Daca ati ajuns in punctul acela in care pur si simplu nu mai puteti, cand vreti sa vedeti ceva care sa para mai mult vis decat realitate, nu prea aveti alta optiune decat Cinque Terre (Italia). Luati un bilet de avion pana la Pisa, apoi luati un autobuz pana la gara iar de acolo cumparati-va un bilet de tren pana la La Spezia. Calatoria dureaza circa o ora. Schimbati in La Spezia si luati trenul spre unul dintre cele cinci sate care formeaza Cinque Terre, patrimoniu UNESCO din 1997. Tineti-va respiratia.Tunel prin munte, intuneric, intuneric, intuneric. Si apoi, deodata, marea. Expirati si pregatiti-va pentru unul dintre cele mai dramatice peisaje pe care le-ati vazut vreodata.

Cinque Terre este o fasie de stanca, fata in fata cu cea mai albastra mare, pe care stau tolanite la soare sau zgribulite in furtuna cinci sate pescaresti: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monterosso al Mare.

Noi am stat in Manarola si am gasit cazare la La Vigna di Gigi, un om nascut si crescut aici, prietenos ca o paine calda, care are camere curate si frumoase pregatite pentru oaspetii sai si sfaturi pentru nestiutori. La Vigna di Gigi nu este chiar in centrul Manarolei, dar daca stai sa te gandesti ca dintr-un capat in altul al staului nu faci mai mult de 10 minute, ajungi la concluzia ca oriunde te-ai afla este centrul.

Am avut doua nopti de cazare in Manarola si a fost timp berechet sa ajungem unde am vrut noi in Cinque Terre cu amicul tren pentru ca masinile nu circula in aceasta zona.

Manarola este un sat pescaresc colorat ca o zi de carnaval, cu strazi mici si bacanii aranjate ca de sarbatoare. Drumul principal te scoate spre mare iar acolo parca-ti iese sufletul din piept cand navaleste peste tine atata frumusete. Nu-ti dai seama unde incepe si se termina o casa, atat sunt de inghesuite. Parca fiecare vrea macar un loc de o fereastra spre mare.

In spatele caselor sunt terasele sapate in munte pe care locuitorii cresc butucii de vita de vie cu struguri albi si dulci care nasc licori parfumate. Pe langa vita de vie, mai sunt lamai si portocali care, chiar si in martie cand am fost noi, aveau cregile ingreunate de fructe coapte. Vegetatia este aproape indecenta in aceasta zona in ciuda faptului ca viata ei este legata de stanca si de briza marii. Este un aer proaspat si tare de zici ca esti in inima muntilor, iar in jurul tau este o tacere atat de grea, incat iti imbraca mintea ca o patura si o linisteste de toate pacatele care nu-i dau pace.

Citește și:  City break la Madrid

Cand am ajuns in prima zi, marea era agitata iar norii se plimbau deasupra ei aducand vesti de furtuna. Dupa ce am invatat Manarola ca-n palma, la sfatul lui Gigi, seara ne-am dus la Trattoria dal Billy. Era deja 8 si afara incepuse sa ploua. Trattoria dal Billy este un loc destul de mic asa ca faceti bine si rezervati o masa dinainte.

Am ajuns acolo infrigurati, dar in crasma era o lumina calda si o muzica plapanda care ne-au incalzit pe loc. A venit un chelner vioi si intr-o italiana vesela ne-a facut cateva recomandari. Am luat un antreu de-al casei.  Mi-ar placea sa va zic ce continea fiecare minune care ne-a fost adusa, dar nu mai tin minte. Stiu doar ca erau 12 farfurii mici si pe fiecare din dansele era cate o specialitate din mare. Pe una erau doi pestisori micuti scaldati in suc auriu de lamaie, pe alta erau niste gogosele cu mozzarella, dincolo erau doua bucati de ton cu ceapa rosie, mai departe se odihneau niste chiftelute din peste si tot asa. Iti venea sa le mananci cu ochii de frumoase ce erau, dar mai bune erau cand aromele ti se zdrobeau in gura.

Ne-am linistit putin cu un pahar de vin de-al casei, rosu si usor ca o petala de floare de aveai impresia ca poti sa-i golesti pivnita lui Billy si sa pleci pe doua picioare acasa. La felul doi, ne-am lasat tot pe mana gazdelor. Au venit la noi cu un platou cu pesti proaspeti. Am ales doua bucati, unul mai roscovan si unul mai obisnuit. Am mai baut un pahar cu vin in timp ce pestii s-au dus in cuptor acompaniati de niste cartofi. La final a iesit un mariaj asa cum rareori gasesti in viata de zi cu zi. Pestele era fraged de ti se topea in gura, iar cartofii fusesera ridicati la rang de arta cu niste ulei de masline, rosii dulci, muguri de pin si masline negrute. Afara furtuna batea la usa, dar inauntru vinul sclipea frumos in pahare iar obrajii oaspetilor lui Billy plezneau de roseata bunastarii. A fost una dintre cele mai bune mese pe care le-am mancat in viata mea, urmata de un somn imparatesc in camera calduta oferta de Gigi.

Cititi aici despre celelalte sate din Cinque Terre.

10 comentarii

Reply

Piei ispita! Asa-mi vine sa spun dupa ce am citit si am privit pozele. Italia sa traiasca! A fost si este in gratiile naturii..

Reply

Te rog sa nu mai vorbesti de mancare, imi ploua-n gura! Tu te ingrasi mancand, eu citind si uitandu-ma la poze..

Reply

Frumoase sate pescaresti! Pescarii cum arata?

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.