Pe varful Ciucas

Acum doua saptamani. 4:30 dimineata. Trezit. Uitat la ceas. Ochii crapati de somn.

– Imi bag picioarele! (Am fost mai plastica, admit, dar nu e cazul sa detaliez)

Mai stau putin. Imi bag mintile in cap. Rucsacul era facut. Beau o cafea, mai mult lapte decat cafea. Iau metroul. La 6 il vad pe Soie de la Oxigen,

-Care-i autobuzul?

-Ala.

Erau doua. Unii plecau in Bucegi, altii plecau in Ciucas. Eu eram in al doilea grup. Ciucas. Nu aveam niciun chef. Eram cu munca pana peste cap. Eram obosita. Nu stiu ce naiba cautam in autobuzul ala.

Ajungem undeva pe la Cheia. Prima oprire era la cabana Muntele Rosu. Am urcat lejer, cam doua ore. O zi absolut oribila. Ceata, umezeala, nu vedeai nimic, zapada nu prea mai era. Imi revenea obsesiv in minte imaginea patului.

-Oare or mai fi calde asternuturile?

Era prea tarziu. Am ajuns la Muntele Rosu si am baut o ciocolata calda rece pe care am dat 6 sau 7 lei si am pornit spre cabana Ciucas. Drumul greu era impracticabil asa ca am mers pe o carare pe care puteau urca si masinile. Super! Exact ce-mi doream.

Cu cat inaintam, cu atat se lasa ceata mai groasa. Abia mai vedeam conturul brazilor. Am ajuns la cabana Ciucas pe la 14:00.

Am stat cu inca 6 persoane in camera. Nu era o problema. Am mers in multe tabere.

Am coborat la masa. Eu am mancat ceva lucruri pretioase la viata mea, fel si fel de carnuri, ciupercute, fel si fel de ierburi, dar daca ma pui sa aleg intre cine stie ce foie gras si o portie de cartofi prajiti cu branza, oua ochiuri, salata de vinete si rosii, o sa aleg fara sa stau pe ganduri cartofii prajiti cu branza, ouale ochiuri, salata de vinete si rosiile.  Portie dubla daca se poate. Cred ca as ezita si daca ar fi sa aleg intre un tip si cele enumerate mai sus.

La cabana Ciucas se mananca foarte bine. Cel putin asa mi s-a parut mie si am gustat de la toti ca sa nu se simta cineva neglijat.

La un moment dat, a dat semne ca se insenineaza. Am iesit la o tura. Se juca vremea cu noi. Pana sa terminam noi tura se lasese o ceata atat de deasa incat nu mai vedeai linia orizontului. Totul era alb. Lapte. Nu este nicio diferenta intre bezna cea mai neagra si iadul ala alb.

Ne-am intors la cabana. Ei au inceput sa cante si impreuna sa bem.

Pe la 11 m-am dus sa ma culc, dar dormi daca poti. Unul dintre tipi m-a avertizat ca sforaie legendar, dar eu nu si nu. Sforaia legendar. Mi-am infipt castile in urechi. Degeaba. Pe la 3 cred ca am lesinat de oboseala. M-am trezit la 7 inca gandindu-ma la asternuturile de acasa pana cand m-am uitat pe geam.

Tot cerul ala se curatase si sclipea de un albastru superb. Soarele abia iesea si trimitea nuante roz peste munti. O creasta era luminata cu aur. Mi-am bagat picioarele goale in bocanci, am tras haina pe mine si am iesit afara in pantalonii de pijama. La mine cerul nu se vede de blocuri. Acolo era numai cer. Nu stiam unde sa ma uit prima data, asa frumos era. Fara poezie. Pe bune. Frumusete d-aia de te faci sa razi fara motiv si sa taci din gura si sa nu te mai gandesti la nimic. Parca mi se schimbase norocul. Ghinionul ar fi fost acum statul acasa, trezitul la 4:30 cu o zi inainte era doar o placuta amintire. Un milion de asternuturi calde si un milion de perne moi nu faceau cat lumina aia perfecta.

Am mancat micul dejun si pe la 9 am luat-o din loc. Am facut zeci de poze pentru ca era asa frumos totul incat trebuia sa strang dovezi. Vedeti si voi, ce sa mai consum cuvinte degeaba.

Traseul a fost tare usor, in doua ore esti pe varf. Am avut si noroc pentru ca ne-au spus ca de obicei Ciucasul e batut de viscole, dar noi am prins senin si cald si doar ceva vant sus. Zapada grasa si primitoare. Nu te mai uitai la pasi, avea ea grija de tine, mai ales la coborare.

Pe la 13:00 eram inapoi la cabana. Am mai stat o ora si apoi ne-am intors. La 7 eram in Bucuresti.

Am invatat ca zapada din avalansa se face un fel de beton armat cand ajunge jos, atat de tare se compacteaza. Daca te prinde, ai ceva timp la dispozitie, dar respiratia ta topeste zapada, formeaza gheata si blocheaza aerul. Te omori singur incercand sa supravietuiesti. Daca ti-e cald, deschide-te la gat, lasa-ti incheieturile de la maini libere si da-ti jos fesul. Daca nici asa nu este bine da cate un strat jos de pe tine. Nu am mai transpirat de data asta. Aveam un maiou, un polar si o foita impermeabila. Fara geaca.

Am mai invatat ca semnalizarea traseelor montane se face numai cu rosu, galben sau albastru. Daca vezi o singura dunga, este drum principal.

In conditii de ceata si viscol, s-au pierdut cabanieri la 20 de metri de cabanele care le erau case. Nu o face tu pe eroul. Nu esti. Muntele nu se cucereste, se viziteaza. Daca are el chef de tine, bine, daca nu, vii tu data viitoare. El tot acolo e.

Si am mai invatat ca nu inveti nimic daca stai doar in asternutul cald.

One thought on “Pe varful Ciucas”

  1. Acesta-i miracolul muntelui, mai ales in vreme de iarna. Ai renuntat tu la ceva somn dar te-ai ales cu atatea si atatea alte bucurii: sa inoti prin ceata densa ca laptele sa admiri muntele la rasaritul soarelui, sa faci poze, multe poze pe care sa ni le oferi si noua. M-am bucurat ca si cum as fi fost acolo. Mi-a placut tare haina de gheata tesuta pe stalp .. natura!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *