Pentru ca saptamana trecuta v-am tot povestit pe larg, foarte pe larg, spre Fratii Jderi de larg, ce am facut prin Pisa, Cinque Terre, Siena, Toscana si Florenta, m-am gandit sa fac si un rezumat. Sa vedem ce iese pentru ca vorba lunga este saracia omului iar eu mai saraca decat acum nu cred ca am fost vreodata. Intelegeti, nu?

1.       Cred ca cea mai buna perioada pentru a merge in acest traseu este inceputul lunii iunie, altfel riscati sa lesinati de cald.

2.       Daca ajungeti in Pisa, parerea mea este ca nu are rost sa stati mai mult de o seara si in seara aia este obligatoriu sa ajungeti la Campo dei Miracoli pentru ca pe timpul zilei veti da peste legiuni intregi de turisti.

3.       Daca ajungeti in Cinque Terre si tot ce va place mai mult si mai mult pe lumea asta este sa stati la soare, atunci luati-va cazare in Monterosso. Desi este foarte frumoasa, Corniglia este de evitat pentru ca aveti de urcat scari multe, fara numar. Vernazza si Manarola sunt foarte frumoase, dar aici cazarile sunt ceva mai scumpe, asa ca puteti sta fain frumos in Riomaggiore.

4.       Intre cele cinci sate se circula cel mai bine cu trenul iar pretul unui bilet variaza intre 1,8 euro si 2,1 euro.

5.       Am mancat foarte, foarte bine la o crasma in Monterosso care se numeste Da Eraldo. Am mancat din nou tare bine la Nessun Dorma in Manarola si am mancat inghetata coplesitor de buna in Vernazza la Gelateria Vernaza. A, da, si anul trecut am mancat foarte bine la Trattoria dal Billy, tot in Manarola.

6.       Mancati mult pesto, combinatia aia bestiala de ulei de masline, busuioc, parmezan si muguri de pin, adica fericire la borcan. O sa-l gasiti peste tot si cu o focaccia v-ati aranjat mesele.

7.       Aveti grija la meduze. Sunt niste tampenii mov care va electrocuteaza daca interactionati cu ele.

8.       In Siena, puteti sa stati la Casa Laura, adica aici. Este un palazzo “modest”, numai bun pentru majestatile voastre. In plus gazda este super amabila si plina de sfaturi. Noi am avut doar o noapte de cazare, dar cu siguranta Siena merita doua. Cel putin.

9.       Daca vreti sa mancati ceva ieftin si bun, mergeti la Te Ke Voi, un loc de unde va puteti procura panini, pizza si alte asemena merinde fara fite.

10.   Va mai puteti procura alimente de la Antica Pizzicheria al Palazzo della Chigiana, de pe Via di Citta din Siena. Acest magazin este un fel de taram al pierzaniei, o gradina eden populata cu fel si fel de sunci, branze, dulciuri, sosuri, paini. Este bine de tot.

11.   Neaparat sa urcati in Torre del Magia. Costa numai 10 euro biletul si de acolo veti avea toata Siena la picioare.

12.   Neaparat sa va luati turul complet al Domului.  Privelistea este mai buna din Torre del Mangia, dar o sa va placa si in Dom.

Citește și:  Cinque Terre, pamantul si marea - Manarola

13.   Dupa Siena, noi ne-am cazat la San Giorgio Agriturismo, unde am stat doua nopti ca sa avem timp sa ne plimbam prin zona rurala a Toscanei. Sunt o gramada de astfel de pensiuni, la un pret foarte decent. Micul dejun este cam slabut, dar aceasta este o chestie valabila mai peste tot in Italia.

14.   Depinde de momentul in care mergeti, dar aveti grija sa fie graul copt pentru ca acolo se ascund seara milioane de licurici. Nu glumesc. Este ceva ireal care trebuie vazut macar o data in viata.

15.   Acum depinde cum va organizati voi sederea, dar noi am avut doua zile pentru partea rurala a Toscanei si lucrurile au decurs cam in felul acesta. In prima zi am vizitat Bosco della Ragnaia, un loc aproape ezoteric. Cititi mai multe aici. Apoi am poposit in Pienza, Montepulciano si Montalcino. In Pienza sa mergeti la Buon Gusto si sa mancati inghetata de kiwi si spanac. Daca nu gasiti combinatia asta, nu stiu ce sa va spun. Tocmai ati ratat cea mai buna inghetata din galaxie. A doua zi am fost in San Gimignano si trebuia sa mai ajungem si pe drumul vinului din Chianti, dar un set de 3 milioane de poze ne-a cam scos din grafic.

16.   In Florenta, dincolo de chestiile obisnuite, trebuie sa ajungeti in Il Mercato Centrale, un loc in care veti gasi toate aromele zonei adunate intr-unul dintre cele mai spectaculoase food-market-uri din cate mi-a fost dat sa vad.

17.   Tot in Florenta mai mergeti seara in Piazza Santo Spirito pentru ca acolo se aduna toata lumea la un pahar de ceva si nimeni nu pleaca prea devreme acasa.

18.   Daca vreti sa vedeti apusul si nu aveti chef de aglomeratia din Piazzale Michelangelo, atunci urcati la basilica di San Miniato al Monte. Este mult mai putin aglomerat si daca aveti noroc veti auzi si orga.

19.   Mergeti in Giardini delle Rose pentru ca este un loc frecventat mai mult de localnici. Este o gradina mica, dar are o priveliste de neegalat asupra Florentei. Luati la voi deja clasicul pesto si niste grisine si ziua este rezolvata. Uitati-va la semnele de circulatie din tot orasul. O sa aveti surprize.

20.   La plecare sau la sosire sau cand vreti voi opriti-va la crasma Fuori Porte. Este aproape de Giardini delle Rose si se mananca bine. Si vinul este bun. Foarte bun.

Cred ca este posibil sa am o problema cu mancarea, dar nu sunt foarte sigura 🙂

Apasa butonul pentru un like la pagina noastra de Facebook10696350_800630046641745_5203035824853857279_nNici un share nu ar strica 🙂

Un comentariu

Reply

sigur nu ai o problema cu mancarea. Ai de fapt dorinta ascunsa de a ne determina pe noi, ceilalti plimbareti, sa mancam mult..!

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.