Elba te spala de toate pacatele

Am crescut langa ape. Am copilarit in Tulcea, iar in vacanta ma trimiteau ai mei la Ceatalchioi, un sat pe Dunare. Urata apa, dar plina de minuni si de povesti. M-au invatat buncii, si toti pe care-i aveam acolo, sa nu-mi fie frica de apa, sa umblu cu talpile prin praf, sa iubesc mirosul de mal. M-au invatat sa mananc peste si sa nu ma inec. Sa nu-mi fie frica de animale. Sa tin fraiele Lutei, o iapa cu destul de multa personalitate. Cred ca mult din omul care sunt acum s-a plamadit acolo. Apoi m-am mutat, dar tot langa apa, la Constanta. Am invatat sa inot aici, sa deschid ochii in marea sarata, sa fac castele de nisip.

Iubesc apa cu bucuria unui copil, asa ca nu stiu daca va imaginati ce veselie s-a revarsat peste mine cand am ajuns anul acesta in Elba. Am fost in multe locuri cu ape frumoase, dar parca albastru lichid ca aici eu nu am mai vazut vreodata.

In Elba am ajuns dupa o calatorie de de circa trei ore cu trenul din Lucca pana la Piombino. Apoi am luat un ferry care ne-a lasat in Portoferraio, dar puteti sa alegeti si alte orase din Elba. Acesta este insa cel mai mare si, deci, cel mai animat.

Am ajuns pe final de septembrie, la sfarsit de zi. Nu am facut baie direct, ci ne-am plimbat pe strazile din oras. In port am vazut un apus ca un cuptor. Avea o densitate acea lumina de parca puteai sa-ti tesi fulare de caldura din ea. Am trecut pe langa vila in care a stat Napoleon si ne-am uitat la mare. Si in intuneric era albastra iar pietrele albe se vedeau prin ea.

A doua zi am plecat spre plaje, cea mai faimoasa dintre acestea fiind Spiaggia di Sansone. Nu mai tin minte exact ce incurcatura a fost cu autobuzele, orarele erau complicate ca o lectie de chimie organica, dar ne-au luat doi batranei simpatici foc. Ei nu mergeau la plaja Sansone, dar ne-au zis ca aceasta este cea mai frumoasa de pe insula. Nu ne-au mintit. Nu va puteti imagina ceva mai frumos. Nici acum daca incerc sa-mi imaginez nu pot pentru ca era atat de frumos incat nu credeai ca este real. Bine ca am facut poze. Sute, din acelasi unghi. Nu ma puteam opri.

Daca era putin mai calda apa, cred ca nu mai ieseam de acolo trei zile. Dar asa, din cand in cand mai reveneam pe pietrele albe. Ochii tot la apa erau. Apoi am testat plaja dupa plaja, toate frumoase. As mai mentiona insa Spiaggia di Padulella. Nu stiu care e mai frumoasa. Nu stiu.

Am dormit in seara aceea ca un copil. Apa aia storsese toata energia din mine.

In ziua urmatoare am luat autobuzul si am plecat sa mai vizitam insula. Prima oprire a fost in Capoliveri, un oras simpatic, in care am dat peste doi Golden Retrieveri cu o pofta de joaca uriasa. Nu prea ai ce face insa in micul oras din singurul motiv ca sarmanul nu are iesire la apa. Sa fii oras pe o insula si sa nu ai iesire la apa, este…este ca salata de vinete fara rosii. Nu are sens.

Asa ca am plecat spre Porto Azzurro. Ni se facuse foame asa ca am ajuns la Osteria Locanda Cecconi. Ne-am luat paste cu fructe de mare si o tocanita de inspiratie marina. Am scaldat merindele in ulei de masline. Mai departe ne-am gandit sa le punem pe toate intr-o farfurie si sa le mancam asa. Am sters cu paine farfuria de sos, asa de bun a fost. Apoi am plecat iar la baie. Am luat-o printre case si la un moment dat am nimerit chiar in mijlocul unei familii care-si lua pranzul in strada. Bunici, copii, tineri, batrani, toti galagiosi si savurosi ca mancarea de pe mesele lor. Asta e Italia.

Undeva la iesirea din oras am dat de o carare. Am coborat si am ajuns intr-un loc pustiu. Intrarea in apa se facea trecand printr-un pat de alge, dar nu alge d-alea verzi lipicioase, ci alge ca un fel de gazon imens. Mi-am adus aminte de un film, de Odiseea, in care cercetatorul Cousteau sta alaturi de fiul sau pe un pat de astfel de alge si se uita in sus la lumina soarelui filtrata prin apa. Apoi am revenit in oras si am mai facut o baie in port. Ne-am uscat putin pe un ponton de lemn.

Ziua urmatoarea tot asta am facut. Am mancat si am facut iar baie. Din ce faceam mai multa baie, din atat nu-mi venea sa cred miracolul din fata mea. Si acum ma uit la poze si parca…

Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg la oameni, dar frica de apa este ca o frica de viata. E o lume intreaga acolo. Intrebati-i pe bunici, daca mai sunt cu voi, iar apoi mergeti in Elba sa va lecuiti de frici.

 

One thought on “Elba te spala de toate pacatele”

  1. Nimic nu este intamplator. Acum cateva zile am amanat sa citesc acest articol presata de timp, trebuia sa cumpar bradutul. I-a venit randul azi, in ziua de Craciun. Multumesc Rox. Nu cred ca puteam incheia mai frumos prima zi de sarbatoare. M-am dus cu gandul in vremea copilariei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *