Cele mai rele lucruri din Stockholm

Citeam acum un articol potrivit caruia Stockholmul este al saselea cel mai bun oras din lume in care sa traiesti in functie de calitatea vietii, dar ca are doua probleme, scaderea rezultatelor scolare si integrarea strainilor. Pe ambele le-am resimtit pe pielea mea asa ca nu m-as muta in Stockholm nici daca mi s-ar da bani.

Pot spune ca Stockholmul este locul care mi-a generat cele mai amestecate senzatii. OK, totul este foarte bine organizat, orasul arata senzational, se mananca foarte bine, foarte bine, intalnim si aici lumina aceea unica a nordului, de o claritate remarcabila, dar…

Este orasul in care am avut ghinionul de a intalni cei mai “pierduti” oameni din viata mea. O fi de la traiul foarte bun, de la faptul ca toate probleme majore de infrastructura, educatie, servicii de sanatate, transport public, curatenie si altele au fost rezolvate si nu mai au la ce sa se gandeasca, o fi din cauza vremii? Habar nu am, dar ceva se intampla si nu este bine deloc. Ma rog, o fi si pentru ca inainte de a ajunge in Stockholm, am fost in Milano…O fi si asta.

Va dau cateva exemple.

In a doua zi de vacanta, ajungem noi intr-un mic oras, Sigtuna, si intram la biroul de informatii turistice sa intrebam ce castele din zona ne recomanda sa vedem. La unul se ajungea usor, la unul foarte greu. Desigur, cei de la birou ne-au spus ca e musai sa mergem la castelul la care se ajungea greu, la Skokloster. Este perla Suediei, este vizitat de toata lumea si asa mai departe. Am zis ca daca tot suntem in Suedia nu avem cum sa ratam cogeamite perla de castel, asa ca dupa ce am schimbat un tren, un autobuz si am mai mers si ceva prin camp, am ajuns la…pomul laudat.

Am vazut ceva castele la viata mea iar in momentul ala mi-am zis ca daca asta este tot ce poate Suedia in domeniu, atunci putem sta linistiti cu Pelesul si Branul de la noi ca deja suntem in alta liga.

Tot la informatii turistice, intram in vorba cu o doamna absolut exaltata de ceea ce vazuse in castel.

“Aici este cea mai mare colectie de arta din lume”, ne spune ea. Stateam si ma gandeam. OK, dar ce s-a intamplat cu Louvre, cu Hermitage, cu Prado, cu Galeriile Uffizi? Asa, deoadata, s-au transformat in biete cotloane umbrite de Skokloster, perla Suediei? Nu chiar. Castelul s-a dovedit a fi mediocru iar vizitarea lui nu a durat mai mult de 15 minute. Cred ca am stat mai mult de 15 minute sa ma uit uluita la Nasterea lui Venus a lui Botticelli din „cocioaba” de Galerie Uffizi.

Cum castelul era fix pe malul apei, ne gandim noi sa intrebam daca nu putem lua o barca pana in Stockholm ca sa scapam de letala combinatie mers pe camp, autobuz, tren. Intrebam de unde se poate lua barca. Tacere. Umeri ridicati. Priviri pierdute. Nu va suparati, de unde se ia barca? Nu stim, mai intrebati. Nu este ca si cum Skokloster era portul Rotterdam, era pe malul unei garle pe care probabil circulau trei barci. Deci, de unde se lua barca? Pana la urma am gasit barca, dar nu ne-a fost de niciun folos asa ca tot am combinat mersul pe jos, autobuzul si trenul. Groaznic. Singurul noroc a fost ca la un moment dat am nimerit intr-o tufa de fragute si ne-am pus la pascut.

In alta zi, mergem la Palatul Regal, adevarata perla a Suediei, si intrebam tot la informatii daca au venit caii in grajdurile regale. “A, poate au venit sau poate ca nu. Este posibil sa fie la pascut, dar parca s-au intors iar daca mai pasc, vin maine. Sau poate au venit azi.”  Erau cinci cai in grajd si multe masini. In total erau 15 cai. Este chiar asa de greu sa stii cand vin caii in grajd, mai ales ca lucrezi la biroul de informatii?

Tot la Palatul Regal, intreb unde este toaleta. Mi s-a spus ca trebuie sa ajung in nu stiu ce pavilion. Ma duc la pavilion. Unde este toaleta? Trebuie sa va duceti in alt pavilion. De acolo vin. Acolo este toaleta. Ma intorc. Unde este toaleta? A, trebuie…M-am tinut si am plecat injurand.

Intr-o crasma din centru vechi se vindea un strudel care arata ca pruncul Isus in iesle. Intreb cand se inchide crasma pentru ca nu vroiam sa plecam din Stockholm fara a fi mancat sfantul strudel. “Nu stiu”, ne zice fata de la casa. “Stati sa intreb.” Am plecat.

Nu va obositi sa intrebati la metrou in ce directie s-o luati, unde este statia de autobuz, cat e ceasul, in ce tara sunteti, daca e zi sau noapte. Mergeti pe mana voastra.

Un alt lucru absolut ciudat este un fel de lauda de sine de neinteles, de o oarecare inspiratie comunista. Spre exemplu, am fost la SkyView, o cladire sferica pe care se urca o bulina in care tu intri si vezi de sus orasul.

Inainte de a ne urca in bulina insa, am fost puse sa vedem un film din care am aflat ca aceasta nu era doar o cladire sferica, ci chiar cea mai mare cladire sferica din lume, o minune a tehnologiei, la care au trudit mii de suedezi si care au realizat laborioasa lucrare intr-un timp record.

In aeroport erau puse bannere pe care scria ca acela era aeroportul care inregistrase cea mai mare crestere a numarului de pasageri din Scandinavia si ca pana in nu stiu ce an va deveni cel mai mare aeroport din regiune si probabil din lume si din galaxie, urmand sa ingroape in rusine furnici precum JFK sau Heathrow, bieti sateliti care orbiteaza in jurul AEROPORTULUI din Stockholm, adevaratul aeroport.

Nu poti sa ai incredere in nicio descriere a unui obiectiv turistic si nu poti sa ai incredere nici in personalul specializat. Documentarea ti-o faci de acasa si te tii de ea ca de un colac de salvare pentru ca altfel risti sa pierzi foarte mult timp pe nimic.

Oamenii sunt foarte frumosi, ireal de frumosi, dar daca te uiti cu mai multa atentie o sa vezi ca foarte multi poarta acelasi tip de haina, sunt foarte tatuati, cu cercei in nas sau in limba, cu castile infipte dureros in urechi, cu ochii prizonieri in tablete. Am auzit o singura persoana razand cu pofta intr-un metrou. Una singura. Daca ii intrebi ceva, in cazul in care stiu sa-ti raspunda, se limiteaza la a-ti da informatia seaca. Nicio curiozitate in plus. Alergau mereu. Obsedati de sport, cu pelerinele la ei, pregatiti mereu de vreme rea. Strazile erau pline la amiaza, pustii seara. Unde se duceau toti oamenii aia, ce faceau, unde dispareau? Am mers prin cartiere de lux pe mijlocul soselei. Nu trecea nicio masina. Mergi prin Roma pe mijlocul soselei, mergi la mine in cartier pe strada si risti sa devii una cu asfaltul. Acolo abia trecea cate o masina. Ai fi crezut ca toata lumea e acasa, daca nu e in oras, dar luminile erau stinse. Ciudat loc.

Majoritatea muzeelor se inchid la 5. De ce ai face una ca asta intr-o tara in care din septembrie incepe sa se intunece de la 5? Unde sa se duca oamenii? Cum sa vizitezi muzeul in timpul saptamanii daca el se inchide la 5? Tu cand mai muncesti, alergi, te mai tatuezi, iti tragi cercel in nas? Nici pe asta nu am inteles-o.

Intr-o zi in care ne-am luat niste salate de la COOP, un lant de supermarketuri italian pe care ati face bine sa-l vizitati,  intram in curtea unei biserici in fata careia era o cafenea. Mesele aerau aproape goale. Ne-am gandit ca nu se supara nimeni daca ne odihnim si noi la o masa si ne mancam salata. Gresit! Un baboi a tinut sa ne altoiasca moral in vazul Domnului si ne spuna ca nu avem voie sa stam acolo. Inteleg, era o cafenea, dar era goala si era in fata unei biserici. Poate luam o apa sau ceva. In fine.

Intram intr-un autobuz. Gol. Ne asezam pe niste locuri care erau intr-adevar semnalizate ca fiind rezervale batranilor. Autobuzul era gol, noi eram rupte, ne-am asezat acolo. Inevitabil, s-a infiintat un alt baboi langa noi care a tinut sa bata in geam si sa ne arate semnul. Ne-am ridicat si am plecat dupa care baboiul si-a pus traista pe roti cu care isi cara cumparaturile pe scaun. In aeroport nu stiu cum de am avut indecenta de a ma atinge din greseala de un batran. In secunda doi a inceput sa maraie la mine.

La cazare, voiam neaparat sa scapam de coroanele suedeze ramase, asa ca i-am zis receptionerei ca vom plati o parte cash si o parte din card. Blocaj total. A inceput sa ne explice cum putem sa platim doar doua nopti si ca apoi nu stiu ce combinatie mai facem si ca ea niciodata nu a facut ce-i ceream noi. Noi vroiam sa scapam cu orice chip de acele coroane suedeze. Pana la urma, s-a putut, iar la finalul calvarului receptionera era transfigurata de bucurie pentru ca reusise ceva complet nou.

Imi dau seama ca am stat putin si ca ale mele concluzii pot fi viciate, dar cred ca in anumite locuri s-a ajuns la o zona de confort atat de generoasa incat oamenii au devenit prea relaxati.

Stai in patratica ta, cu salariul tau excelent, cu copiii dusi la scoli bune, cu candelabrul atarnat de tavan, cu adidasii mereu curati si mai departe de patratica ta nu exista altceva. Nu stii nimic si nici nu lasi sa intre nimic. Altfel nu pot sa-mi explic toate exemplele de mai sus.

Si este plin de tigani. Tigani, tigani, cu fuste, banuti, mustati rasucite. Suntem peste tot acasa si ne aducem si noi contributia la atmosfera generala din oras!

De vacanta, da, e frumos Stockholmul, dar pe viata, nu, cel putin nu pentru mine.

In rest, mancarea este senzationala, orasul arata impecabil, iar lumina aceea pare un efect special. Parca pur si simplu curata totul, sterge cladirile de praf, face strazile sa sclipeasca.