Daca stai sa te uiti pe IMDB, nu-i dai nicio sansa filmului Odiseea (L’Odyssee). Nu are nici macar 7 stele din zece. Eu m-am dus sa-l vad pentru ca am primit o invitatie de la Greenpeace, caruia ii multumesc din nou, si pentru ca mi-a placut tare mult trailerul filmului. Nu stiu daca v-am mai spus, dar mie-mi place sa mananc si sa inot in apa albastra, iar Odiseea (L’Odyssee) este plina de “ceruri” lichide.

Filmul este despre viata exploratorului Jacques-Yves Cousteau, despre care recunosc ca nu stiam mare lucru.

Cousteau a fost initial pilot, dar din cauza unui accident este obligat sa renunte la zbor si alege sa exploreze celalalt albastru. Este omul care a avut o contributie majora in explorarea marina, fiind direct responsabil pentru dezvoltarea echipamentelor de scufundat, de exemplu. Alaturi de el, pe tot parcursul vietii, au stat o sotie remarcabila, interpretata in film de superba Audrey Tautou, si doi copii, doi baieti.

Viziunea lui Cousteau depasea cu mult epoca in care traia, iar pentru alimentarea acestei viziuni, pentru continuarea explorarilor, nevasta isi vinde bijuteriile si asa cei doi ajung sa cumpere celebrul vas Calypso. Mai departe, Cousteau atrage de partea sa o companie petroliera, primind in schimbul informatiilor despre fundul marii, combustibil gratuit.

Sursa foto: IMDB

De aici incepe totul, calatoria lui Cousteau devenind un fenomen al televiziunii. Facuta initial cu un scop nobil, explorarea se transforma in „combustibil” pentru companiile petroliere, acestea primind informatii cheie pentru demararea forajului off-shore, sursa unora dintre cele mai mari dezastre ecologice ale zilelor noastre.

Cousteau este insa imbatat de succes, este un colectionar de trofee feminine, desi isi iubeste sotia, tine in custi lei de mare pentru a face rating. Celebrul lui fes rosu este tot un truc de marketing.

Unul dintre fii, Philippe, cel care-i semana cel mai mult, se desparte la un moment dat de tatal sau, incepand cercetarile pe cont propriu. Philippe este cel care sesizeaza distrugerea pe care tatal sau a adus-o, intr-un fel, asupra paradisului marin, dar asta nu il impiedica sa-l insoteasca pe Cousteau intr-o noua aventura, poate cea mai spectaculoasa, in Antarctica.

Citește și:  De ce să vezi Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari?

Aici isi da seama si Cousteau despre enormitatea raului pe care l-a facut lumii pe care a iubit-o, abordarea lui fata de explorarea marina schimbandu-se radical. Dintr-un sclav al audientelor, se transforma intr-un militant pentru protejarea marilor si oceanelor. In mod dramatic insa, Philippe, fiul sau iubit, moare intr-un accident de avion. In tinerete, Cousteau scapase, dar Philippe nu a avut acelasi noroc.

Cousteau este gata sa depuna armele, dar intervine celalalt fiu al sau, omul din umbra, care-si ridica din nou tatal la suprafata. Lupta merge mai departe, unul dintre cele mai mari succese din cariera exploratorului fiind semnarea in 1991 a unui moratoriu international pentru protejarea Antarcticii.

Filmul are 6,8 pe IMDB. Nu va face cariera la festivaluri si nici nu cred ca va scrie istorie la Oscaruri. Adica, se avem pardon, nici nu merita. Este un film cu o actiune articulata, cu personaje frumoase, nu arata 3 ore cum se duce cineva sa-si cumpere un pachet de tigari. Mai mult, la final nici macar nu naste intrebarea “oare ce a vrut sa zica autorul”, asa ca este clar ca nu poate fi pe placul criticilor.

In plus, nici macar nu poti sa iesi si sa aberezi steril cu prietenii hipsteri la o apa plata in Apollo 111 (o sa scriu si despre locul acesta nou din Bucuresti – n.red.) despre futilitatea monogamiei in cazul pinguinilor imperiali, lucru care inevitabil va duce la disparitia acestora.  A pinguinilor, nu a hipsterilor.

Nu. Este un film despre un om uimitor, cu bune si cu rele, despre relatiile din familia sa, despre pacatele sale si despre felul cum a incercat sa le repare. Este filmul de care ai nevoie acum. Si va mai spun ceva. O sa plecati de acolo cu un sentiment caldut, placut. La -20 de grade, este absolut incredibil sa stai si sa te uiti pe un ecran imens cum o familie inoata alaturi de mii de pesti prin ape perfect albastre. Filmul asta iti aduce speranta.

O sa vina si vara. Trebuie.

3 comentarii

Reply

Drept ai concluzionat. Pana acum, tot ce am aflat despre Cousteau se referea la a doua parte a activitatii, cercetator si aparator al mediului marin. Si eu vreau sa vina vara , cerul sa fie senin, sa se reflecte in mare si sa-i imprumute culoarea..! Zapada este frumoasa putin, prea putin..

Reply

Am ales sa vad zilnic cerul, poza 5 a devenit fundal..

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.