Madrid, verbul

Mergi. Mananca. Munceste. Miroase. Minuneaza-te. Maguleste. Musca. Asculta. Adulmeca. Agita-te. Atinge. Danseaza. Delireaza. Descarca-te. Razi. Ramai. Rataceste-te. Risca. Roaga-te. Iubeste. Iubeste. Doreste. Din nou.

Madrid este verb, nu este substantiv. Nu are timp de adjective. Metroul circula pana la 1.30. Trebuie sa existe un transport pentru revolutia care pune stapanire pe strazile orasului in fiecare seara. Cum or rezista oamenii aceia? Cum intra soarele in cer, ei ies in intuneric si iau barurile cu asalt. Nicaieri nu am vazut atatea la un loc. Unul langa altul. Antrenament. Nu ai scapare.  Madrilenii muncesc asfatul noapte de noapte, golesc pahar dupa pahar si descatuseaza ras dupa ras. Noi ne-am nascut obositi in comparatie cu aceasta rasa.

Mergi, mergi, mergi, cu M de la Madrid. Madrid nu are monumente emblematice. Madrid nu are Colosseum, turn Eiffel sau Sagrada Familia. Madrid este reflexiv. Se are pe sine insusi. Urla din toti porii de personalitate. Ce nevoie are de prostioare bune de ademenit turisti naivi? Madridul este pentru cunoscatori, pentru oameni maturi, nu pentru pusti plecati pe strazi cu aparatele foto la gat.

In Madrid se Mananca, tot cu M de la Madrid. In piata. In vazul lumii. In zgomot. In galagie de arome. Pe scaune sau in picioare. Stai la coada. Te lupti, astepti, iti cresti apetitul, vanezi. In Mercado San Miguel iti pierzi mintile. Fructe de mare si sute de tipuri de carnaciori, peste care inveleste painea cu crusta din aur crocant, masline, branza dura, dulciuri, carne, carne, carne. Madrid nu este pentru ierbivori, este pentru pradatori. Caninii sunt ascutiti. Nu frunzele fac zi din noptile pierdute.

In Madrid nu se fac cumparaturi in magazine obisnuite. Nu. Fiecare magazin din centru este un mall in sine. In H&M-ul de pe Gran Via la intrare sta un DJ, iar insusi magazinul este intr-un fel de palat tapetat in oglinzi. Intri, incepi sa dansezi, te plimbi printre rafturi, pui in cos, nu-ti dai seama ce, nu ai nevoie de nimic, dar muzica este atat de buna incat nu ai cum sa rezisti. Zara este pe trei sau patru etaje iar mai incolo este un Primark unde poti sta o zi si nu-l termini de strabatut. Nu sunt o maniaca a cumparaturilor, dar in Madrid am devenit. Era ceva molipsitor. Cu M de la Madrid. Erau cozi imense, dar sisteme atat de bine puse la punct de parca toata pasiunea aceea iberica se altoise cu precizia nemteasca. Fabulos melanj.

Cladirile de pe Gran Via sunt uluitoare. Nu cred ca am vazut pana acum un bulevard mai frumos. Au ceva in ele. Zidit. Nimic poetic, nimic romantic. Mare. Mega oras. Eu vorbesc, tu asculti. Gotham. Lumina perfecta. Daca mergi pe Gran Via ajungi la Palacio de Cibeles iar daca te urci in acest palat vezi Madridul de sus. Tot el te asalteaza, din toate partile, dar macar vizualizezi amploarea atacului. Esti coplesit.

Pe unele cladiri, asa cum este cazul La Caixa Forum, padurea a crescut pe ziduri, muschii au pus stapanire pe caramida rece. In gara din Madrid, Atocha, este o adevarata padure tropicala. Sute de broaste testoase isi traiesc acolo sutele de ani. Strazile din Madrid sunt pline de platani plini de ani si ei. Orasul asta a inteles ca betonul si sticla se echilibreaza cu verdele. Il duce mintea. Iar verdele se echilibreaza cu sticla.

In Parque del Retiro cel mai frumos lucru dintre miile de platani si de brazi este Palatul de Cristal, o structura transparenta in mijlocul frunzelor. Un filtru de lumina. Iar in jurul parcului, este unul dintre cele mai frumoase cartiere din Madrid. Rai langa rai. Zei peste zei. Soare scantei.

In zona La Latina, la fiecare final de saptamana se tine o piata de vechituri, El Rastro. Tot un fel de vanatoare este. Esti in lupta cu alte mii de oameni care se uita dupa acelasi lucru, prada cea mai ieftina, dar cea mai buna. Rascolesti, negociezi, cumperi, treci mai departe, te impingi, vorbesti, intrebi, probezi, verifici. 2,5 euro pentru o pereche de blugi Levi’s, 10 euro pentru geaca de piele. Cine nu ar cumpara? Cumperi de parca ai sifonierul gol, de parca tu si rudele tale si neam de neamul tau nu au avut trupul invelit in vesminte. Mobila, genti, haine, nimicuri, de toate. Furnicar de oameni. La iesire este mancarea. Gogosi umplute cu carne si pesti fripti, muraturi, chestii picante, dulciuri.

Nu este cel mai bun cartier, dar nu pare periculos. Am mers la intamplare, dar in Madrid se intampla miracole asa ca am ajuns in Mercado de San Fernando dupa ce am trecut initial pe langa cele mai frumoase graffiti-uri pe care le-am vazut in viata mea. Muzee in aer liber.

In Mercado de San Fernando era ora pranzului, normal, cand deodata muzica a inceput sa umple hala si ca la un semn zeci de oameni au inceput sa danseze intr-un ritm stiut de toti. Doar noi eram strainii fara a ne simti in plus. Asta este misto la Madrid. Se face casa pentru tine. Au inceput sa danseze, sa se apropie unii de altii, sa rada unii la altii, poate ca se cunosteau cu totii, poate ca nu, dar eu eram pe margine si aproape ca-mi dadeau lacrimile de bucurie de bucuria lor. Cand am iesit, ne-am dus in Plaza de Augustin Lara, chiar in spatele pietei San Fernando, si ne-am pus pe jos, alaturi de alte zeci de oameni care beau bere, mancau ceva sau fumau ceva in cel mai indecent soare de decembrie din cate mi-a fost dat sa experimentez vreodata. Era si un catelus langa mine. Nu as mai fi plecat de acolo. Cu berea, cu gogoasa mea si cu cel mai proaspat prieten pe care Madridul mi-l oferise. Macar el tacea. Se auzea The Girl from Ipanema. Berea, gogoasa, soarele si catelul meu care nu era al meu, dar se purta ca si cum ar fi fost.

Daca mergi pe langa Palatul Regal, ajungi prin Plaza de Espana, una dintre cele mai frumoase zone din punct de vedere arhitectural din Madrid, iar aici vei gasi si statuia lui Cervantes, cu Don Quixote si loialul Sancho.

Si tot aici mai este un monument, Templo de Debod, unul dintre putinele monumente egiptene care se afla in afara granitelor statului african si unicul de acest fel din Spania. In spatele templului ai una dintre cele mai frumoase privelisti asupra Palatului Regal si ca din intamplare mai ai o iarba perfecta pe care poti sa tragi un pui de somn demn de capete incoronate. In tricou, in decembrie. In Madrid se intampla minuni.

Si daca te-ai odihnit, pe seara revolutia incepe din nou in Madrid. Barrio de Las Letras, un cartier din zona marilor muzee se umple de lume de varsta parintilor nostri. Doar ca in timp ce parintii mei se pensioneza in Constanta, parintii lor beau si rad in baruri superbe de ma simtem eu la 32 de ani mai in varsta decat ei. Am fost scuturata rapid de acest gand pentru ca fara voia mea si fara vreun avertisment am fost inghitita de un val de oameni care urmareau o trupa de teatru, pentru ca asa se intampla pe strazile din Madrid, iar cand m-am dezmeticit am ajuns intr-una dintre cele mai bune cofetarii din cate mi-a fost dat sa gasesc. Acolo se adapostea o tarta de lamaie sub o patura de bezea alba moale ca pacatul. Si puteai sa continui apoi pe strazile din cartierul Malasana, pline si ele de baruri si de oameni mai ca mine ca aspect, nu neaparat mai tineri ca suflet decat cei vazuti anterior.

Toata lumea in Madrid pare de aceeasi varsta. Nu exista oameni batrani, doar ambalaje diferite. In esenta insa, cei care populeaza Madridul sunt la fel. Verbe de actiune. Suma de la unu la infinit. Hala Madrid.