Imi place cum suna Sintra, la fel cum imi placea cand am ajuns in Bucuresti cum suna Dristor. Si acum cand ajung cu metroul la Dristor in drum spre munca, imi lace sonoritatea cuvantului. Dar sa nu aducem in discutie lucruri neplacute ca serviciul cand Sintra este asa de frumoasa.

In Sintra ajungi cu trenul din Lisabona cam intr-o ora. Am stat aici doar o noapte, dar practic au fost doua zile de plimbare, ceea ce ar fi fost suficient daca nu am fi avut cu noi o ploaie marunta si incapatanata ca o soacra.

Trecand peste acest mic inconvenient, ajungem direct in churrasqueira, care este un fel de bodega unde mananci bine si ieftin, adica exact cum ne place.

In Sintra, am mancat de doua ori la churrasqueira si de fiecare data am luat peste. Desigur, nu mai tin minte ce peste, dar era bun de am lins oasele ca o pisica. Alaturi de pestiucul proaspat, de fiecare data am primit niste cartofei aurii ca niste mici comori si o salata acruta, de se intelegeau de minune toate. Da, am baut si bere si nu m-a costat mai mult de 10 euro fiecare masa.

In afara de peste, am mai mancat la Casa Piriquita niste deserturi pe baza de crema de galbenus de ou pentru ca asa cum v-am mai explicat si cand am povestit de Lisabona, ingredientul asta este mereu la moda in Portugalia.

Dar ce mi-a placut tare, tare mult, au fost shot-urile de Ginjinha, un lichior de cirese amare care se bea din niste paharele mici, cat niste degetare, facute din ciocolata neagra. Costa un euro paharelul si, ca de obicei, norocul meu a fost saracia lucie. Altfel, riscam sa intru in coma alcoolica de placere.

Dincolo de mancare si baut alcool din paharele de ciocolata amaruie, in Sintra sunt trei lucruri de facut.

Una ar fi o vizita la Quinta da Regaleira, patrimoniu UNESCO. Din centrul Sintrei puteti ajunge pe jos. Locul a trecut prin mainile mai multor proprietari, initial Quita fiind detinuta de o familie de comercianti bogati din Porto.

Ulterior, proprietatea a fost cumparata de un om care a tinut cu tot dinadinsul sa aiba acolo mai toate simbolurile din lume, pornind de la alchimie, masonerie si alte astfel de magii.

Apoi proprietatea a ajuns la un japonez iar apoi in mainile statului portughez, care a reabilitat-o si a deschis-o publicului. Nu voi mai intra si in alte detalii, dar locul are ceva absolut magic. De depate, pentru mine cea mai interesanta parte a fost o fantana, un fel de fantana a dorintelor, in care ajungeai dupa ce treceai printr-un tunel. Uitati, eu nu vreau sa va plictisesc cu vorbe, dar din multe puncte de vedere, calatoria in Portugalia a fost un fel de excursie in timp, in zilele copilariei, in care faceam fel si fel de prostii si giumbuslucuri avand protectia varstei in fata penibilului.

Acum am aproape 35 de ani, asa ca scutul varstei nu mai tine, dar am facut ceva penibilitati alaturi de compania mea in tunelurile din Quinta da Regaleira de ma umfla rasul si acum. (Sa nu va umble mintea la prostii, dragilor, ca nu e cazul.)

Bun. Dupa ce am iesit din fantana initiatica din Quinta da Regaleira, care nu ne-a indeplinit nicio dorinta, am dat o tura si pana la Palácio da Pena. Iar nu a tinut vremea cu noi. Am nimerit pe o ceata si o burnita, de-ti venea sa stai in casa cu trei paturi pe tine. Si Palácio da Pena este patrimoniu UNESCO si este o costructie de o frumusete uluitoare. Este o poveste in sine prin culori si prin armonia arhitecturii. Este palatul din poveste si o sa ma opresc aici pentru a va scuti de alte metafore si epitete de clasa a patra.

V-am zis ca sunt trei lucruri frumoase in Sintra. La fel ca in povestea cu Lisabona, am pastrat la final ce e mai bun.

Cu autobuzul din Sintra ajungi la Cabo da Roca. Este cel mai vestic loc din Portugalia si din Europa. Acolo se termina lumea si incepe Oceanul Atlantic.

Am ajuns cumva la apus, pentru ca autobuzul cu care ar fi trebuit sa calatorim a trecut pe langa noi ca si cand nu am fi existat din cauza de prea plin. L-am luat pe al doilea si intr-un final am ajuns la si finalul lumii. Nu stiu daca ati fost vreodata la Ocean, dar nu exista animal mai frumos. Nu exista sunet mai plin. Are o consistenta aparte acel vuiet, de patura acustica. Imensitatea apei este coplesitoare. Ma uitam la Oceanul ala si imi imaginam bancuri de pesti, si meduze, si balene, si ma simteam ca un firicel.

Era un far a carui lumina tasnea in departari iar tarmurile erau imbracate de o iarba grasa, ca niste frunze de aloe. Am plecat pe o poteca, singura, cu iarba aia grasa ca si companie si cu farul ca reper. Si am mers pana la o iesire spre Ocean. Nu am ajuns pana la el, dar pret de cateva minute bune m-am uitat fara sa clipesc la toata viata aceea de la picioarele mele. Nu exista un lucru mai frumos. Mii de Stradivariusuri nu ar putea egala muzica a mii de fiinte, toate protejate de acea apa. Am trait toata viata langa o apa. Am copilarit la Dunare si si acum imi plac mirosul de mal si suvoiul ala tulbure mereu, secretos ca un spion, plin de viata, a lui si a altora. Am crescut langa mare, cu sarea ei si cu plutirea pe care ti-o da, cu nisipul si cu berile din Vama. Dar Oceanul le cuprinde pe toate si le multiplica la infinit.

Ore sa fi avut, pe toate le-as fi petrecut acolo.

Am cunoscut sute de oameni in viata asta, langa care am stat ani de zile, si pe care i-am uitat de cum am plecat de langa ei. Nu le-am dus niciodata lipsa.

Langa Ocean am stat minute si nu mai imi iese apa aia din minte. Poate si de asta suna asa de bine Sintra.

Cititi si:

PORTUGALIA, ACOLO UNDE IARNA E CA VARA (SAU PE APROAPE). AZI, LISABONA

PORTUGALIA, ACOLO UNDE IARNA E CA VARA (SAU PE APROAPE). AZI, Porto