In 2010 am intrat pentru prima oara in Spitalul Militar din Constanta. Nu stiu cum mai este acum. O fi mai bine. Mai rau nu are cum.

S-a operat mama atunci. I-au scos splina. Au dus-o apoi la camera de reanimare. Mai era cu o persoana. Era seara. Cred ca dormea. Pe jos fugeau gandacii. Abia iesise din operatie, dar cimentul din salon era dominat de gandaci. Stiu ca m-am pus in genunchi si mi-am apropiat fata de podea sa ma uit asa d-aproape, ca si cum as fi cautat ceva. Voiam sa am imaginea clara. I-am tras patul de langa zid. Atata m-a dus capul. Mi-era frica sa nu se urce gandacii pe ea.

In Constanta se glumeste, se spune ca doctorul cel mai bun este trenul spre Bucuresti. Am fost cu mama si in Bucuresti. Uneori a fost bine, alteori a plecat cu infectii din spital. Incep sa inteleg de ce.

Am ajuns si in Judeteanul din Constanta. Era asa de mica acea camera si mirosea a mancare. La baie nu m-am dus. Nu era bine. Am ajuns si la urgente odata, tot in Constanta. Era noaptea de Craciun. Cel mai imbecil Craciun din cate am trait. De departe.

Nu o sa fiu ipocrita. Nu o sa zic ca am urmarit tot scandalul cu dezinfectantii din spitale cu sufletul la gura. Nu o sa mint ca m-am dus vineri la protest pentru ca m-am trezit cu gandul asta de dimineata, dar cumva am ajuns acolo. La multe dintre proteste m-am dus pentru ca asa am simtit. La asta m-am dus ca o companie, desi era cel mai important. Erau cateva sute de oameni la fantana de la Universitate. Sute. In Constanta sunt 4.500 de paturi de spital. In Bucuresti sunt 20.000. In piata erau cateva sute de oameni. Inseamna ca este bine in spital.

Citește și:  Ski si snowboard la Arena Platos

La un moment dat, cele cateva sute de nemultumiti au luat-o pe Calea Victoriei. Era plina Calea de oameni. Mii. Sute de copii. Era Festivalul Luminilor. Lumea isi facea poze cu aripi de inger. Ironic. Se uitau la cei care strigau de parca tocmai venisera unii sa le strice petrecerea. Atunci m-a lovit si pe mine. Pentru un moment am crezut ca ni se vor alatura si oamenii aia, ca vor intelege. Nu a fost cazul.

Cand am ajuns pe Magheru, eram din nou cateva sute. Nu a priceput nimeni nimic. Era fotografia perfecta sau ceva protest cu ceva prin spitale. Naiba, stie. Hai la poze!

Am plecat si eu. Cat de mare trebuie sa fie oroarea? In spital toti ajungem, mai devreme sau mai tarziu tot facem cunostinta cu un pat. Pot sa inteleg ca a fost mai cutremurator cazul Colectiv, dar cum au iesit oamenii in strada zile in sir ca sa salveze Rosia Montana si nu au fost in stare sa se stranga cateva mii pentru situatia din spitale? In spital toti ajungem.

Se vad mii de luminite, dar nu sunt sclipirile de la capatul tunelului. Sunt trenurile care vin din directia aia, iar trenurile astea chiar o sa fie cei mai buni doctori. Ultimii.

Sursa foto:

2 comentarii

Reply

Trist dar adevarat. De ce aleg oamenii spectacolul de lumini? Eu cred ca astfel pentru o clipa uita de fata urata a realitatii.

Reply

Spitalele au multe minusuri dar au si un mare plus: medici cu suflet mare si maini de aur. Eu am cunoscut cativa.

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.