Vara aceasta a fost pentru a doua oara cand am plecat in Grecia, dupa ce incepand de anul trecut m-am alaturat si eu grupului numeros de romani care aleg aceasta destinatie mergand intr-o vacanta in Zakynthos (insula despre care o sa povestim mai tarziu – n.red.).  Doua concluzii am tras dupa saptamana petrecuta de aceasta data in Corfu, ultima fiind de fapt o revelatie: Nu mergi niciodata in vacanta intr-o destinatie oricum foarte populara in august si cei care spun ca banii nu aduc fericirea sunt de fapt niste saraci frustrati.

De la bun inceput vreau sa spun ca Zakynthos ridicase enorm stafeta pentru Grecia. Nu, pozele in care este prezentat golful Navagio, adica plaja aia mica alba, cu o epava si cu o apa ireal de albastra, nu sunt o creatie a Photoshopului. Mancarea de acolo fusese senzationala iar insula iti oferea destule locuri astfel incat sa-ti creeze impresia ca erai primul om care paseste acolo. Va voi povesti pe indelete intr-un alt post, pentru ca acum ne concentram pe Corfu.

Corfu in schimb este mult mai mare, mai populat, mai tocit de om, necesita mai multa pregatire daca vrei sa ai aceeasi senzatie de Magellan pe un teritoriu nou. Revin la primele fraze si spun raspicat: nu mergeti in Corfu si in Grecia in general in august pentru ca este plin de turisti. Noi am stat in Ipsos, o statiune situata la cativa kilometri de capitala insulei, care vara devine un fel de cartier general al turistilor italieni. Cu greu mai auzi si alta limba pentru ca locul este complet invadat de italieni galaciosi, aratosi, care merg in formatii de pana la patru pe scutere minuscule, care canta, pun la cale petreceri, beau cafele si poarta ochelari ridicoli. Trebuie sa recunosc ca nu este tocmai rau si-i prefer oricand unor bastinasi mioritici inlantuiti in bijuterii groase de aur care tresalta pe ritmuri de manele.

Citește și:  Cel mai interesant lucru din Santorini

Odata ajunsi in Corfu, cel mai bun lucru pe care puteti sa-l faceti este sa va inchiriati o masina, sa va luati o harta si sa porniti la drum pentru ca Ipsos nu este foarte ofertant, in cazul in care va cazati tot aici. Plaja este ingusta, plina de pietre, terasele nu sunt cine stie ce. Va recomand sa mancati unde vedeti ca sunt panourile de publicitate ale agentiilor de turism italiene pentru ca de obicei acolo bucatele sunt bune si ieftine.  Noi de exemplu am mancat tare bine in locatii unde era afisata sigla VG Mania, o societate care organizeaza excursii pentru italieni.

Mai departe. Daca nu veniti in august, cum am facut noi, aveti mari sanse sa gasiti o masina decenta. Noi am dat 350 de euro pe un ceea ce trebuia sa fie un Fiat Scudo, dar care in realitate a fost un Citroen Jumpy a carui performanta maxima era sa mearga cu aerul conditionat pornit fara sa-i moara motorul. Va puteti imagina ca am stat cu geamurile larg deschise, dar una peste alta a fost destul de fun masina.

Dupa ce luati si masina, porniti la drum.

Poti citi despre cele mai frumoase locuri din Corfu, cum sa ajungi la ele si ce sa faci acolo in partea a doua despre sejurul din Corfu.

 

3 comentarii

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.