La pas prin Bruxelles

In momentul in care ne-am decis sa parasim Bruges-ul s-a risipit toata bruma aia de perfectiune. Planul era sa trecem prin Ghent si apoi seara sa luam trenul spre Bruxelles.

Ei bine, dar vedeti voi, belgienii sunt un fel de francezi, care vorbesc si olandeza, care au o capitala, Bruxelles, bilingva, majoritar franceza, dar care este amplasata in regiunea flamanda a Belgiei. Ca  sa fie lucrurile clare, mancarea traditionala a Belgiei sunt cartofii prajiti, dar ei s-au decis sa le spuna french fries. Pe scurt, este un mister cum functioneaza acest loc.

In ziua in care am plecat din Bruges, nu prea mai functionau lucrurile. Era greva. Am aflat si noi din pura intamplare intr-un magazin, pentru ca gazda noastra uitase sa ne spuna. Perfect! „Pai si nimic nimic nu merge? Nici macar un minimum de 10% din transport nu este asigurat? Daca trebuia sa ajung la aeroport, ce faceam?” Toata lumea ridica din umeri.

Ne-am luat bagajele si am pornit spre gara. Magia din Bruges incepea sa se risipeasca. La gara, am reusit sa ne combinam cu inca 6 turisti disperati si am impartit un taxi care ne-a costat circa 100 de euro. A fost o afacere destul de buna, trebuie sa recunosc.

Cand am ajuns,  magia din Bruges se evaporase de-a binelea.

Bruxellesul este din alt film. Este murdar, in jurul garii lumea este dubioasa, este un mix de etnii puternic condimentat. Seara nu as umbla singura prin oras. Ne-am lasat bagajele si am pornit spre centru.

In jurul Bursei din Bruxelles, care marcheaza intrarea in centru, era nebunia cu targul de Craciun. Castane, carnati, vin fiert, globuri, ciocolata. In fine. Calorii peste calorii, dar adevaratul iad al caloriilor abia acum avea sa se dezlantuie. De la cazare am primit informatia pretioasa cum ca cea mai tare chestie de mancat din Bruxelles ar fi asa numita mitraillette. Ce este aceasta mitraillette, acest varf al gastronomiei belgiene, ce delicii se ascund in acest fel de mancare cu nume amenintator? Mda, pai un carnat, juma de kil de cartofi prajiti, ceapa prajita, niste salata de varza si juma de tub de maioneza, totul impachetat intr-o paine alba. Iata, traditia belgiana, excelenta culinara din acest colt de lume si-a etalat apogeul. Glumesc, desigur, dar ma gandesc ca nicaieri nu am incercat street-food mai cumplit decat cel din Bruxelles. Erau niste italieni langa noi cand ne luptam cu mitrailletta aia incarcata si se uitau mititeii la muntii de cartofi prajiti iar in ochisori li se vedea nedumerirea. Pizza, pasta, panini, mitrailletta?!?!?!!?

In fine. Dupa ce era sa murim din cauza mitraillettei, ne-am regrupat trupele si chiar am plecat in oras. Spre deosebire de Bruges, organizatorii din Bruxelles au fost mai inspirati, asa ca nu au stricat frumusete de centru cu tarabele de Craciun.

Am mai fost in Bruxelles, iar centrul sau m-a impresionat de fiecare data, dar anul acesta mai aveam putin si plangeam ca un copil in ziua de Craciun. Cum ne plimbam noi prin magazinele cu ciocolata, la un moment dat am auzit o muzica destul de puternica. Iesim si vedem ca toate claridile din piata erau luminate.

Alergam si ajungem in piata centrala. Lumini albe, verzi, albastre imbracau si dezbracau cladirile dantelate, totul in ritmul celei mai frumoase muzici din lume. Prin frigul acela si prin capsunile trase in ciocolata, muzica aceea iti anula orice alt simt. Era magie. Un alt fel de magie fata de cel din Bruges. O magie aproape violenta pentru ca iti monta picioarele in cimentul de jos iar ochii ti-i tinea lipiti de cladirile superbe. Abia mai puteai sa clipesti. Nici nu stiu daca am respirat acel sfert de ora cat a durat totul. Abia mai puteam vorbi.

Apoi, prietena mea a plecat la un concert, asa ca eu am mai ramas pe strazile din Bruxelles. Am ajuns si la Manneken Pis, baietelul care face pipi, devenit un simbol al Bruxellesului dupa ce ar fi salvat orasul, si in zona de restaurante din spatele centrului vechi, acolo unde chelnerii te cheama in toate limbile sa le treci pragul si sa incerci fructele de mare expuse indecent pe tejghele pline cu gheata. Din ora in ora, piata centrala rasuna din nou de muzica si de culori. M-am asezat la un moment dat pe scarile din fata Bursei cu un pahar de vin fiert in mana. Langa mine era o tipa atat de beata incat abia mai reusea sa stea jos. Din motive numai de ea stiute, s-a descaltat si si-a pus niste papuci in picioare. Alti tineri beti au trecut pe acolo, galagiosi si stupizi, asa cum te transforma alcoolul mai de fiecare data. Gunoaie. Frig. Ma uitam la orasul asta, inima Europei, si nu puteam sa nu am un sentiment bizar. Daca lucrurile sunt atat de dezordonate aici, la mine in Romania ce asteptari sa mai am? Undeva, cineva a scapat lucrurile de sub control.

Noroc cu muzica aceea superba si cu luminile. Doar ele iti mai recladeau increderea. Si au mai fost totusi cateva lucruri care mi-au placut. Bruxellesul mi s-a parut tare creativ de aceasta data, cu magazine interesante, cu obiecte de arta zarite intamplator in vitrine, dar care-ti ramaneau in minte.

Si mi-a mai placut un lucru la Bruxelles. Chiar langa centru este o parcare imensa unde te poti urca pana la ultimul etaj si de unde poti vedea in liniste tot orasul de sus. Perspectiva este complet diferita. De sus se vad doar luminile, nu gunoaiele. De sus se aude glasul orasului, nu balmajelile betivilor.

Daca in Bruges magia era la tot pasul, in Bruxelles a avut nevoie de  cateva ajutoare, de muzica, de lumina si de inaltime. Aceasta a fost sfanta treime care in acea zi a scos Bruxellesul la liman.