Ce se-ntîmpla cand incerci sa faci pe eroul cu o punga de pufarini

În fiecare zi  se-ntîmplă să te enervezi din tot felul de motive. De la ce riduri observi pe faţă dimineaţa pînă la cum se adună dejecţiile de porumbei pe maşina ta pe care oricum n-o conduci tu. Cînd crezi că e destul, iţi dai seama că eşti de fapt un imbecil să crezi asta. Niciodată „destul” nu ţi se aplică, tocmai pentru că tu crezi că aşa ar trebui. Un fel de ironie a fiinţării ăsteia. După ce-ai trecut toată ziua prin tot felul de emoţii, te-ai dat cu capul de pereţi în birou din cauza unei vaci proaste care spărgea seminţe şi i se părea normal să facă asta la muncă, iar cu ISU-152 ai dat toată seara peste o ceată ineptă de maimuţe agramate, îţi vine ideea prostească să mănînci nişte pufarini Heroes, upgradaţi cu miere şi alte chimicale dulcege. Cu lapte, ca să te şi hidratezi puţin, că bere nu mai ai şi ţi-e lene să treci strada pîn’ la magazin.

Mergi la frigider. Scoţi cutia de lapte, încîntat ca un şobolan care a nimerit peste o masă gratis în subsolul unui azil de bătrîni. Azvîrli laptele, zîmbind mulţumit, într-un bol vopsit frumos în tot felul de culori, în care de atîtea ori ai mai clefăit pufarini Heroes cu lapte. Abia aştepţi să-ţi înfigi linguriţa (nu mănînci cu linguroiul ăla mare de supă că ce dracu, nu e supă) în bolul cu lapte şi bobiţele de pufi şi deschizi uşa bucăţii ăleia de mobiă de bucătărie unde ŞTII că te aşteaptă eroica punga.

Îţi cam plezneşte o venă cînd constaţi că nu-i acolo. Începi să cauţi în altă parte, îngrijorat că a mîncat-o cineva (dar cine?!) sau că a fost aruncată la gunoi fără motiv. Deschizi dulapul de sub chiuvetă. De acolo nu sare nici un gîndac de bucătărie, cum te aşteptai, dar nici nu vezi colţul salvator al pungii. Doar ulcele, crătiţi şi alte ustensile ale căror denumiri încă nu le-ai învăţat. Îngrijorarea e dublată de nedumerie şi imediat înlocuită de o enervare soră cu picatul examenului auto. Aproape panicat, scotoceşti toate corpurile de mobilier din bucătărie. Te întrebi dacă nu eşti amnezic şi n-ai mîncat-o ieri. Te asiguri că n-aveai cum, că aveai un tiramisu beton şi oricum nu mai vrei să mănînci prea multe dulciuri pentru că ţi-e frică să nu faci diabet ca un idiot şi să orbeşti.

Întrebi familia „unde dracu-i punga aia de pufarini?” Familia nu răspunde că te vede enervat şi nu-i place să te vadă aşa, aşa că trebuie să te descurci singur. Cotrobăi pînă şi-n frigider, deşi doar un memte captus ar pune eroii la răcoare. Evident, nu-s nici acolo. Unde dracu îs pufarinii ăia? Cauţi şi-ntre vasele spălate de pe chiuvetă (niciodată nu poţi fi sigur atunci cînd nu-ţi aminteşti nimic). Demersul ăsta are ca efect prăbuşirea vaselor spălate peste alea nespălate. Zgomot, zdrăngănit de furculiţe pe tabla de la chiuvetă. Farfuriile cad peste tot,  inclusiv peste bolul cu lapte, care se împrăştie diareic pe pereţi. Dacă laptele ar fi fost roşu, bucătăria ar fi semănat cu măcelăria aia în care Sergiu Nicolaescu trăgea cu pistolul cu capse în nişte domni cu pălării şi parpalace negre din dermă bovină. Cu nervii zdrenţuiţi, te retragi învins.

Poza de aici.