Norocul din Malta. Ep. 1

Stii care este cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci cand e urat in Bucuresti (eu stiu ca e urat mereu, dar uneori este mai urat decat de obicei)? Sa pleci in Malta, sa faci baie, sa mananci tocana de iepuras si covrigi cu miere neagra si sa te uiti la strazile din Valletta care parca urca la cer. Asta poti sa faci.

In Malta se intampla sa fie furtuna de trei ori pe an. Noi am plecat din Bucuresti cand era soare, pe final de octombrie, si am ajuns in plina intemperie de abia am aterizat. Am iesit din aeroport si ne-a pleznit peste fetele doritoare de soare o vijelie ca o palma de iubita geloasa, de am zis ca o fi gresit pilotul destinatia. Cum stateam noi sarmane in asteptarea autobuzului, Malta intrase intr-un fel de criza a transportului in comun. In fine, dupa ce ne-a udat aproape pana la piele potopul lui Noe, a venit si autobuzul cu care trebuia sa ajungem la ferry si mai departe in Gozo. Malta este una dintre cele mai mici tari din lume, cu 500.000 de locuitori, si este formata din trei insulite: Malta, Gozo si Comino.

Ca structura este un loc foarte interesant. De exemplu, capitala, Valletta, are un kilometru patrat, adica este ca si cum te-ai plimba prin centrul vechi de doua ori. Treci din oras in oras cu autobuzul. Tara poarta multe influente, dar niciuna complet sedimentata. Adica, se vorbeste engleza, dar si italiana, si ceva araba, si malteza, care nu stiu exact ce este. Volanul este pe partea dreapta, dar temperamentul soferilor este mai degraba napoletan decat britanic. Arhitectura are accente italiene, dar vezi si gustul pentru kitsch specific arab. Este un loc despre care ai putea spune ca nu are neaparat o identitate bine conturata tocmai pentru ca are atatea identitati.

Depasind teritoriul cugetarilor profunde si inutile, ne intoarcem la treburile noastre. Rareori am vazut mare mai agitata. Era neagra de suparare. La un moment dat, am zarit niste bucati mari si albe plutind prin aer. Am stat putin si mi-am dat seama ca erau de fapt franturi de spuma, coroane de valuri. Erau ca niste fulgi imensi. Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am vazut vreodata.

Am reusit sa prindem ferry-ul. Era spectaculoasa marea. Albastrul electric devenise aproape fosforescent. Am ajuns si in Gozo, ne-am oprit la amicul Lidl, de unde am facut o aprovizionare generoasa cu fel si fel de bunatati italiene, ca doar eram in Malta, si apoi am ajuns la gazda noastra britanica, Ta Anna u Karistu, (mie-mi suna a greaca, intre noi fie vorba) pentru ca repet, eram in Malta.

Doamna la care stateam era intruchiparea visului meu de batranete: sa am un catelus, Walter in acest caz, o casa superba, sa arat incredibil, sa pot inota in fiecare zi. Se mutase de cativa ani in Malta iar in cateva zile urma sa organizeze o nunta pentru fiica ei. Walter era in delir.

Ne-am culcat si am dormit ca niste valize in gara din Gozo.

Ei bine, a doua zi cerul incepuse sa se mai linisteasca. Marea la fel, dar nu de tot. Am luat o barcuta sa ajungem in Comino, adica la Laguna Albastra. Nu se putea face baie, dar albastrul acelei ape era dincolo de orice. Paradis lichid. Cum nu voi ajunge in Rai insa, nu am ajuns sa fac nici acolo baita pentru ca erau valuri mari. Desigur, asta nu m-a descurajat si am inceput sa caut un golf. L-am gasit. Se numeste Crystal Bay. Apa era oglinda. Pefecta. Atat. Nu era nimeni. Doi oameni si golful lor cu apa de 23 de grade la final de octombrie, inceput de noiembrie.

Dupa ce ne-am balacit noi acolo cat ne-am balacit, am mers putin pe insula si cum mergeam noi asa, a iesit si soarele. Apa s-a transformat deodata. Era frumoasa oricum, dar acum era vis. Am mai fi stat la o baita, dar venise ferry-ul si voiam sa ajungem si la Xlendi, un alt loc de scaldat. Era pacat sa nu ajungem si la cate pacate avem, nu mai era necesar unul.

De la statia din Gozo am luat-o pe jos pana la Xlendi. Am trecut pe langa case si balcoane colorate. Peste tot erau icoane cu Sfantul Gheorghe sau cu Fecioara Maria. Paza, dar de sus. Trai molcom, oameni care stateau. Pana la urma ce ai atatea de facut pe o insula? Nu era totul organizat, dar nici eu nu m-am dat in vant vreodata dupa „apret”. Am ajuns si in Xlendi. Nu mi-a placut din prima, dar cand am urcat sus undeva i-am vazut toata frumusetea. Nu cred in a doua sansa, dar am impresia ca m-am inselat de multe ori cu aceasta logica.

Frumos, frumos, dar cum sa mai faci baita fara sa mananci ceva? Noi ne-am asezat la Ta’ Karolina Restaurant, lucru pe care vi-l recomand din toata inima. Acest restaurant este plin mai tot timpul, de bun ce e d-aia, si este chiar pe malul apei. Din partea casei vin imediat niste bruschette care ar starni invidii si din partea unui italian pentru executia delicioasa. In Malta se mananca peste, normal, si se mai manaca iepuras. Eu am mers pe varianta B si am primit un iepuras marinat in bere, inghesuit cu usturoi, acompaniat de rozmarin si niste telina, apoi copt in sos de prune uscate. Mai, oameni buni, mai cititi sau va uitati la bilete pentru Malta? Nu am avut mila de el. Am mancat pana am simtit ca pleznesc. Era asa de bun incat am simtit ca i-as rani sentimentele bucatarului, daca las ceva in farfurie. Iar mie-mi plac bucatarii. M-am sacrificat. Dupa ce am terminat, chelnerul ne-a intrebat daca vrem ceva de baut, un digestiv, ceva, dar am zis nu pentru ca nu mai puteam respira.

Odata terminat delirul culinar, m-am rostogolit in golf si m-am aruncat in marea perfecta. Am inotat putin pe acolo sa mai dau jos din iepuras si m-a prins apusul in cerneala aia de mare. Faceam pluta cu o explozie de arome in mine si cu soarele rosu care aprindea apa.

Seara ne-am plimbat prin cetatea din Gozo, pe strazile mici care imbratiseaza biserici mari, pe langa oameni iesiti la vin si la vorbe, iar apoi am revenit la englezoaica noastra si la Walter, catelusul. Cerurile incepeau sa se rupa. La un moment dat am auzit un zgomot in casa, dar am crezut ca era ceva de la scurgere. Ploua de fapt inauntru, era cascada. Era 6 dimineata. Am zis ca asta este, vom sta toata ziua in casa cu Walter. Am ajutat-o pe englezoaica, am mancat ceva si am vazut ca ploaia luase o pauza. Am zis fie ce-o fi. Mergem la Fereastra Azurie (Azure Window – n.red.), o formatiune pietroasa care cade in mare ca o trompa. Pana sa ajungem noi cu autobuzul acolo, cerul se limpezise. Din potop am ajuns la soare fix cand am coborat noi din autobuz. Locul este superb. Piatra este aproape galbena, iar marea este cerneala, iar in ziua aceea soarele si norii se certau pe cer.

Ne-am plimbat pe acolo, dar scopul nostru era sa facem o baie, ca de noiembrie asa. Am gasit iar un golf. Nu era nimeni. Eram doi oameni cu marea noastra privata.

Cand ne-am intors, am mancat salam cu branza pe fuga si ne-am urcat in autobuz sa prindem ferry-ul spre Malta. Cum ne-am urcat, a inceput sa ploua cu galeata. Cand am ajuns in Malta, era soare. Eu cred in putine si cel mai putin din toate in norocul meu, dar asta era prea de tot.

Cititi aici continuarea.