La pas prin Budapesta

Budapesta este inclusa, pe buna dreptate, mai in toate topurile cu cele mai frumoase orase din Europa, dar este ceva in legatura cu locul asta care-ti da fiori pe sira spinarii. 

Sunt mai multe detalii suspecte. Pentru un oras atat de turistic, oamenii nu sunt deloc primitori. Nici cei mai in varsta, dar mai ales cei tineri nu vorbesc engleza, ceea ce la final aduce putin a parfum de ignoranta. Adica, hai sa fim seriosi. Asa cum nu vorbeste nimeni romana in afara de romani si cativa expati care si-au luat neveste romance, la fel nu vorbeste nimeni maghiara cu exceptia ungurilor. Pe scurt, nu ai cum sa te intelegi cu acesti oameni.

Unii dintre ei au o cautatura rautacioasa. Va dau un exemplu. Am luat niste bilete de metrou si alaturi de ele automatul a eliberat si o chitanta care era fix de aceeasi dimensiune si culoare ca un bilet.

Din greseala, la una dintre calatorii, in loc sa compostez biletul, am compostat chitanta. Ma prinde un controlor. Ii arat degajata chitanta mea deghizata miseleste in bilet. Un ranjet ii imbratiseaza fata. Nu intelegeam ce vroia. Ma prind si zambesc. Ma scotocesc prin buzunare si gasesc un bilet. Ii explic ca in mod evident este o greseala si ca poate sa-mi composteze acel bilet. Nici vorba. Omul vroia sa platesc amenda. Nici vorba. Nu as fi platit 2.000 de forinti nici daca ma ducea la politie. Ne certam ce ne certam, vede ca nu se intelege cu mine, imi ia biletul si il rupe incet, in reluare, ca si cum ar fi chinuit un copilas. Mustati rare, dinti stricati, ochi verzi, gras. Rupea incet biletul. Incet am plecat si eu. Oribil specimen. Probabil si acum rupe incet acel bilet.

Citeam ca in general ungurii sunt niste oameni singuri, industrializarea masiva a tarii de prin anii ’60, relocarile, desirand multe dintre relatiile de familie. Distrugerea acestor celule a generat mai departe depresii si mai departe Ungaria a devenit tara cu cea mai ridicata rata de suicid din lume. Acum rata a coborat la 2.500 de cazuri pe an, la jumatate fata de momentul maxim. Majoritatea cazurilor sunt explicate prin existenta unor boli psihice, dar nici alcoolismul nu ajuta, Ungaria fiind din nou printre tarile fruntase la pasiunea cu care se bea pahar dupa pahar. Se vede acest lucru pe strazi. Spectacolul rivalizeaza cu ceea ce vezi pe strazile din Londra sau Dublin. Bucurestiul este fata de pension fata de Budapesta.

Am iesit in fiecare seara din cele trei cate am stat. Strazile care compun Cartierul Evreiesc sunt cea mai animata parte a Budapestei. Multe wine bar-uri, multe locuri care-si fac propria bere. Nu am vazut baruri care sa ma impresioneze prin design, sunt mai frumoase cele din Bucuresti, dar am vazut cateva locuri absolut iesite din comun. Unul dintre ele este Szimpla. Aparent, una dintre placerile ungurilor, cel putin in ceea ce priveste Budapesta, este folosirea ruinelor pe poste de cochilii pentru alte lucruri. In Cartierul Evreiesc, zona care mie mi-a placut cel mai mult din oras, veti vedea acest lucru din plin.

Szimpla este un bar imens, facut intr-o cladire abandonata. De afara nu-ti dai seama de dimensiunea impresionanta a barului. Se sta la coada la intrare, dar coada merge repede. Multi straini.

-In seara asta clar o sa ne f%#@m, spuneau zglobiu doua americance in spatele meu. Intre timp uneia i s-a facut rau, asa ca nu cred ca si-a mai dus planul la indeplinire.

Am trecut repede de securitate si am intrat. Am avut senzatia de Alice in Tara Minunilor. Ma tot uitam dupa iepuras. Babel. Totul era acolo. Globuri, televizoare vechi, un Trabant, instrumente muzicale, jucarii atarnate, multa lume, multa bautura, vin fiert, desene, galagie. Camera dupa camera de galagie. Nu stiam la ce sa ma uit mai intai. O proiectie, multi turisti, multi d-ai lor, multe de toate. Nicaieri nu am mai vazut asa ceva. Locul se integreaza perfect in tot aerul ciudat al Budapestei.

A doua zi, tot in Cartierul Evreiesc am ajuns. Oamenii de noapte disparusera sub protectia asternutului. Magazine multe, idei misto, cladiri frumoase. Intr-un loc mic se vindeau ceasuri facute din viniluri iar intr-o frizerie, barbierii erau atat de tatuati incat aveai impresia ca dupa fiecare tuns mergeau sa-si marcheze cu cerneala victoriile. Femeile nu aveau voie inauntru si nici poze nu puteai sa faci. Am nimerit din greseala intr-un bar foarte misto, Mazel Tov, pe care vi-l recomand macar sa intrati sa beti o cafea. Arata foarte bine, nu se mananca extraordinar, dar nu-l ocoliti doar din cauza asta. Graffiti-uri mari si noi mascau ziduri vechi si cariate. Pe drumul spre Cartierul Evreiesc am dat peste restaurante tailandeze, indiene sau turcesti. Imi place chestia asta la un oras. Scoate-ma din ale mele, dar nu ma tine doar intr-ale tale.

Din Cartierul Evreiesc am trecut Dunarea si am luat-o la pas spre Biserica Sfantu Matei. Este locul de unde cladirea Parlamentului, poate cea mai cunoscuta structura din oras, se vede cel mai bine. Era o lumina roz ca o fondanta. Indulcea putin orasul asta ciudat.

Am mancat apoi un gulas, dar nimic remarcabil si am ramas si seara aceea pana tarziu in oras. Strazile se umplusera de aceeasi fauna care ma uimise cu o seara inainte. Oamenii erau in cautarea echilibrului pe asfalt. Zaboveau ceva. Am fost intr-un bar, Spiler, intr-un gang plin de alte baruri. Si apoi am mai fost in cateva, dar de departe Szimpla este locul care trebuie bifat in materie de viata de noapte in Budapesta.

Duminica totul este inchis in oras. Ciudat pentru un loc atat de plin de straini. Lor nu le pasa de musafiri. Nici eu nu am nimic cu inchiderea hipermarketurilor duminica, de exemplu, dar mi se pare ciudat ca principala artera comerciala din Budapesta sa ramana cu lacatul pus in fata buzunarelor pline ale strainilor aflati in vizita. Au ramas pline pentru alte orase.

Daca magazinele sunt inchise, renumitele bai sunt deschise. Initial am vrut sa mergem la Szechenyi. Pe net baile arata absolut fabulos, asa ca am pornit spre acestea, cladirea fiind situata intr-un parc pe care oricum vroiam sa-l vad. Cand am ajuns, am incercat sa ma documentez un pic. Pe un ecran rula un film. M-am asezat sa-l privesc. Erau un el si o ea. Tipa era machiata strident, foarte Silvia Dumitrescu de azi. Din pacate nu aflase ca dansul, dansul nu prea mai este normal la varsta ei. Pareau ca se simt bine, dar nu-si spuneau nimic. Zambeau tamp. Apoi ni se arata un gras care primeste un masaj. Uleiul ii lucea pe trupul bine hranit. Maseuza parea genul de femeie care-ti rupea oasele daca nu duceai gunoiul cand iti spunea ea. Se vedeau niste usi de lemn cu vopseaua putin sarita. Ma uitam la filmul ala si il comparam cu asteptarile mele de lux si rasfat termal si cumva nu puteam sa fac nicio legatura. Am luat tramvaiul si m-am dus in centru sa mananc ceva. Am decis sa mergem totusi la bai, dar la Gellert.

Eram putin in intarziere, dar ca un facut, acum le venise si cheful de vorba ungurilor. Ne ia unul la intrare. Ne explica faptul ca avem nevoie de prosop, slapi, cascuta, ca la intoarcere putem sa luam suveniruri, pe unde sa intram, pe unde sa iesim, bla, bla, bla. Trecem de omul de la intrare, dam peste receptionera. Ne ia si ea. Ne trebuie papuci, casca, prosop, bla, bla, bla. Una peste alta cred ca am pierdut vreo 20 de minute. Ne ducem sa ne schimbam. Niste vestiare destul de vechi, destul de prost ingrijite. Mi s-a parut tare ciudat ca nu se dau prosoape “din partea casei.” Tineam cu tot dinadinsul sa ajungem la piscina exterioara. Cred ca ne-am invartit alte 15 minute incercand sa ne dam seama unde este piscina pentru ca personalul nestiutor de engleza nu prea ne ajuta prin semne. A fost destul de amuzanta fuga noastra prin bai. Intr-un final am dibuit iesirea si ne-am aruncat in apa calda, noi si inca 50 de oameni. Nu e rau. Afara era destul de frig, apa era calda, din cand in cand se bagau niste efecte speciale sub forma de jeturi. Am sarit si in sauna, din sauna am sarit intr-un lighean cu apa inghetata, am ajuns din nou in piscina si apoi am revenit la interior. Apoi ne-am mai balacit in piscina si in vreo doua-trei bazine cu apa termala, dupa care am incercat o sauna umeda, apoi una uscata care era ferecata cu niste usi metalice astfel incat sa te frigi bine daca nu reusisei oricum, am mai bagat o piscina si asta a fost. Senzatia de vechi, de ospiciu nu s-a spalat cu nicio apa termala. Locul ar fi frumos daca ar fi putin modernizat, dar cum nu a fost, nici nu este.

Cand am iesit se facuse bezna. Chiar pe langa Gellert se intinde cel mai frumos pod peste Dunare din Budapesta. Dantela metalica usor verde, usor luminata, usor pustie la acea ora. Tot orasul era aproape pustiu. Miroseam a clor. Mirosea a Dunare.

Sunt unele filme care-ti umplu casa de ciudat, de parca ar fi un parfum care pleaca din ecran si patrunde peste tot. Cele mai stranii sunt cele in care oamenii sunt frumosi iar casele sunt perfecte, dar e ceva in muzica aia care ascunde fantome.

Budapesta este in topul celor mai frumoase orase din Europa, dar langa Dunarea neagra se toarna un cu totul alt gen de pelicula.

2 thoughts on “La pas prin Budapesta”

  1. Bravo Rox. Si eu am fost in Budapesta intro excursie de o zi plecand din Baile Felix. Nu am vazut decat centrul, plin de constructii monument. Tu ai pus punctul pe i, asta mi-a placut. Sa mergi si la baile felix si salina turda.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *