Mi-e foame. Mi-e teribil de foame. Trei mere, un iaurt, ceva biscuiti si ceva paine uscata. Multa apa. Fara sa vreau nu pot sa ma gandesc la altceva decat la ultima masa pe cinste avuta. Iar asta s-a intamplat in Florenta. Numai cand zic Florenta imi ploua-n gura.

Despre oras v-am mai povestit, dar vreau sa va recomand si doua locuri pe care ar fi bine sa nu le ignorati daca ajungeti pe acolo.

Primul este Obika, un mozzarella bar infipt chiar in inima orasului, pe strada Tornabuoni, numarul 16. Resturantul este in pantecul unui palat, unde altundeva putea sa fie intr-un oras cotropit de astfel de constructii. Curtea interioara este luminata palid, iar inauntru locul este foarte spatios, inalt, cu muzica in surdina, un fel de jazz de te unge la suflet.

Paharele stralucesc frumos pe masa langa cutitele bine curatate. Intregul restaurant are un aer tare placut. Locul apartine unui napoletan, asa ca nu te astepti la altceva decat la o bucatarie pentru zei.

Fiind un mozzarella bar nu ai cum sa treci de aperitiv si la aperitiv nu ai cum sa-ti iei altceva decat mozzarella. Restaurantul se lauda cu produse bio, din culturi atent selectionate si cu retete traditionale bine pastrate de bucataresele italiene iscusite. Ei bine, eu nu sunt o mare cunoscatoare de mozzarella, dar va spun sincer ca aperitivul mi s-a parut un deliciu. O bila de mozzaraella alba ca un bulgare de nea iar langa o alta mozzarella mai negruta pentru ca tocmai ce fusese afumata saracuta. Ambele tolanite pe un pat de ierburi si acompaniate de niste rosii mici si aromate. Painea a venit din partea casei si avea o crusta tare si neprietenoasa, dar un miez moale si caldut.

Sursa: www.obika.com

Sunt niste arome perfecte, care se completeaza senzational. De multe ori, lucrurile simple sunt cele care se apropie cel mai adesea de perfectiune si eu cred ca si la mancare este la fel. De putine ori m-au incantat ciudateniile de care am avut parte. O fi un prag de-al meu, o limita, dar eu in farfurie nu vreau Cirque du Soleil, pacaleli, ghicitori si mai stiu eu ce, ci mancare sincera, care este la fel de buna precum arata.

Dupa ce am terminat de injunghiat cei doi bulgari de mozzarrella ne-am luat o pizza. Simpla. Cea mai buna pizza mancata de mine vreodata a fost intr-un gang, in Salerno, stand pe niste scaune de plastic in crasma unui italian care vorbea atat de tare cu toti clientii sai incat asurzeai. Dar pizza aia margherita si portia de tiramisu de dupa cred ca se situeaza cu lejeritate in top 3 cele mai bune chestii mancate de mine vreodata. Revenind la Obika-ul nostru, am luat tot o pizza margherita care pe scurt are aluat, crescut bine timp de 48 de ore, rosii organice, mozarrella, niste busuioc proaspat si cam atat. Si sincer nu prea mai avea nevoie de nimic.

Pizza era perfecta pentru ca sa stiti cascavalul pus la noi nu este egal cu mozzarella, iar praful de busuioc nu este chiar planta vie si nici rosia sintetica sau ketchup-ul din bidonul de plastic nu sunt ca rosiile crescute in aer liber.

La final am stropit totul cu doua pahare de vin rosu sec si cu greu ne-am ridicat de la masa. Pizza a costat 10 euro, antreul era 7 euro, paharul cu vin cred ca era cam 6-7 euro iar locul face toti banii. Sa nu uit sa va spun. Obika este deschis de luni pana vineri de la 12 la 16 si apoi de la 18 :30 la 23. Nu stiu de ce, dar asa este. Sambata si duminica au program normal, de la 12 la 23 :00.

Citește și:  Elba te spala de toate pacatele

www.obika.com

Al doilea restaurant pe care vi-l recomand este La Bottega di Rosa, tot in centrul Florentei, pe strada Via del Campidoglio, si tot cu orarul asta inteles numai de italieni, de parca ar fi singuri in orasul acela invadat de turisti.

In fine. Prima data cand am aterizat aici era dupa o zi de mers de colo colo. Normal ca am nimerit cand bucataria era inchisa, adica dupa 16:00, dar ne-au spus ca vin ne dau si ca daca vrem putem sa alegem un aperitiv. Nu am mai stat pe ganduri. Restaurantul are o teresa curata afara, impodobita cu flori naturale, iar chelnerii sunt politicosi. Inauntru locul arata tare, tare bine. Veti remarca in aceste restaurante un bun gust, o simplitate de efect pe care o intalniti rar in restaurantele de aici. Revenim. Am luat un platou combinat cu branza si salamuri si doua pahare cu vin. Mancarea a venit pe un fund de lemn mare pe care stateau puse aparent neglijent bucati felurite de branza, taiate inegal, aproape rupte, iar intre dansele se odihneau felii subtirele de salam de puteai zari soarele toscan prin ele. Suna simplu, dar nu este. Fiecare bucata o magulea pe alta iar vinul le lega asa cum numai dansul stie s-o faca. Printre feliile de salam mai erau ascunsi si niste pesmeti subtirei de paine. A fost gustarea perfecta.

In ultima seara am revenit La Bottega di Rosa, iar de atunci gandurile imi revin si ele in locul asta ori de cate ori mi-e foame. Acum bucataria era deschisa. Putine feluri de mancare. Semn bun. Eu? Niste paste umplute cu ceva branza (pecorino), pe un pat de verdeturi, totul parfumat cu ansoa, un peste pe cat de mic, pe atat de plin de arome. El? Friptura de vita. Cu ce? Nu mai conteaza. Friptura de vita de doua degete grosime, dar frageda ca o frunza de salata de primavara. Iti aluneca cutitul prin ea iar gura ti se umplea de arome cand faceai cunostita cu divina vaca. Imi ploua in gura in timp ce mancam si v-am mai spus chestia asta o data.

Cert este ca ospatul, stropit din nou cu vin rosu si aspru, a costat ceva mai mult, dar era ultima noapte, intr-un oras perfect, asa ca de ce sa strici magia?

Doar fripturica a costat vreo 33 de euro, iar pastele au fost in jur de 13 euro, daca-mi aduc aminte. Oricum, au fost bani bine cheltuiti. Foarte bine cheltuiti.

Intre timp insa vreau sa completez cele de sus cu ceva.

Mi-e foame. Mi-e teribil de foame. Trei mere, un iaurt, ceva biscuiti si ceva paine uscata. Multa apa. Ce ma fac? Banii de Florenta s-au dus…

3 comentarii

Reply

In dupa-amiaza pre-ospat, din meniu mi-a facut cu ochiul friptura de porc mistret. Nu prea mancasem si na… suna bine. Dar seara chelnerul mi-a spus ca porcul nu bate vita niciodata si pe deasupra ca asta servita la ei este extraordinara. Asa ca va da un sfat: Luati in considerare ce va recomanda chelnerului. Chiar daca e de trei ori mai scump.

Reply

Citind despre fel si fel de gustari am fugit cu gandul la copilarie cand cea mai la indemana mancare si bineanteles cea mai gustoasa cuprindea branza facuta de mama din laptele de la animalutele din gospodarie,luata direct din putina, rosiile direct de pe vrej, nespalate si painea de casa, daca se putea coaja. Natural 100%, garantat . Ce vremuri..!

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.