In Porto am ajuns dupa ce am vazut Lisabona si Sintra, pe o vreme absolut infioratoare. Ploua asa tare, de ma uitam disperata dupa o Arca a lui Noe sa ne salvam. Arca noastra a fost cazarea si o sticla de vin minunat, astfel ca in prima seara cand am sosit in oras, altceva nici nu am mai vazut. A doua zi, s-au mai schimbat lucrurile.

Shopping in Porto

Stiu ca va suna ca fiind un cliseu infiorator, dar am facut la shopping in Porto cat pentru o viata intreaga si ceva in plus. In esenta, cred ca am muncit un an intreg sa-mi las avutia in Porto. Aveam nevoie de 3 rochii, o pereche de botine, pantaloni, bluze, chestii mai intime, parfumuri reduse? Nu, bineinteles ca nu aveam! M-a oprit asta din delirul comercial? Nu, bineinteles ca nu! Nimeni nu ma controleaza pe mine! Bine, acum nu vreau sa insinuez nimic, dar nici vremea nu a fost tocmai buna, asa ca practic m-a fortat sa intru in magazin dupa magazin dupa…aberez.

Arhitectura din Porto

In afara de shopping fara discernamant, in Porto sunt cateva cladiri absolut senzationale. Igreja Paroquial de Santo Ildefonso, Capela Das Almas si gara centrala São Bento sunt poate cele mai frumoase exemple la scara mare pe care puteti admira minunata faianta portugheza.

Combinatia este cea clasica, de albastru cu alb, dar expunerea pe suprafate mari te lasa fara respiratie. La fel te lasa fara suflare zecile de patiserii cu fel si fel de painici, cornuri unse cu miere, dulciurele si alte nebunii, grozav de bogate in calorii, dar cine naiba mai sta sa le numere? Mai degraba numar stafidele din croissant decat caloriile, nu?

Porto, fata de Lisabona, este mult, mult mai curat, lucru care se vede atat pe strazile mici, cat si in zonele centrale cum ar fi Praça da Liberdade sau Camara Municipal do Porto (primaria) in fata careia se afla un brad de lumini tare frumos. Nici in Porto autoritatile locale nu auzisera de casapirea brazilor si impopotonarea lor spre deliciul maselor imbecile. Scuze.

Dar cel mai mult si mai mult mi-a placut in Porto Podul Luís I, care la momentul finalizarii constructiilor, 1886, era cel mai lung pod din lume. Interesant este ca proiectul ii apartie unui discipol al lui Gustave Eiffel, el insusi depunand un proiect pentru realizarea podului, dar care a fost respins.

Nu stiu exact ce mi-a placut la acest pod, dar cred ca i-am facut zeci de poze. In plus, desi nu era foarte cald, nici foarte senin, lumina era perfecta. Este un anumit tip de lumina, dupa sau inainte de ploaie, care da o claritate lucurilor, de parca le-ar spala. Asa era si in Porto. In plus, de pe pod se vedea orasul tot, colorat si pus in trepte de parca te ducea ba cu gandul la Istanbul, ba la Stockholm. Stiu, cele doua exemple par a nu avea mare lucru in comun, dar ceva din ambele orase se regasea in Porto. Si nu zic asta din cauza vinului.

In buza raului Duoro, peste care trece podul cel frumos, stau insirate barurile ridicate de producatorii renumitului vin de Porto, butoaiele cu betii fiind expuse in niste barci lunguiete. Am luat si eu o sticla de vin de Porto. Rosu ca sangele si dulce ca buzele unei femei frumoase. Te lua de cap daca beai mai mult de un pahar si lasa niste urme strasnice pe sticla. Superb exemplar. Ne-am plimbat in seara aceea pe strazile din Porto fara scop si fara graba, cu una dintre cele mai frumoase lumini in jurul nostru si cu un pod care facea legatura intre atatea lumi.

Mancarea in Porto

A doua zi am ajuns pe la Mercado do Bolhão. Nu trebuie sa va imaginati cine stie ce piata, Oborul nostru e mai mare, dar aici ne-am oprit sa mancam ceva. Mie nu mi-a placut bacalhaul, pestele de care portughezii sunt obsedati. Totul se face din bacalhau. Chiftele, tocanite, ciorbe, de toate. Problema este ca, din cate am inteles, acest bacalhau vine congelat, pestele fiind importat in contextul in care el nu se mai pescuieste in Portugalia. Cum mai toata bucataria portugheza se bazeaza pe acest peste din vremurile in care el popula apele tarii,  ar fi fost destul de greu sa se inlocuiasca o intreaga istorie culinara odata cu disparitia faimosului bacalhau. In piata insa, eu am luat o portie zdravana de sardine, chiar daca nu era sezonul lor, si nu am regretat deloc. Bune foc, cu cartofi si ceapa, ca doar nu ma pupam cu nimeni, si cu ceva salata. Normal ca a venit si o bere, asa ca o jumatate de ora si 6 euro mai tarziu eram mai satisfacuta decat dupa o masa pretentioasa cu aroma de faliment.

Dar stiti ce a fost dragut? Ca la iesire din piata am dat peste Mantequeria, locul de unde ne-am luat pastel de nata din Lisabona, de unde am inceput de fapt toata calatoria asta in Portugalia.

Citește și:  Scurt ghid de supravietuire in Sardinia

Nu am stat pe ganduri si am repetat figura, presarand din nou din belsug praf magic de scortisoara peste cosuletul binecuvantat.

Eu nu mai cred de mult in minuni si sunt convinsa ca fericirea ti-o faci cu mana ta. Am palmele batatorite tot muncind la fericirea care va sa vina. Si o sa vina. Tocmai de aia am fost inspirata si am pus peste acest ultim pastel de nata mancat in Portugalia un extra-praf de scortisoara magica care sa ma tina visand o iarna-ntreaga. Si a tinut.

4 comentarii

Reply

Acum inteleg de ce ai amanat atat de mult povestea despre Portugalia.. Vroiai sa vezi daca scortisoara „trece” testul timpului..:) L-a trecut..! Bravo ei! Noroc tie..!

Reply

frumos oras! Mi-ar placea sa-l vad..

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.