Cum ajung locurile mediocre in voga: Azi, Tuk Tuk

Va spun sincer, mi-e si frica sa zic ceva mai putin magulitor despre restaurantul thailandez Tuk Tuk, avand in vedere ca pe Facebook locul este evaluat la 4,9 stele din 5. Mai spune ceva, daca poti. O sa incerc totusi.

Daca veti avea curiozitatea, veti vedea ca multe dintre recenziile de pe pagina de Facebook a restaurantului sunt de la straini, ceea ce poate fi un semnal bun. Daca le place expatilor sau turistilor ajunsi in Bucuresti, este posibil sa fie bun. Este posibil ca acele laude sa vina de la niste oameni umblati. Mai sunt o gramada de romani care comenteaza in engleza pentru ca … (pauza de gandire fara niciun rezultat) si am zarit si un chef de hotel de cinci stele care lauda locul.

Cu o astfel de carte de vizita, nu iti ramane altceva de facut decat sa astepti ziua de salariu si sa te duci la Tuk Tuk. Zis si facut.

Locul arata precum crasmele alea complet neinspirate de pe Decebal, care in mod bizar sunt mereu pline.

Nu e nimic, scopul vizitei era sa pap, nu sa caut inspiratie in materie de design. Poate asa o fi la street-food in Thailanda.

Am luat un tom yum de pui si unul cu fructe de mare.

Cel de pui a costat 28 de lei, iar cel marin, nici mai mult, nici mai putin de 35 de lei. Pe mine preturile acestea ma bulverseaza, mai ales intr-un loc care pretinde ca aduce mancarea de strada thailandeza intr-unul dintre cele mai scumpe cartiere ale Bucurestiului, Dorobanti. Banuiesc ca daca nu e scump, nu se vinde in Dorobanti.

Tom yum este o supa usor picanta, bine condimentata cu lemongrass, lime, galangal si chili. Cea cu fructe de mare a fost tare buna si foarte bogata in fel si fel de vietati. Mai dadeai de un crevetel, uite putina caracatita, domnul calamar a venit si el alaturi de doamna rosioara si de niste ciupercute. Buna supa, foarte buna. Cea de pui era de pui asa ca ce sa mai pui in ea daca era de pui? Era pui si atata.

Sursa: Pagina de Facebook Tuk Tuk

Buuuuun…Si acum vine nemultumirea. La felul doi ne-am gandit sa impartim frateste un curry cu carne de vita. Erau doua tipuri de curry, asa ca am cerut explicatii. Initial ne doream un curry cu rata, dar pentru ca rata zburase, ne-am multumit cu vita. Chelnerita ne-a recomandat curry-ul mai putin picant, pentru ca cel picant era aproape letal.

Ne-am privit complice in ochi, ne-am spus ca nu avem copii si ca oricum nu prea mai merita sa traiesti cu PSD-ul la putere, asa ca am ales varianta extra-super-picanta.

-Sunteti siguri? Adica, va rog sa ma credeti pe cuvant, este foarte, foarte picant, ne-a spus ingrijorata chelnerita.

-Suntem siguri, am spun cu vocile subtiate de emotie.

Am asteptat aproape tacuti orezul si carnita si in mai putin de 10 minute au si venit.

Am pus farfuria intre noi si am evaluat-o cu teama si atentia cu care intra un luptator in ring. Ne masuram din ochi adversarul. Am mirosit. Ma asteptam sa ma usture ochii si narile de la aburii picanti. Am clipit.

Mi-am fixat betisoarele intre degete. Daca vor lua foc? Am luat putin orez cu sos alb. Fara carne. Eram sigura ca raul era in sos. Am dus dumicatul la gura in reluare. Am inchis ochii si am mestecat. Eram pregatita de lacrimi. Imi spuneam ca voi plange ca la o inmormantare.

      —————     suspans, incordare, adrenalina   —————

Am asteptat si am asteptat si, si, SI…Pai, nimic. Absolut nimic. Putin iute si atat. Era mai degraba dulce decat picant acel curry. Era un orez cu lapte de cocos si cu carne de vita. Un desert, asta era. Un desert. Orez cu lapte de 50 de lei. Mda. E si la Billa orez cu lapte si costa 1 leu. Carnea de vita era aproape inoportuna.

Poate ca asa este acel curry, poate am eu o toleranta incredibila la chestiile picante, cine stie? Am mai citit pe un site ca daca vrei, iti pot gati mancarea mai pe romaneste la Tuk Tuk. Mi se pare o prostie cat curry-ul ala. Daca vreau sa mananc romaneste, ma duc in alta parte, nu la un restaurant thailandez. Nu ma astept de la un restaurant thailandez sa-si tempereze mancarea doar pentru ca o pune pe masa unor romani. Oricum, noi nu am cerut sa fim crutati de iuteala, dar tot am primit un orezel dulceag in loc de iad.

La final, Tuk Tuk mi s-a parut ca se inscrie in aceeasi logica a “mersului s-asa” intr-un Bucuresti sarac in ceea ce priveste oferta de mancare asiatica. Functioneaza cam dupa acelasi tipar precum Kanpai.

Daca restaurantul este oricum plin cand tu vinzi supa cu 35 de lei, orez cu lapte la 50 de lei si primesti numai recenzii grozave, de ce sa schimbi reteta?

P.S. Tom yumul cu fructe de mare e chiar bun, dar nu chiar asa de bun incat sa ma faca sa mai dau 35 de lei.

Adresa:

Putul lui Zamfir 15, Bucuresti

031 109 9670
 
 

4 thoughts on “Cum ajung locurile mediocre in voga: Azi, Tuk Tuk”

  1. Astept sa mergi in Thailanda, sa manaci supele si orezelul la ele acasa si apoi, atunci cand voi fi musafirul tau, te voi ruga sa ma duci la Tuk Tuk. Cat despre 35 lei .., imi ajung sa fac o supa crema de pui suficienta pentru toata familia mea, chiar si a doua zi. Ce zici, nu-i cazul sa incepi sa apreciezi treaba in bucatarie?

  2. Chiar esti haterita si scrii ca sa te aflii in treaba :)). Mancare e buna si daca tot esti fana a mancarurilor asiatice si food blogger, puteai sa te documentezi mai mult despre cel care a deschis restaurantul TUK TUK. Este un domn care a lucrat cu bucatari cu stele Michelin, nu e orice mediocru.

  3. La Mc e mai ieftin 😉 Go there!
    Ps: inainte sa spui ca esti deranjat de pretul unui produs, gandeste-te ce e inclus in acest pret(chirie, ingrediente proaspete sau nu, etc)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *