Dublin in tropot de copite

Nu stiam ca Dublinul este al doilea cel mai prietenos oras din lume si habar nu aveam ca irlandezii sunt convinsi ca au mereu o stea norocoasa deaspra capului. Nu aveam idee ca au cele mai frumoase case si nici prin gand nu-mi trecea ca trebuie sa stii atat de multe lucruri pentru a face pariuri pe cai.  Intuiam ca au acel simt al umorului, cel mai bun dintre cate exista, dar nu stiam ca aici se mananca atat de bine. Trei zile norocoase, un pariu castigat, o sansa ratata pe un armasar de poveste si Dublinul s-a transformat din anonim, in vedeta mea. Parca mancase jar.

In mijloc de toamna, intre 12 si 13 septembrie la Dublin a avut loc campionatul de curse de cai Longines Irish Champions Weekend, concursul desfasurandu-se pe doua arene separate, Leopardstown si Curragh, ultima fiind si cea mai faimoasa din Irlanda. Opt din cei mai buni zece cai de curse din lume erau acolo. Eu nu stiu cati dintre voi ati vreodata un cal de curse adevarat, dar aceste bestii sunt material de legenda. Nu exista animale mai frumoase.

In prima zi am fost la Leopardstown. Cursele de cai sunt unice pentru ca reusesc sa aduca in acelasi loc doua lumi care in mod normal nu se intalnesc, elitele si muritorii de rand. Nu va faceti probleme. Veti vedea diferentele imediat. Nicicand nu mi-a fost dat sa vad lume mai eleganta ca la acest campionat. Palarii superbe, parfumuri rafinate, costume impecabile, obligatoriu bespoke, sampanie fina, zambete studiate. Era un bal. Lucrurile erau putin echilibrate de cealalta categorie, de pariorii galagiosi, de bautorii de bere care nu-si doreau altceva decat sa faca bani de o noua halba. Emotiile nu tin cont de bani. La fel de tare striga un om de langa iarba framantata de copitele cailor, la fel urla bogatul de la confortabila loja VIP. Am pariat si eu. Doi euro. Am castigat patru. Am mai investit doi euro. Am castigat 7,4 euro. Adrenalina pura. Cu doi euro imi cumparam un campion, dar daca toti pariorii ar fi prudenti ca mine, caii ar murii de foame.

In esenta insa, cursele de cai sunt rezervate unui club select, chiar daca langa iarba mai vin si oameni ca tine sau ca mine si asta aveam sa inteleg a doua zi. La o ora si ceva de mers de Dublin este ferma Kildangan Stud, un loc aşezat pe 480 de hectare in care sunt noua cai, fosti campioni de curse cu totii, a caror menire este de a duce gena castigatoare mai departe. Ferma este detinuta de Seicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepresedintele si primul ministru al Emiratelor Arabe Unite si emirul Dubaiului. Lumea de la ferma vorbeste despre Seic ca si cum ar fi acolo, dar omul care a ridicat otel din dunele de nisip si a facut sa rasara pamant in forma de palmier din ape nu a mai trecut pe la Kildangan de noua ani. Dar asta nu conteaza. Toata lumea stie ce are Seicul aici si cand spun toata lumea ma refer la Regina Angliei, la familia Chanel si la cele mai bogate case din lume care in fiecare sezon isi trimit iepele la Kildangan pentru a se imperechea cu armasarii detinuti de Seic. Sunt sanse de una la zece ca dintr-o astfel de imperechere sa rezulte un nou campion si anual circa 1.200 de iepe norocoase ajung in grajdurile din Kildangan. 200 sunt numai ale Seicului. Pentru o imperechere reusita, posesorul iepei ajunge sa plateasca si 70.000 de euro fara a sti daca intr-adevar rezultatul va fi un armasar legendar sau doar un cal frumos.

Aceasta economie face ca sportul sa fie al elitelor. Am vazut si eu doi cai. Cel pentru care plateai 70.000 de euro, Shamardal, si unul, Teofilo, care costa 50.000 de euro pentru fiecare imperechere.  Teofilo a participat la cinci curse. Le-a castigat pe toate. S-a ranit la un genunchi si s-a retras. Este nervos. Teofilo nu are chef de noi, are pofta de mancat pamantul. Teofilo escaladeaza munti de furie ca acum este un exponat. Da din coada. Pleaca nervos. Ne uraste. Urmatorul care care se va naste din el va fi campion.

Printre cai, in mijlocul domeniul sta palatul Seicului, iar pe langa palat sunt zeci de iepurasi cu cozi albe. Stiu cum suna, dar asa este. Ma asteptam din moment in moment sa o vad pe Alba ca Zapada cu cei sapte pitici. Ghidul de acolo ne-a spus ca daca vrem, putem sa luam un iepuras acasa ca oricum ei au destui. Destui iepurasi, destule vulpi, destule caprioare, destul vis.

Dupa ce am vazut ferma, am mers din nou la curse de data aceasta la Curragh. Norocul nu mai era de partea mea. Pierdeam cursa dupa cursa. Imi disparuse orice entuziasm. Este foarte greu sa faci pariuri pe cai. La inceput ti se da o carte din care afli varsta, parintii calului, de cate zile nu a mai alergat, cati bani a facut, cate premii a castigat, cand alearga mai bine, pe ploaie sau pe uscat, cine este jocheiul si asa mai departe. Sunt o gramada de necunoscute si apoi mai este si norocul tau iar eu pot sa-mi numar norocul pe degetele de la o mana.

La o cursa insa, participau 11 cai. Toti aveau opt ani. Unul avea 3. Nu era printre favoriti. Avea numarul 11. Cineva mi-a zis ca acesta este numarul puterii. Il chema Order of St. George, nascut din Galileo si Another Storm (Alta Furtuna). Pe mine ma cheama si Georgiana. Mi-as fi pariat viata ca acel cal va castiga cursa, dar nu am pariat doi euro. Le-am zis tuturor ca acel cal va castiga, dar cine sa-i asculte de oamenii fara noroc? A pornit cursa. Order of St. George era ultimul. Another Storm probabil ca fremata in grajd. Pe la jumatatea cursei insa, Sfantul Gheorghe subjuga pamantul, flacari ii ieseau pe nari, aripi ii plesnisera din spate. Aproape le-am vazut si eu. Nu-s nebuna. Order of St. George zbura, nu alerga. Cand a trecut linia de sosire, ceilalti cai erau la zeci de metri in urma lui. Se impiedicau in transeele sapate in tarana de copitele sale. Trupu-i era scaldat in spume. Trei ani norocosi. Order of St. George putea sa-mi umple buzunarele, dar mi-a umplut sufletul. Parca-mi crescusera si mie muguri de aripi pe spate. Una dintre cele mai bune lectii de viata, un cal mi-a dat-o.

Fiul lui Another Storm mi-a aratat ca nu am curaj de parior prin vene, ca nu voi face averi nemuncite, ca am instict, dar ca mi-e teama sa-l urmez. Norocul mi-l fac cu mana mea, dar parca incep sa mi se batatoreasca palmele. Tot acel cal mi-a mai aratat ca uneori cei in care nu crede nimeni ajung sa fie stapanii necredinciosilor. Campion de nisa. Psiholog cu copite si aripi.

longinesday2-02

Sursa foto: Longines

A treia zi de dimineata am avut putin timp sa ma plimb si prin Dublin. Senzational loc. Se spune despre Dublin ca este al doilea cel mai prietenos oras din lume. Ma opream sa-mi verific harta si inevitabil gaseam companie. “Unde vrei sa ajungi? S-a intamplat ceva? Vin cu tine. Iti arat.” Este grozav sa mergi singur undeva si sa nu simti povara singuratatii. Cele mai frumoase case, aici le-am vazut si o bogatie de flori si plante cum numai in jungla cred ca vezi. Perdelele de ploaie cresc verdele. In zona de baruri, este o lume atat de colorata si de creativa incat simti cum ti se deschide si tie mintea. Asa, deodata parca-ti vin idei.

Nu am avut mult timp de vizitat, dar de putine ori primele impresii sunt gresite. Un lucru am vazut totusi, Biblioteca de la Trinity College. A fost pur si simplu un noroc, un adapost de ploaie. Imi place mirosul de carte veche, asa cum imi place mirosul de iarba cosita, paine calda, frezie, iarna si mare, iar in bibloteca aia era apa de parfum de carti. De sus pana jos arcadele erau pline de intelepciunea altor vremuri, totul scaldat intr-o lumina aurie.

Order of St. George avea aripi, dar pe mine ma durea spatele de la lipsa lor, de la faptul ca nu avusesem incredere in el. Acum insa, deasupra mea era caldura a milioane de pagini, iar narile imi erau invadate de miros de carte. Neincrederea de ieri parca trecea cu sansa adapostului de azi.

Doar in Dublin poti sa fugi de ploaie si sa te acoperi cu carti. Poate si de asta se cred atat de binecuvantati. Nu ma mai durea nimic. Spatele era drept. Noroc cu norocul din Dublin.

One thought on “Dublin in tropot de copite”

  1. Rox eu cred ca ai gresit calculul, doua case ca cea in care stai tu fac exact cat o imperechere a lui Teofilo, invers te iau prietenii la ochi.. Auzi, are casa de 100000 de euro! In rest ce sa zic, mi-ai sapat iar in suflet crosetand cu norocul… Ce este cladirea din poza 60?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *