Maroc, episodul 2: Cealalta Casablanca

Cand am fost in Maroc, am stat la vreo 25 de kilometri de Casablanca, in Mohammedia, Mahmudia ii spuneam pentru ca ne tot incurcam cu numele acesta. Aveam in minte inainte de a ajunge in Casablanca citate din film, o idee romantata asupra acestui oras a carui faima este net depasita de cea a peliculei. Nu prea este insa nimic romantic in Casablanca.

De fiecare data cand ne apropiam de intrarea orasului treceam pe langa niste ziduri inalte. Parca erau numai pe partea dreapta a drumului, sau cel putin asa imi aduc aminte. In spatele zidurilor era saracia. In stare pura. In talpile goale. In priviri care te faceau sa-ti doresti sa nu te prinda noaptea pe acolo. In case din carton. In lipsa luminii. Poate doar in Cairo mi-a fost dat sa vad o astfel de imagine neretusata a saraciei cand am trecut pe langa un cimitir in care traiau oameni vii. Unde copiii se jucau printre morminte iar hainele erau puse la uscat in bataie vantului care-si facea drum pe acolo.

Acesta a fost primul salut al Casablancai. Intrarea aceasta in oras te trezeste la realitate. Te curata de Hollywood. Te invita sa deschizi larg ochii si sa vezi ca viata bate filmul. Mereu. Odata realizat acest lucru, incepi sa iubesti Casablanca, dar asa cum este ea.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem la Moscheea Hasan al II-lea, a treia cea mai mare moschee din lume, dar care are un minaret de 210 metri inaltime devenind astfel cea mai inalta structura religoasa la nivel global. Pentru a construi aceasta moschee marocanii s-au luptat cu marea si i-au smuls din trup un teritoriu vast interpretand astfel litera cu litera un vers din Coran potrivit caruia tronul Domnului a fost construit pe mare. Acum marea isi revendica bucata de trup furata asa ca lucrarile de consolidare ale moscheei sunt costisitiare si periodice.  Este absolut ciudat sa vezi o astfel de constructie intr-o tara care incearca sa-si ascunda saracia dupa ziduri pentru ca alta solutie nu are. Imi aminteste oarecum de Romania care s-a inhamat si ea la o constructie de un miliard de euro, Catedrala Neamului, cand noi avem nevoie de spitale, de strazi, de termocentrale.

In Casablanca, din ce am citit, moscheea a costat peste jumatate de miliard de euro. O buna parte din acesti bani a fost asigurata prin subscriere publica. Fiecare familie din Maroc a fost obligata de politie, in numele credintei, sa faca o donatie. S-au facut peste 12 milioane de donatii iar cea mai mica donatie a fost de 5 dirhami, 0,2 euro, un leu. UN LEU. Pe langa acesti bani au venit si alte fonduri stranse din tarile arabe.  Lucrarile au inceput in 1986 si au durat 7 ani de zile. Zilnic lucrau 1.400 de oameni iar noaptea erau inlocuiti de alti 1.100.

A meritat? Nu stiu. Nu. Este atat de ciudat sa vezi o astfel de cladire, lucrata la milimetru, cu o atentie la detalii uluitoare intr-un oras care in mod evident are alte lipsuri.

Am plecat de acolo si am pornit spre centru. Casablanca este plina de forfota, traficul este ca naiba, dar parca este usor mai potolit decat in Marrakech. Peste tot se bea ceai de menta si va sugerez din toata inima sa nu ratati nicio ocazie de a bea aceasta licoare in fel si fel de locuri darapanate. Practic, vi se va aduce un buchet strasnic de frunze de menta, acoperit de apa fiebinte si indulcita. Nu mai puneti si voi zahar pentru ca riscati sa faceti diabet direct. Pe strazile din Casablanca tin minte ca am vazut pentru prima data tarabe pline de portocale din care vanzatorii ti faceau pe loc suc proaspat. La noi nu aparusera inca.

Centrul este plin de oameni si de masini si de zgomot. Senzatia de fortota este intarita si de faptul ca limba este foarte agresiva, zgomotoasa. Te tine in alerta o astfel de atmosfera. Nu v-as sugera sa mancati in oras ci sa mergeti spre port si sa va opriti la una dintre crasmele de pe buza apei. Noi tin minte ca am fost la Port du Peche. Mesele erau acoperite cu fete de hartie, cu patrate rosii si albe. Mancare buna si proaspata, peste de ti se topeste in gura servit fara multe fandoseli. Eu nu stiu de ce naiba mi-am luat o salata de creveti, cred ca singura fandoseala din bucatarie, si normal ca mi-am luat teapa. Cei care au fost cu mine si-au luat peste pur si simplu si au mancat pe saturate in timp ce eu ma tot uitam la salata mea de creveti rece.

Din port ajungeti imediat in bazar, in souk. Este un souk mult mai mic fata de cel din Marrakech, dar merita sa treceti prin el. Vedeti ca sunt cateva magazine frumoase de suveniruri chiar la intrare, unde puteti gasi tablouri sau lucruri facute manual.

Si daca vreti sa revedeti filmul pe care-l aveati in minte cand ati venit in Casablanca, mergeti si beti o cafea la Rick’s cafe. Este tot aproape de port. Nu va sugerez sa mancati aci pentru ca este scump, dar o cafea va puteti permite. La primul etaj, asezati la o masa verde puteti vedea filmul Casablanca, pelicula ce ruleaza in continuu la Rick’s cafe, loc detinut acum de un fost diplomat american, dupa cum spun ghidurile pentru turisti.

La plecare, cand deja se inserase bine, in drum spre Mahmudia am trecut din nou pe langa acele ziduri. In timp ce moscheea de jumatate de miliard de euro se lafaia in lumina si in spumele marii, cateva becuri mai strapungeau intunericul de dupa ziduri. Poate chiar de acolo venise donatia de 5 dirhami, de un leu. Imi rasunau in minte cuvintele lui Rick: I think this is the beginning of a beautiful friendship (Cred ca acesta este inceputul unei prietenii frumoase – n.red.)  si imi venea sa-i bat obrazul si sa-i spun “mincinos nenorocit!” Asta nu-i prietenie! Dar era. Putin mai complicata, dar era. Casablanca incepuse incet sa mi se cuibareasca in suflet.

Urmeaza Maroc, episodul 3: Pierduti pe strazile din Fez

Totul despre Maroc:

7 thoughts on “Maroc, episodul 2: Cealalta Casablanca”

  1. Te rog nu le da prilej guvernantilor sau prea-inaltului bisericii sa citeasca acest articol, nu de alta dar trimit si peste noi politia sa dam un leu pentru Catedrala neamului ca pentru Ateneul Roman am dat. Tii minte lozica ‘ …un leu pentru ateneu”? In rest, putin cam trist, saracia bat-o focul..

  2. Port du Pech .. <3
    Si celalalt cum se numea? (bine, mancare nu era prea grozava).
    Plus o rugaminte .. sa nu neglijezi, te rog, plimbarea din Mohammedia. Nu pot sa uit sucul de mango cu portocala baut acolo, la prima terasa care ne-a iesit in cale.
    Iar masina inchiriata, modul de a parca .. ufffff

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *