Moscova sau de ce mai mult chiar este cu adevărat mai mult

Moscova este un oraș alfa. Dacă vreodată ai avut dubii în legătură cu importanța mărimii, că mai mult chiar e mai mult, înseamnă că nu ai văzut un oraș cât o lume. Poate a sosit momentul.

Blocurile te uluiesc. Crezi că este imensă huiduma de peste 10 etaje în care stai tu, cu câte 30 de garsoniere pe hol de aproape auzi când respiră vecinul? Nu ai văzut nimic. Blocurile din Moscova sunt infinite. De unde or fi luat atât ciment să zidească viață în ele?

Nu te-ai aștepta la atâtea parcuri, la atâta verdeață, dar fierul-forjat se îndoaie de greutatea copacilor. Moscova este unul dintre cele mai verzi orașe din câte am văzut și unul dintre cele mai curate. Sunt zone în care îți vine să mergi desculț ca să nu murdărești caldarâmul.

Dacă ar fi să vă recomand un parc, acesta este Zaryadye, realizat recent, undeva în apropiere de Piața Roșie. Parcul surprinde printr-un design futurist, prin muzee și un amfiteatru, prin instalații de artă și o diversitate a florei care te trimte cu gândul la o grădină botanică. În pus, aici este și un magazin de unde vă puteți lua niște suverniruri foarte cool.

Bulevardele din Moscova sunt infinite. Nu mai țin minte câte benzi erau pe fiecare sens, dar clar niciun bulevard nu era secționat de vreo trecere de pietoni. Toți umblam pe sub pământ. Cred că toată viața de la suprafața Moscovei este dublată de același ritm în adâncuri. Și ce ritm. Metroul din Moscova vine din 2 în 2 minute. Niciodată nu este atât de aglomerat astfel încât să nu ai loc pe scaun. Internetul merge brici dacă ai răbdare cu niște reclame. Îți iei o cartelă Troika și te plimbi pe unde vrei tu. Te uiți la lume. E un fel de călătorie în timp.

Rușii sunt ordonați, mai nimeni nu vorbește engleza, dar nu au o căutătură aspră dacă te simt străin. Au un soi de ospitalitate sinceră, neagasantă. Papucii cu șosete se poartă, la fel și ciorapii de lycra, la fel și tunsorile scurte la femei. Toate au o pungă după ele. Țin minte că mama purta mereu o pungă cu ea când eram eu mai mică. Aveam o colecție acasă. Niciodată nu știam ce cară în pungă. Nici ea nu cred că știa vreodată ce găsește de cumpărat, dar măcar punga să fie acolo.

Stațiile de metrou, unele dintre ele, sunt fabuloase. Mergeți să vedeți Komsomolskaya, Belorusskaya, Novoslobodskaya, Prospekt Mira, Taganskaya, Kiyevskaya, Elektrozavodskaya, Mayakovskaya, Novokuznetskaya, mergeți să stați sub candelabre ca și cum ați fi în palate și admirați mozaic ca și cum ați fi într-o galerie de artă.

Ei trec pe lângă toate ca și cum n-ar fi, tu nu mai poți să-ți iei ochii de la ele. Estetica este aceeși pe care am prins-o și noi, și ai noștri. La cum stau lucrurile este foarte posibil să revină în tendințe. Femei și bărbați truditori, fete frumoase cu brațele pline de spice de grâu, muncitori și mineri, toți se uită cu fălcile încleștate undeva în viitor, într-un viitor luminos care va să vină, dar care nu va veni niciodată. Secera și ciocanul sunt peste tot. Rușii nu au aflat că nu mai este Uniunea Sovietică sau poate știu ei mai bine și noi doar suntem mai frumos îmbrăcați.

Piața Roșie este material din care se fac visele, vă jur. Toate clădirile de acolo sunt din cărămidă roșie, pe o partea a pieței este luxosul magazin GUM, din care ne-am luat de fiecare dată înghețată de vișine, de cealaltă parte sunt Kremlinul și Mausoleul lui Lenin (s-ar spune că de fapt nu ar fi cadavrul său expus acolo, dar apetitul pentru conspirații este și el colosal).

În față se văd turlele fără seamăn de frumoase ale Catedralei Sfântul Vasile. Nu sunt un om foarte credincios, dar biserica asta este un miracol în sine. Orice lucru atât de frumos este miraculos. Explozia de culori din Piața Roșie și din tot centrul Moscovei, de altfel, este bulversantă în contextul în care tu ai crescut în griul comunist pe care ai învățat să îl urăști. Nu am văzut atâtea culori ca în Moscova nicăieri, dar cumva la noi din toată estetică aproape de basm nu a ajuns decât un coșmar.

Kremlinul ascunde bogății mii, kilograme de aur, munți de diamante, ceasuri cu mecanisme complicate primite de țarii care au condus această lume și care au fost alungați tocmai din cauza acestei opulențe. Au urmat sărăcii egale și bogații ascunse, iar lumea a crezut că este bine așa.

Este ciudat să îi vezi pe oameni îmbrăcați așa de sărăcacios și înapoiat uitându-se prin geamuri de protecție la farfuriile de aur sau la ouăle Faberge din Armoury Chamber sau la pietrele prețioase din The Diamond Fund. Comori sunt și acum, deținute de alții, dar nimeni nu știe unde sunt. Tot în Kremlin mai este un complex care poate fi vizitat, format numai din biserici, una mai frumoasă ca alta, una cu turle mai îngreunate de aur ca alta. Oamenii merg cu sacoșele după ei, aurul din biserici l-ar orbi și pe Dumnezeu.

În aceeași zonă cu Piața Roșie mai este și teatrul Bolshoi, posibil cel mai cunoscut din lume. Aceeași lume și acolo, chiar și la teatru. Am ajuns odată pe lângă Scala din Milano, nu am avut bani să intru, dar parcă simțeam aroma mătăsurilor de acolo.

Aici însă, oameni modești veneau să vadă reprezentanțiile din cel mai mare balet al lumii. Este izbitor contrastul dintre imaginile din mintea ta și realitatea unui loc. Oricum, cu sau fără sacoșă, nici la Balshoi nu am avut bani de bilet. Am dat însă de un grafitti senzațional al Mayei Plisetskaya tot în zona teatrului, plimbându-ne pe străduțele Kuznetskiy most, Nikolskaya sau Bols’shaya Dmitrovka.

În Moscova, mai sunt însă locuri care te fac să te întrebi dacă lumea asta chiar există sau dacă este o închipuire. Un astfel de loc este piața Izmaylovskiy Vernisazh. Ajungi aici coborând la metroul Partizanskaya. Ieși din metrou și, deodată, din curățenia din centrul orașului, de la iarba verde tunsă la milimetru din fața Kremlinului, dai de uscăciuni și bălării.

Mergi mai departe și ajungi la niște porți cu turnuri colorate. Tocmai treceau prin fața lor niște limuzine infinite, un fel de blocuri culcate la orizontală pe roți. Am intrat. Blănuri, tarabe cu păpuși matrioșka, covoare, milioane de insigne cu aceeași estetică socialistă, nimicuri și chestii valoaoroase, prostii și lucruri uimitoare.

Piața este organizată în mai multe segmente, cel mai spectaculos fiind desigur cel de vechituri. Este o lume de o frumusețe cu totul aparte, picturi și samovare, cristale prăfuite, linguri de argint cu care se mânca dulceață de cireșe amare, viniluri, muzica altor vremuri, mai bune? Nu știu, dar cu siguranță mult mai frumoase.

Cineva făcea un mic grătar care învăluia în miros de friptură o miniatură a Catedralei Sfântul Vasile. Mai încolo erau tablouri în ulei, mai încolo un om supradimensonat cu un acordeon, o butaforie, mai încolo un samovar de argint. Am nimerit din pură întâmplare într-un loc în care se organiza o petrecere. Era fum din acela cu care se dădea în discotecile noastre cândva, niște tipi falsau la microfon. M-a bușit râsul. Nu cred că mi s-ar fi părut ciudat dacă cineva ar fi scos o mitralieră și ar fi început să tragă  în ritmul muzicii. Totul era posibil acolo, chiar să dai peste Preaînțeleapta Vasilissa sau peste o broscuță fermecată. Eu am dat peste niște frigărui de miel cu cartofi pe jar și niște sosuri pe care le-am mâncat direct de pe o masă de plastic. Din când în când venea câte o raflă de vânt. Mereu bate vântul în Moscova. Mereu răscolește ceva.

Sunt multe monumente în Moscova, vă puteți da seama, dar eu voiam musai să ajung la Monument to the Conquerors of Space și am ajuns. Are ceva acest loc dedicat eroilor spațiului, chiar și cățelușei Laika, care te lasă fără respirație. Monumentul are forma dârei lăsată de rachetă la decolare, este făcut din oțel, iar baza sa este compusă din fel și fel de personaje, cu Lenin în frunte, care au permis înfăptuirea acestui vis, al omului care să cucerească spațiul. Este și un muzeu acolo, dar nu am intrat în el. Pur și simplu am stat pe o iarbă și m-am uitat la racheta aceea de oțel, cu gândurile toate în ea.

Dar mai sunt și alte lumi în acest oraș al tuturor lumilor. Moscow City este centrul financiar al Moscovei iar clădirile de sticlă și oțel de aici nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din Londra sau Frankfurt. Am trecut pe lângă un bac pe care se ținea un party. Nu ne-au lăsat să intrăm, ne-am uitat de pe margine, dar la cum își mișcau trupurile fetele alea, înțelegeai mai bine de ce rusoaicele sunt printre cele mai dorite femei din lume.

Înainte de a ajunge aici, am trecut pe lângă Universitatea de Stat care este un stat în sine și în care nu poți intra liber. Ai nevoie de legitimație, altfel nu treci de pază. La o plimbare de vreo 10 minute de Universitate, mai este și Sparrow Hills de unde puteți vedea Moscow City și o parte a oarșului de sus. Nu știu dacă merită drumul, dar dacă tot eram acolo…

Cumva am ajuns și la clădirea Lubyanka, fostul sediu al securității rusești, actuală închisoare. Are ceva clădirea asta. Câteva geamuri erau luminate și în prag de noapte. Parcă simțeam muguri de fiori pe șira spinării.

Și la cât este de umblat în Moscova, pe atâta este de mâncat. Bucătăria rusească nu are neapărat un specific aparte, dar poartă în ea influențe delicioase. Ai bucătaria georgiană și borșurile ucraineane, ai niște plăcinte cu brânză aurii demențiale sau unele umplute cu carne de te oprești din mâncat doar cu eforturi enorme.

Dacă mergi la Danilovskiy Market, dai de înghețată de spirulină și cătină, de plăcinte mii, de vase pline de caviar, pește afumat, fel și fel de brânzeturi, ecleruri cu ce-ți dorești și cu ce nu ți-ai fi putut imagina. Sunt restaurante asiatice care am văzut că făceau un ramen minunat, poți să bei suc de rodii proaspăt stoarse, ai o lume de arome într-o singură piață.

Am fost într-un loc, Khachapuri, unde am mâncat un fel de supă, Rassolnik, cu carne și cu o zeamă transparentă acrită cu castraveți murați de simțeam că pot să-mi vând sufletul necuratului pentru o porție care să nu se termine niciodată, chiar și cu toate bisericile alea pe lângă mine. Dumnezeu oricum era orbit de la turlele aurite, așa că nici nu ar fi băgat de seamă. Tot acolo am mâncat un borș ucrainean dulceag și roșu ca nasul unui mincinos iar apoi am luat o plăcintă cu vișine ca un final de poveste bine spusă. Rușii au o pasiune pentru deserturile cu vișine, lucru pentru care nu pot decât să-i felicit.

La Perlov Tea House dai de ceaiuri de care nu ți-ai putut imagina că există, iar oferta este atât de bogată încât ai putea petrece o zi doar acolo fără a pleca foarte lămurit. Supermarketurile, la rândul lor, sunt o nebunie pentru că găsești de toate și nemaivăzute de tine. Niște brânzici mici și dulci, vanilate sau cu rom, cu stafide sau cu ciocolată, de la fel nu știi ce să mai bagi în tine. Fel și fel de salate, de combinații, de cărnițe. Moscova este un loc al pierzaniei culinare și când crezi că ai scăpat, ajungi în Eliseyevskiy și îți dai seama că nu mai ai salvare. Undeva între standurile cu turtă dulce și bomboanele cu prune uscate, îți lași și ultima fărâmă de minte și ultimele ruble. La cafe Pushkin cântă un cvartet de coarde, iar lumea bea ceaiuri din porțelanuri fine. Ploua când am ajuns, dar muzica aia era ca o pătură. Nu am stat la finețuri, dar ne-am uitat la lumea aia, o altă lume.

În 2011 am ajuns pentru prima dată în Rusia, iar la plecare am rămas o seară în Moscova. Nu am văzut mare lucru. Stăteam la periferia orașului, aproape de aeroportul Sheremetyevo. Ne-au dus cu autocarul până în Piața Roșie. Nu cred că am stat mai mult de 15 minute. Era cumplit de frig, deși era primăvară. Același vânt. Îmi amintesc de o doamnă cu blană și tocuri cui și îmi amintesc că atunci când am pus piciorul în Piața Roșie mi-a venit să urlu de fericire. Nu văzusem ceva mai frumos în viața mea.

Nu cred că s-au schimbat multe de atunci pentru că dintre toate lumile pe care le-am văzut, cele din Moscova mi se par în continuare printre cele mai frumoase.