Copenhaga a gasit reteta fericirii. Ce contine?

Doua lucruri vreau sa va spun de la inceput. Locuitorii din Copenhaga sunt cei mai fericiti din lume iar orasul este locul care iese in statistici ca fiind cel mai confortabil de trait, fie ca vorbim de rata criminalitatii, transport in comun, cultura sau economie. Si inca ceva. Danemarca este una dintre putinele tari in care diferenta dintre saraci si bogati este destul de mica, lucru care inseamna o patura de mijloc bine definita.

Sunt informatii pe care nu vi le spun eu ca asa mi s-au parut mie, ci lucruri care au rezultat din studii. Dar pana la urma care este reteta fericirii intr-un oras? O sa va spun si cum mi s-a parut mie Copenhaga, complet subiectiv si pe alocuri poate nefundamentat, totul 100% testat intr-o vacanta de 5 zile.

Am ajuns la Copenhaga dupa ce am aterizat la Malmo, in Suedia, dupa un zbor de circa doua ore. Aceasta a fost una dintre primele surprize. Nu stiu de ce, dar credeam ca voi face cel putin 4 ore pana acolo, desi orele de pe biletul de avion spuneau o cu totul alta poveste. Ca sa ajungi in Copenhaga din Malmo treci un pod. Nu orice pod, ci unul care leaga doua tari. Bine veti zice, dar si Romania are poduri care ne leaga de Bulgaria. Tot doua tari sunt. Nu chiar. Intre Danemarca si Suedia se intinde podul Oresund, un pod de 8 kilometri, 8, pe care se circula si cu masina si cu trenul, din care jumatate este scufundat in apa. Poate doar pe Transfagarasan am avut aceeasi senzatie de imposibil pe care poti pur si simplu sa calci.

Cand am ajuns, incepuse sa se innopteze iar soferul ne-a spus: “In fiecare zi se aprinde focul.” Eram prea concentrata la drum si credeam ca glumeste cu noi, dar de fapt omul era sincer si ne spunea un adevar pe care aveam sa-l simtim in aproape fiecare seara in Copenhaga. Noaptea sa dadea foc in ceruri. Este o magie ce se intampla deasupra ta in acest oras.

Duminica, atunci cand am iesit din casa, ne-a intampinat un loc destul de pustiu, cu putine masini, cu putini oameni, cu multa tacere si un cer putin gri. Eram usor dezamagita, dar pentru lucrurile cu adevarat bune trebuie sa inveti sa astepti. In cazul nostru a fost vorba de o singura zi. Luni Copenhaga s-a schimbat.

Toata lumea era pe biciclete. De dimineata pana seara se desfasoara un trafic neobosit si pestrit pe doua roti. Pe la zece, daca esti pe strazi te vei intalni cu cohorte de copii, mai mici sau mai mari, in carucioare de cate 6 locuri, cu veste reflectorizante, care merg cu educatorii lor in parcuri, la gradina zoologica, oriunde. Oamenii sunt relaxati, zambitori fara rost, incaltati in adidasi de marca si cu rochii sau costume elegante. Nu am vazut niciun toc cui, niciun mers chinuit, nicio privire incrancenata. Si era cogeamite zi de luni. In plus, oamenii deja erau la terase, la o cafea, la un zambet matinal, la un croissant. Oameni de toate soiurile, tatuati, tineri, batrani, cu copii, fara copii, imbracati lejer, nimic fortat. Te cuprinde un sentiment de relaxare incredibil cand ii vezi pe cei din jurul tau plutind intr-o stare de liniste fara rost. Oamenii din Copenhaga sunt poate prima comoara peste care dai.

Cea dintai poza pe care am facut-o in Copenhaga a fost cu o lebada care pur si simplu iesise dintr-un lac si statea pe iarba. Mai tarziu aveam sa inteleg ca lebedele, ratele sau gastele sunt un fel de simbol national. Le vezi peste tot, prin parcuri, pe lacuri, cu zecile, macanind voios. Este altceva fata de un latrat amenintator, nu?

Casele din Copenhaga, cel putin cele din centru, sunt colorate ca intr-o zi de sarbatoare, cu flori in ghivece, cu biciclete la porti. Printre ele stau second hand-uri, brutarii, patiserii, saloane de tatuaje, vanzatori de lux si de nimic, toate insa facand parte din acelasi film.

Daca ti se face foame aici, intr-un oras destul de scump pentru orice est-european fara contracte cu statul si gene de oligarh, ai numai in centru trei castele la umbra carora sa te adapostesti sa mananci un sandvis. Dintre ele, cel mai frumos este Rosenborg, un castel cu o gradina interioara bine aranjata, plin de bijuteriile casei regale, de smaralde si de rubine cat oul de mari. Oul de rata, normal. Si nu vei fi singurul care-si pune geaca pe iarba si se aseaza la soare, ci vei fi insotit de alti oameni care stiu ca nu este nicio crima sa calci gazonul, sa te urci in copaci, sa stai cu talpile goale pe pamantul racoros si sa te ocroteasca umbra unui castel de soarele nordic. Poate ca n-o sa va vina sa credeti, dar m-am intors mai bronzata din Copenhaga decat dintr-un weekend la mare. In plus, vara se se face zi pe la 5 dimineata iar lumina sta cu tine pana pe la 10-11 cand se ascunde in ceruri pentru a-i da foc.

Nicaieri in lumea asta nu am vazut o lumina mai frumoasa decat in Copenhaga, o lumina care transforma in aur tot ce atinge. Ziua cerul era ca o sticla albastra, pe la amiaza apareau niste nori albi, seara norii se ingreunau, uneori ploua, alteori apareau doua curcubee deodata, si de cele mai multe ori seara venea cu un incediu in ceruri.

Incercati sa mergeti la apus, adica pe la 9 in cartierul Nyhavn, renumit pentru casele sale colorate, sa vedeti ce cromatica ireala vi se va asterne in fata ochilor. Te blocheaza. Te tintuieste lumina aia langa apa pe care a rasarit Nyhavnul si nu-ti ramane altceva de facut decat sa te uiti la oameni, la turisti, la cantareti, la cei care coboara din barcile care fac excurisii pe canale. Veti vedea ca terasele sunt pline aproape numai de turisti. Copenhaga este un oras scump chiar si pentru locuitorii sai care prefera sa stea pe malurile din Nyhavn cu o bere din supermarket in mana, cu o felie de pizza, o cutie cu inghetata sau un pahar cu vin alb si sa se imbibe de aceeasi lumina ireala. Erau doi batrani pe marginea apei, cu scaune, cu un termos cu cafea si cu o sticluta mica de tarie. Si-au preparat bauturile si au stat cuminti, unul langa altul, in acea lumina fara egal. Sunt imagini de liniste si de bunastare pe care rareori le vezi la noi, care-ti raman in minte ca desele tatuaje pe care le vezi peste tot in Copenhaga.

Toate cliseele pe care le stiti despre femeile si barbatii nordici sunt adevarate. Majoritatea sunt rupti din Rai. Serios. Zei pe doua picioare. A trecut un tip pe langa noi, eu am inceput sa scot zgomote incontrolabile, iar prietena mea s-a impiedicat pur si simplu, totul sub ochii binevoitori ai unei doamne mai in varsta. Evident, tipul nici nu ne-a bagat in seama. De copii nu mai vorbesc. Imaginati-va si voi ce poate iesi din astfel de combinatii naucitoare.

In afara Copenhagai sunt alte castele. Va recomand sa treceti neaparat pe lista voastra palatele Kronborg si Frederiksborg. O sa va vorbesc doar despre castelul Kronborg. Acesta este poate cel mai faimos castel pe care-l are Danemarca, situat in Helsingore, oras situat tot la o aruncatura de bat de Copenhaga. Aici se spune ca mai bantuie spiritul lui Hamlet, dar noua ghidul ne-a dezvaluit ca totul este o minciuna si nici macar nu se stie daca Shakespeare a trecut vreodata pe acolo. Acest lucru nu stirbeste cu nimic frumusetea locului. Castelul domina intreg oraselul de la poalele sale, este in buza apei si in bataia marii sarate, este alb si imens. Este un vis.

Cand am inceput sa vizitam castelul era soare, apoi cerul a inceput sa se schimbe si ne-a prins furtuna. Ne-am adapostit intr-o cladire unde am mancat o prajitura si ne-am uitat la mare. In fata noastra au tasnit apoi doua curcubee. Ploaia nu s-a oprit. Am mers usor prin orasul care adaposteste castelul. Am luat-o pe o strada oarecare. Am intrat intr-o biserica. Nu era nimeni. Doar noi, ploaia si mirosul puternic de trandafiri din gradina de langa biserica. Cladirea era facuta din piatra rosie, in forma de patrat iar in mijlocul ei era un copac imens. A fost unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut in viata mea, un loc complet neasteptat, un loc unde nu mai era nimeni, un loc cu o viata verde care-i crestea in pantece. Apoi am umblat prin orasel, tot cu ploaia deasupra capului si ne-am oprit in fata unei case rosii superbe. Am stat sa ne uitam la ea. La un moment dat, prin ferestrele deschise a inceput sa iasa afara un sunet de opera in timp ce in casa pasea parfum de ploaie. La intoarcerea spre Copenhaga un curcubeu ne-a urmarit tot timpul iar mai apoi cerul era in flacari din nou.

Copenhaga are si o gradina zoologica imensa in care se odihnesc doi ursi polari. Eu nu stiu cati dintre voi ati vazut vreodata un urs polar, dar eu am innebunit. Credeti-ma, de putine ori mai dau in mintea copiilor pentru ca mi s-a alterat creierul de la grijile de om mare, dar cand am vazut ursul ala alb, mi s-au umezit ochii de bucurie. Este ceva absolut fermecat in legatura cu acest animal, un basm mare si alb si nimeni n-o sa ma poate convinge vreodata ca este altfel.

Copenhaga mai are si o plaja frumoasa, Amager, iar marea nu este chiar asa de rece precum se spune. Am zacut pe nisip jumatate de ora, cred, privind cum ploaia se rafuia in departare cu podul Oresund in timp ce pe noi ne ardea soarele.

Daca esti putin atent, in Copenhaga o sa dai peste lucruri uimitoare la multe colturi. Am gasit un bar care era intr-o veche biserica (Maven) si un tron de fier improvizat pe care ne-am facut multe poze. In inima orasului mai este un mic oras, Christiania, unde activitatea de baza este vanzarea de droguri usoare. Christiania este o comunitate acceptata in Copenhaga, care traieste dupa propriile reguli, care-si plateste taxele, dar care a ales sa fie altfel, nu in vazul tuturor, ci in spatele unor ziduri ingreunate de grafitti. Nu este o societate care mi-a placut neaparat, dar este, asa cum ziceam, un experiment social acceptat, ceea ce pana la urma este un lucru de apreciat.

In Copenhaga mancarea arata grozav si aici este si cel mai bun restaurant din lume, Noma. In centrul orasului sunt gradinile Tivoli, unul dintre cele mai vechi parcuri de distractie din lume, unde se tin concerte in aer liber si unde lumea sta pe iarba in sezlonguri. In Copenhaga exista sezlonguri pentru copii si sezlonguri duble.

Iar daca pleci din Copenhaga, la o aruncatura de bat, este Malmo din Suedia, un oras tare frumos si asezat, care este renumit pentru cladirea The Turning Torso. In fata acestei cladiri care se rasuceste spre soare, sunt marea si niste pontoane de pe care lumea sare in apa destul de rece.  Iar peste mare se intinde ca o soparla de 8 kilometri acel pod imposibil in soarele puternic din nord. Aici am stat din nou jumatate de ora, uitandu-ma doar la mare, la pod si la acea lumina absolut incredibila.

Daca stau bine sa ma gandesc, aproape ca inteleg si eu de ce Copenhaga este cel mai placut loc in care sa traiesti. Pana la urma, cu mancare buna, case frumoase, biciclete, rate, castele, ursii polari, plaja, un pod imens, un sezlong dublu si o lumina care face magii in ceruri, de ce nu ai fi cel mai fericit om din lume?

Daca vreti sa cititi mai putin si sa aflati cele mai importante 15 lucruri de facut in Copenhaga, intrati aici, aici si aici.

4 thoughts on “Copenhaga a gasit reteta fericirii. Ce contine?”

  1. Am citit, una dupa alta toate cele 4 parti. In cea de-a 4-a m-am pierdut, eram eu in poveste.. tare frumos! Mi-ar fi placut, findca ai afirmat ca ai facut multe poze, sa nu repeti unele din ele, sa ne arati alte si alte frumuseti.. prima poza cu lebada..
    Acum plec spre casa, cu capul plin de fericirea altora. Daca ar fi sa stai un timp in Copenhaga ai gasi ceva de munca sa te poti intretine? Ce limba trebuie sa vorbesti? Ma opresc pentru ca am luat-o prin papusoi.. saru-mana!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *