Maroc, episodul 1: Si totusi nimic nu s-a comparat cu Marrakech

Am fost in multe locuri si din toate am ramas cu ceva, dar pana acum niciunul nu a fost echivalentul Marrakechului. Imi pare rau Roma, si Paris, si Barcelona. Viena, tu nici nu erai pe lista. Imi pare rau dragelor, sunteti frumoase, dar daca ma intreaba cineva de cine m-am indragostit, nu voi minti, ci voi spune clar si raspicat Marrakech.  Si am o mie de motive…

Am ajuns in Maroc din pura intamplare. Abia incepea sa incolteasca primavara la noi, dar la ei in multe locuri, florile deja se ofilisera. Da, poate biletul de avion este mai scump, dar locul este atat de ieftin incat pare ridicol uneori. Tin minte ca am baut mai mult suc de portocole si ceai de menta parfumata decat apa, atat de ieftin era in Marrakech.

Nu va tin mult. Va spun pe scurt ce mi-a placut mie cel mai mult.

Djemaa El-Fna este piata mare din Marrakech, inima orasului. Nimic nu este mai spectaculos decat aceasta piata. Pe timpul zilei, la intrare, stau cateva tarabe unde se vinde, la pahare de sticla, suc de portocale dulci. Mai sunt fel si fel de imblanzitori de serpi sau de maimute, stomatologi ambulanti, vanzatori de nimicuri. Totul costa. Daca va apucati sa faceti o poza unui sarpe, aveti mari sanse sa va treziti cu stapanului vietatii langa voi, care cu o privire amenintatoare sa va ceara cativa dirhami.

Piata este inconjurata de fel si fel de terase unde se poate manca pe cinste un tagine din carne de berbecut, cu stafide si prune, langa cartofi rumeniti si tavaliti in fel si fel de mirodenii. Totul pare un fel de amfiteatru. Veti vedea si de ce.

Dupa ce ai mancat, si odata cu mancatul ai uitat de orice notiune de igiena, servetele, spalat pe maini, pahare curate, mergi mai departe. Fa-ti curaj, intra in piata. Arunca harta pentru ca nimeni nu a reusit sa gaseasca o logica in acel musuroi de oameni si amalgam de strazi. Urmeaza-ti pasii oriunde si lasa-ti mintea in traista. Deschide narile. Simte toate aromele de condimente, fructe confiate, alune, migdale, curmale. Deschide ochii bine si uita-te in curtile vanzatorilor de antichitati, de ceainice din argint, de farfurii, de haine, de pantofi de piele. Deschide portofelul. Cumpara.

Dupa ce am petrecut ore intregi uitandu-ne la fel si fel de nimicuri, am zis sa incercam sa ajungem la o vopsitorie de piele in Marrakech. Stiam ca artizanii de aici sunt la intrecere cu cei din Fez in ceea ce priveste calitatea mestegului practicat in acelasi fel de sute de ani. Pe atunci incercam sa ajungem la destinatie cu o harta, nestiind la acel moment ca acea hartie nu mai valora nimic.

Un pusti ne-a vazut. Victimele perfecte. Ne-a intrebat unde vrem sa ajungem. I-am spus senin ca la vopsitorii. Ne-a spus sa-l urmam. Ne-a dus pe niste strazi de unde nu cred ca ne mai descurcam de unii singuri sa ne intoarcem. Asta era si tactica vicleanului. Eram “ostaticii” lui.

Cand am ajuns intr-un final la vopsitorii, un om batran cu o barba mare si neingrijita ne astepta cu buchete de menta. Stia ca vom veni. Batranul si copilul lucrau impreuna, ne-am dat seama imediat. Copilul s-a facut nevazut iar noi cu nasul afundat in ghemotocul de menta l-am urmat pe batran. Devenisem “ostaticii’ altcuiva. Vopsitoriile folosesc gainat de pasare pe post de decolorant si fel si fel de substante urat mirositoare ca sa faca pielea mai moale. Culorile vin si ele tot din natura. Privite de sus cuvele in care pieile sunt vopsite par ca niste cazane de lut, de diferite culori. rosu, galben, alb, maro. Oamenii lucreaza la bustul gol, in talpile goale, iar multi dintre ei nu mai au miros. Ei nu au avut niciodata buchete de menta.

Mai departe batranul ne-a dus pe alte strazi si intr-o fundatura, intr-o camera intunecata ne astepta un negustor. Acum eram “ostaticii” lui. Avea bijuterii lucrate manual, geci de piele, curele, papuci, toate la cel mai bun pret. Sincer, cateva secunde mi-a fost teama. Daca ni se intampla ceva, nimeni nu ne mai gasea, dar normal ca omul ne-a lasat cu ale noastre nemultumit de faptul ca nu a facut mare afacere pe spatele nostru de turisti parliti.

Nu stiu cum, dar asa cum toate drumurile duc cumva la Roma, asa si noi ne-am gasit calea de intoarcere spre piata Djemaa El-Fna. Dar nu mai era aceeasi El-Fna de la pranz. Noaptea o transformase complet.

Sute de vanzatori de mancare, de magicieni luasera locul imblanzitorilor de serpi si de maimute. Se organizau in piata fel si fel de jocuri pentru sutele de oameni adunati. Era atata lumina si atata forfota incat ochii iti erau orbiti mai ceva ca in cea mai stralucitoare zi. Asa cum am spus la inceput, notiunea de igiena fandosita trebuie pusa sub lacat cat sunteti in Maroc. Noi asa am facut si am mancat fel si fel de nenorociri una mai gustoasa ca alta. Melci, frigarui facute pe loc, salate, cartofi. Toate bune de te lingeai pe degete. Toate mancate in inghesuiala, in zgomot. Ni s-a oferit foarte relaxat si niste hasis asa ca daca va bate gandul, Marrakech s-ar putea sa fie mai ofertant din acest punct de vedere decat Amsterdamul. Va petreceti fara probleme o zi in piata asta mare cat un oras asa ca daca veniti in Marrakech luati-va din timp macar o noapte de cazare. In afara de Djemaa El-Fna, mai sunt cateva lucruri de vazut, dar punctul de pornire tot piata asta magica este.

Ali Ben Youssef Medersa este un colegiu din Marrakech. Nu stiu daca asta va spune multe si nici eu nu mai tinte bine minte istoria locului, dar stiu sigur ca este de o frumusete rara. Ce au putut oamenii aceia sa faca pe ziduri este greu de gasit si in cele mai fine magazine de dantele belgiene. Este o tehnica a detaliului pe zidurile acestei cladiri care te lasa fara cuvinte. Aceeasi atentie la detalii, aceeasi migala unica o gasiti si la Muzeul din Marrakech pe care ati face bine sa-l vizitati.

Va mai dau insa un sfat. Sa nu care cumva sa plecati din Marrakech fara sa dati o fuga pana la Gradina Majorelle pentru ca ratati o copie destul de precisa  a paradisului. Dupa ce ati suferit de caldura, talpile va dor de la umblatul pe strazile proaste, traficul infernal v-a pus la grea incercare si ultimele forte, mergeti sa vedeti o gradina botanica in adevaratul sens al cuvantului, rasarita cumva intr-un desert.

Nu am stat mai mult de o seara in Marrakech pentru ca aveam multe altele de vazut si o sa cititi si voi despre ele, dar in acest scurt timp orasul acesta mi-a imprimat mai multe senzatii in minte decat o saptamana intreaga pe alte meleaguri.

Este un loc atat de diferit de toata Europa aceasta intepenita incat iti provoaca un soc interior. Aglomeratia, strazile fara noima, traficul unde sunt bara la bara magarusi, trasuri, rable, bolizi si oameni, oamenii buni si oamenii care te ameninta cu serpi, negustorii vicleni, mancarea delicioasa si conditiile precare, sucul de portocoale, manunchiul de menta si mirosul intepator al vopsitoriilor de piele, magia din piata centrala si racoarea din gradina botanica. Toate vin peste tine si te fac sa uiti de altele mai curate si mai bogate. Magia pietei si racoarea florilor…magia pietei si racoarea florilor…si nimic mai mult.

Urmeaza: Maroc, episodul 2: Cealalta Casablanca

Totul despre Maroc:

9 thoughts on “Maroc, episodul 1: Si totusi nimic nu s-a comparat cu Marrakech”

  1. Prin toti porii transmiti fericire… se vede ca ai trait si simtit tot ce descrii. Frumoasa vacanta! Mi-a placut descrierea gradinii botanice despre care spui ca este” o copie destul de precisa a paradisului” … aici pe pamant. Sper sa ai ocazia sa vizitezi multe, foarte multe locuri frumoase, daruri de la natura sau create de om si care sa te faca se exclami “aici este paradisul!’

  2. M-a amuzat complicitatea “ghizilor” . Recunosc este si meritul tau ca ai dat culoare muncii lor. Cat despre munca lucratorilor din vopsitorii… le doresc se ajunga si la ei tehnicile moderne sau asociatiile pentru protectia animalelor si sa-i lase fara materie prima… glumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *