Despre clisee pe Ceahlau

Eu stiam ca este bine sa fie bine ca sa nu fie rau si mai stiam ca am, n-am mingea la poarta tot trebuie sa dau, dar ceea ce habar nu aveam era ca de pe Ceahlau se vede cel mai frumos rasarit de soare. O fi asa, n-o fi, nu stiu sa va spun pentru ca din pacate la pomul laudat, nici mere nu face, dar ceva-ceva eu tot am inteles dupa o zi de urcus si una de coboras.

Inainte de a porni la drum mi-am intrebat cunostintele daca merita sau nu sa merg sa vad rasaritul pe Ceahlau si raspunsul a fost in unanimitate afirmativ. Am mai cautat, am verificat din trei surse si am zis ca macar o data in viata trebuie sa vad si eu minunea daca tot spuneau unii ca e mai tare decat rasaritul din Vama. Tot cu Oxigen am mers pentru ca cei mai multi dintre prietenii mei, care oricum nu-mi citesc blogul, sunt niste lenesi.

De obicei, in plecarile facute pana acum, porneam la drum sambata, la 6 dimineata. Ei bine, se poate si mai rau. Am plecat vineri la 10 noaptea si am mers cu autobuzul veseliei pana la vreo 6 in zori ca sa ajungem la intrarea in Parcul National Ceahlau.

Pentru mine, calatoriile lungi cu autobuzul sunt iadul. Asa-mi imaginez ca este iadul. Eu nu vad infernul fierbinte, cu draci care sa ma bage in ceaune cu smoala. Nu, eu vad iadul ca pe o calatorie interminabila cu autobuzul. Am fost odata cu autobuzul pana in Orleans (Franta) si cand am ajuns la destinatie, aveam gleznele umflate cat niste butuci. Practic, m-am pravalit din cusca aceea la sosire pentru ca nu mai puteam sta in picioare.

Asa. Unde eram? Dupa delirul de opt ore de mers cu autobuzul, ne-am pus la drum. Frumoasa padure, proaspata ca un parfum. As fi luat-o la fuga sa-mi pun picioarele in miscare din nou. Colti de stanca se vedeau din cand in cand si era un soare sagalnic de ti-era mai mare dragul sa mergi cu dansul alaturi.

Au fost si o portiune mai grea si portiuni mai usoare, dar una peste alta am ajuns cam in vreo 5 ore, daca memoria nu ma insala, la Cabana Dochia. Frumoasa cabana, cu o priveliste care o transforma in hotel de cinci stele. Era plina de tanci de liceu veniti acolo cu profu. Eu tin minte ca in liceu fumam la Beta si mai chiuleam pe malul marii.

Mai erau niste caini Saint Bernard de toata dragalasenia, care te iubeau pret de o felie de salam, si niste pisici misto care nu te-ar fi iubit pentru nimic in lume, dar de salam tot te faceau. Dupa ce am avut eu grija de animalele din ograda, m-am dus sa verific cum este patul din camera de sapte insi si cred ca l-am tot verificat vreo doua ore pana am ajuns la concluzia ca o sa-l verific si mai incolo.

Am mancat, am baut, am cantat (nu eu, Cristoase), am jucat un joc inventat pe loc, un fel de Fazan combinat cu jocul ala in care numesti obiecte care pot incapea intr-o valiza numai ca de data asta lucrurile trebuia sa incapa in alta parte. Aici ma opresc cu detaliile. Ne-am amuzat pe cinste oricum.

Am cunoscut o tipa tare misto care ne-a dat coniac din plosca ei sa facem din ceaiul de la cabana meserie si ne-a mai indesat in buzunare niste caramele cu ghimbir ca raiul. Le-am dus si prietenilor mei lenesi una. Nu meritau. Tipa avea un cutit care se deschidea putin mai greu. Avea o smecherie stiuta de ea. Mi-a placut complicitatea cu taisul. Nu vorbea mult, dar avea un glas care te facea sa-i sorbi cuvintele.

Am mai varat noi obiecte in locul stramt din jocul inventat si apoi am mers in camera sa ne pregatim moral pentru rasaritul pe care aveam sa-l vedem in cateva ore. Abia am dormit de emotie. Nu, mint, am dormit butuc.

La 5-6 ne-am trezit si am plecat. Era aproape bezna. Daca te uitai in spatele tau, se vedeau toti oamenii din grup cu frontalele de ziceai ca sunt un roi de licurici. Asta daca nu erai ultimul din grup. Daca erai ultimul, nu vedeai nimic, deci poate trebuia sa mergi mai repede.

Am urcat pana pe Varful Toaca de unde trebuia sa se vada cel mai frumos rasarit de soare din Romania. Ne-am pus noi frumos pe jos si am stat cu ochii in zare.

Stiti cum se vad crestele muntilor dimineata devreme? Ca valurile. Parca sa misca. Nu mai au constenta de stanca, au fluiditate de matase. Iar pe matasea aia albastra pluteau nori. Nori?!?!? Da. Nori. Stiti ce inseamna asta? Ca nu am vazut niciun rasarit si ca pentru mine tot rasaritul din Vama e cel mai misto, atat cat imi aduc aminte din el.

Poate va imaginati ca unii oameni au cedat si s-au aruncat de pe stanca inciudati din cale afara pe norii aia blestemati, dar a inceput o voiosie de parca fix atunci se petreceau minuni solare in fata ochilor nostri.

Si poate va inchipuiti ca drumul de intoarcere a fost ca o procesiune funerara, dar padurea era mai frumoasa ca niciodata, cu un soare care ne amintea ca dumnealui e chipes oricum si cand apare si cand se joaca printre nori. Am analizat putin fenomentul Escobar, ca tot era de actualitate povestea cu El Chapo, lordul drogurilor. In acest timp, picioarele ne goneau prin iarba grasa ca un cutit prin untul moale. Nu mi-am dat seama cand si cum, dar am ajuns din nou la autobuzul veseliei, putin murdari, cam transpirati si am pornit din nou la drum.

Nu stiu cand au trecut sutele de kilometri, dar la un moment dat o alta tipa misto, cu care m-am hlizit in toata excursia, a zis ca drumul conteaza, nu destinatia. Stiam zicala, dar era indosariata in sertarul mare cu clisee pe care evit sa le folosesc. Dar de data asta, asa era.

Dupa opt ore de mers la dus cu autobuzul, vreo cinci de urcat, dormit in cabana, trezit la 5 dimineata, totul urmat de alte 3-4 ore de coborat, plus alte nu mai stiu cate ore de intors cu autocarul in Bucuresti, totul ar fi fost doar un efort inutil pentru un rasarit ratat.

Drumul, cu coniac si caramele de ghimbir, cu pisici si caini, cu jocuri inventate, cu necunoscuti trasformati in camarazi de weekend, drumul, cu tot ce vine el la pachet, a schimbat totul.

Sunt clisee si clisee, dar de unele te bucuri cu toata febra musculara ca-s adevarate.

One thought on “Despre clisee pe Ceahlau”

  1. Am fost si eu la poalele Ceahlaului. Am avut cazare in Durau. Din balconul vilei am vazut cel mai frumos curcubeu. Nu am urcat pe munte nu am avut timp dar nici curaj, tineretea a cam ramas in urma…Pozele sunt superbe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *