„Lectura este o îndeletnicire confortabilă, solitară, lentă și senzuală”, spune cel mai seducător cititor, Don Juan-ul cărților, Alberto Manguel. Însă, dacă lectura se face în tăcere, în intimitate, discuția despre lectură trebuie făcută într-un loc anume și cu oamenii potriviți. La un ceai, pe o bancă, într-o cafenea sau, mai ales, într-un club de carte.

Un club de carte este cel mai bun prilej de a discuta despre cărțile care ți-au plăcut sau nu, despre ce ai vrea să citești și ce nu ai putut să termini, este cea mai potrivită ocazie de a-ți face prieteni noi cu care să împărtășești pasiunea lecturii, cărora li te poți confesa și de la care poți afla lucruri noi. Despre cărți, despre prietenie, despre întâmplări amuzante, despre viață, în cele din urmă…

Pentru că vrem să creăm o astfel de ambianță prietenoasă și în Ceainăria Joie de Vivre, Salon du The, am decis să dăm startul unui club de carte unde pasionații de lectură, de ceai și prăjituri bune se pot întâlni periodic. Vom fi însoțiți în această călătorie de partenerii noștri de la Editura Litera și Blogul unei cititoare de cursă lungă.

Citește și:  Ziua Bucurestiului, ziua lui Victor Ponta, dar ziua mea?

Înscrierea se poate face prin mail la adresa [email protected] sau la numarul +4 021-410-94-01 iar prima întâlnire va avea loc pe 18 noiembrie, de la 18.30, când vom deschide prima ediție a Clubului de carte Joie de Vivre cu o Seară Alice Munro.

In cadrul Serii Alice Munro, o vom avea ca invitat special pe Justina Bandol, traducător al cărților Dragă Viață si Ură, Prietenie, Dragoste, Căsătorie, de Alice Munro.

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.