Din vremurile bune: Conacul Apafi

Departe de lumea asta dezlantuita, de femei cu barbi si alte nenorociri, se ascunde o alta lume pe care, cu putina rabdare, calatorul inspirat o gaseste. O astfel de lume sta cam la 25 de kilometri de Sighisoara, in satul Malancrav, iar ea se numeste Conacul Apafi.

Viata acestui conac incepe undeva in secolul al XV-lea. A dus o viata bogata si indestulata, dar in perioada 1947-1989 trece prin cosmarul comunist, din frumusetea de alta data ramanand doar o ruina. In 2000 conacul este preluat, cu sprijinul comunitatii locale, de catre Fundatia Mihai Eminescu Trust, o organizatie non-profit, care activeaza din 1998 pentru conservarea peisajului cultural din satele sasesti cu biserici fortificate din Transilvania. De aici incolo inima Conacului Apafi a inceput sa bata din nou usor.

Fotograf: Cristian Radu

Au fost necesari 7 ani de zile, arhitecti de pe alte meleaguri si materiale de peste hotare, dar deja in 2005 Conacul Apafi avea din nou ferestre luminoase, usi, electricitate iar o caldura placuta incepuse sa topeasca amintirile din vremuri inghetate. Din 2007 usile Conacului Apafi sunt deschise oricarui calator obosit de uratenia zilelor noastre, dar care inca are puterea sa mai caute viata buna de alta data.

Fotograf: Cristian Radu

In total, Conacul Apafi are 11 camere din care 5 domitoare, 4 duble si una simpla. Telefonul mobil devine aproape inutil pentru ca la Conacul Apafi nu prea este semnal, dar timpul poate fi bine imbogatit cu drumetii ghidate prin zona sau cu o carte buna in biblioteca domeniului. Mancarea este sanatoasa si proaspata, adusa din sat, de la oamenii care stiu sa faca merindele asa cum se faceau candva. In total, la conac pot sa stea 9 boieri, dar daca sunt grupuri mai mari se gaseste un acoperis generos pentru inca 18 prieteni  in alte patru case de oaspeti rasfirate prin sat.

Fotograf: Cristian Radu

Asa ca nu mai stati pe ganduri, weekendul vine acum, iar boieria de bun gust este mai aproape ca niciodata!

2 thoughts on “Din vremurile bune: Conacul Apafi”

  1. In 2013 am fost la Sighisoara. Am vizitat locatia turistica Danes. Fara istorie dar cu mult bun gust si o oferta zdravana de servicii: echitatie, plimbari cu trasura, mancare buna (am gustat papanasii, altceva nu mai incapea), etc. Au si o mica gradina zoologica. Sper sa ajung si anul acesta prin acea zona si sa nu ratez conacul Apafi. Voi avea cu mine si aparatul foto..

  2. Frumos, tare frumos! Am citit si cu gandul am calatorit un pic chiar daca sunt inca la munca.. lasa ca vine ea vacanta mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *