Sunt sanse destul de mici pentru ca lucrurile sa se intample in conformitate cu cele exprimate in titlu dintr-un singur motiv. Eu nu prea sunt simpatica acum, asa ca e putin probabil sa devin asa la batranete, dar asta nu ma impiedica sa visez cu ochii deschisi la Lucca.

Am ajuns in acest orasel dupa un drum de circa 3 ore cu trenul din Bologna. Desigur, tinand cont de durata, ne-am pregatit corespunzator, mai ales ca nu veneam din desertul Sahara, ci din cornul abundentei. Asa ca am avut mortadella, salamior cu usturoi spre incantarea colegilor nostri de vagon, niste rosioare tuguiate si verzulii plesnind de arome, parmezan. In fine, nu as zice ca era chiar parizer pe ziar, dar sentimentul muncitoresc era acelasi.

Dupa ce am terminat noi de analizat situatia, am si ajuns in Lucca, acolo unde in septembrie a avut loc un concert cu Rolling Stones. Era plin orasul de oameni de toate varstele. Inclin sa cred ca nu mai vazuse Lucca o astfel de aglomeratie de suflete de multa vreme. Nici nu stiu cat isi dorea, dar cert este ca era o lume buna si frumoasa. Am vazut niste barbati asa de frumosi incat cu siguranta as fi avut sanse destul de mari sa ajung o batranica simpatica in Lucca daca…

Nu s-a intamplat. De la gara, am trecut pe langa Duomo di San Martino, catedrala orasului. Lumina era superba si catedrala la fel. Atmosfera relaxata de oras mic italian. Strazi frumoase, oameni aranjati care au timp sa stea de vorba. Nu mai tin minte daca erau masini in centru, dar din moment ce nu-mi amintesc de ele, inseamna ca nici nu m-au deranjat, daca intr-adevar misunau pe acolo.

Prietena mea s-a dus la concert, eu am mai fost al Rolling Stones o data, atunci cand au venit in Romania. Mi-au placut, dar sunt putini artisti pe care i-as vedea de doua ori. Am condus-o pe ea si am ramas in oras. Oamenii erau la restaurante. Se auzeau mirosuri pe strazi si mirosea a zambet. Toate se imbinau asa de frumos incat ma gandeam ca la un moment dat asta ar fi tot ce mi-as dori. In fine.

Aceasta lume din Lucca este inconjurata de niste ziduri intacte, renumite pentru felul in care au fost pastrate. Nu sunt niste ziduri oarecare, nici nu ai zice ca sunt ziduri. Este un fel de drum de 4 kilometri care imbratiseaza cetatea. Este un drum plin de copaci, de pe care poti vedea inima orasului si turnurile sale, unde oamenii ies la alergat si isi plimba catelusii. Din loc in loc sunt puse niste sculpturi. De parca ar mai fi fost nevoie…

Dincolo de biserici si de acest drum, in Lucca mai este turn, Guinigi. Cel mai frumos turn in care m-am urcat eu vreodata pentru ca deasupra lui este plantata o mica padure. Am urcat in acest turn intr-o zi cu o lumina foarte frumoasa, lumina de dinaintea unei ploi, cand lucrurile se vad foarte clar iar norii promit racoare.

Citește și:  Ce sa faci si sa nu faci in Corfu

Si mai este in Lucca un lucru tare frumos, Piazza Anfiteatro. Este o piata construita pe ruinele unui vechi amfiteatru, realizat undeva in al doilea secol. Din ce am citit, fundatia vechiului amfiteatru, in care pe vremuri incapeau cam 10.000 de oameni pe 18 randuri, se gaseste la circa 3 metri adancime. In timpul invaziilor barbare si dupa, amfiteatrul a fost transformat intr-un fel de imens depozit de materiale de constructii. Toti luau din el cate o bucata. Abia in 1830 a fost realizata aceasta piazza superba. Este un mesaj tare frumos in aceasta aceasta structura, faptul ca din ruine s-a ridicat o noua viata, dar fundatia, esenta, inca mai respira la trei metri sub pamant.  

Mi-a placut mult Lucca pentru aceasta idee de a pastra ce era frumos odata, de a construi si de a integra. Vizita celor de la Rolling Stones cred ca este o dovada in acest sens, o formatie in care canta tot felul de bunicuti, dar care reusesc sa fie mai actuali decat multi tineri.

La plecare din Lucca, am intrat intr-o crasma unde sa faceau paste. Ploua putin. Era o afacere de familie. Incet-incet s-a umplut de oameni. Ei se stiau intre ei, dar cumva nici tu nu te simteai strain. Nu erau ziduri, doar legaturi, vechi si nou, tineri si batrani, nou si batrani. Au fost bune pastele, unele cu rosii, altele cu spanac si branza. Le-am mancat in trenul spre Piombino, de unde am prins un ferry spre insula Elba. Legaturi peste legaturi…

3 comentarii

Reply

In primul rand salut revenirea ta la… scris! Ce dor mi-a fost..:)
Recunosc, nu stiam nimic despre Lucca.. Acum stiu, bineinteles tot prin ochii si vorbele tale:) Pana la a-ti alege „resedinta” pentru batranete mai ai de vazut multe locuri frumoase si interesante si multe de facut… Chiar sa devii simpatica si-n ochii tai.., ca pentru mine esti..

Reply

Cum se aude mirosul? Eu cred ca mirosul de mancare da start ” orchestrei” din burtica..

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.