Scaunul din boscheti

O cronica despre ceainariile de azi sau locurile de evadare din Centrul Vechi

Sunt oameni carora daca le arati un cerc spun ca este un cerc iar altii care spun ca este umanitatea golita de dumnezeire dar care inca nu si-a pierdut aspiratia spre perfectiune. Asa si cu ceainariile din Bucuresti, gradinile de vara. Unii spun ca sunt deosebite, ca te ratacesti prin verdeata lor, ca te-ai teleportat in gradina bunicii si altii care ar spune ca sunt niste scaune in niste boscheti si ca gradina bunicii este intr-o alta liga. In orice tabara ai juca, vara sunt cea mai buna optiune pentru ca Centrul Vechi este de evitat. Noi iti prezentam 4 astfel de locuri, cu bune si cu rele, dar la final sfatul este sa mergeti sa le vedeti. Pe fiecare dintre ele.

Cafe Verona

Cafe Verona este chiar in spatele librariei Carturesti, in Piata Romana, pe langa cinema Patria. Cred ca sunt destule indicii pentru orice om din Bucuresti. Verona este un loc tare misto din doua motive: are muzica buna si la un nivel la care vorbele tale se aud mai tare decat basii iar locul este racoros si spatios. Este acel gen de loc care te face sa te gandesti ca odata unii oameni au trait tare bine in Bucuresti.
Adica daca ai fi avut o curte interioara ca cea unde este acum Cafe Verona si o casa ca aceea unde acum stau pe rafturi cartile din Carturesti, viata fusese tare buna cu tine, mon chere. In plus au fel si fel de plante care miros tare bine la inceput de vara, au un petec de iarba, un dud mare si niste hamace. Suna bine, dar normal ca sunt si unele lucruri greu de inteles.
Scaunele sunt oribile. Daca va aduceti aminte de cum incerca Sid din Ice Age sa doarma pe o piatra, cam asa o sa va simtiti si voi dupa cateva ore de stat la Verona. Jumatate din relaxarea creata de loc se distruge prin scaunele alea nenorocite. La mesele mari din centru este mai bine, asa ca daca ochiti o bancuta, nu mai stati pe ganduri. Un alt lucru greu de inteles sunt bauturile.
Meniul arata bine, ce pot sa zic. Limonada de citrice, de rodii, de pepene verde. Ceva deosebit, dar scrisul pe hartie si imaginatia ta nu tin locul unei bauturi bune iar la Gradina Verona cele mai multe bauturi sunt destul de proaste. Cred ca este o filosofie mare sa storci lamaia, sa pui mierea si sa le amesteci intr-un pahar. Mai este ceva sau bine zis mai lipseste ceva: o duzina de chelneri. Serviciul este greoi, dar stiu si ei asta si compenseaza prin amabilitate.  Una peste alta, treci de toate astea, pentru ca locul este cu adevarat frumos.

Gradina OAR

La doi pasi de Verona este Gradina OAR. Conceptul este acelasi. Cateva mese, iarba verde, umbra de copaci, muzica in surdina, preturi destul de mari, dar ajungi sa treci cu vederea orice numai pentru un loc la racoare. Problema este ca OAR este destul de mititica si daca vrei un loc este bine sa faci o rezervare. Mesele sunt separate intre ele prin niste paravane pe care sunt expuse niste picturi. Mie ideea nu mi-a displacut, dar poate deveni deranjant sa ai in fata acelasi tablou in loc de cine stie ce figura interesanta de la masa de alaturi. Meniul de mancare nu este foarte generos, dar lucrurile pe care le servesc au acea nuanta bio care a devenit tare pretioasa  azi. O felie de placinta cu praz de exemplu este 10 lei si ai nevoie de vreo 3 ca sa-ti ametesti un pic foamea.

Ceai la Vlaicu

Tot prin zona aceea este Ceai la Vlaicu, un pic mai sus de Institutul Francez. Ceai la Vlaicu este genul de ceainarie care a aparut in ultima vreme si care a furat ochii tuturor, nici nu stiu cum sa le zic, acelor oameni care au biciclete cu cos de paie in fata dar cu care nu pot urca cu ea nici macar o bordura. Adica au o bicicleta degeaba. Merg pe un teren minat asa ca ma intorc la ceai. Deci la Ceai la Vlaicu sunt cateva mese, in spatele unei case, bagate in niste boscheti. Adica genul ala de loc care vrea sa arate ca gradina bunicii de la tara dar care nu sunt chiar gradina bunicii de la tara si care sunt supraevaluate azi. Au serbet bun de visine, limonada nu prea buna si o lista de ceaiuri cat Fratii Karamazov asa ca tot limonada ajungi sa-ti iei sau niste apa plata. Dar locul arata totusi binisor, este liniste, dar este incomod ca mai toate ceainariile astea.

Ceai la Metoc

Din ciclul Ceai la Vlaicu este La Metoc. Eu stiu ca toata lumea are numai cuvinte de lauda despre La Metoc. Si eu cand am fost prima data, mi-a placut tare tare mult. Era si prima experienta a unei astfel de ceainarii. Am revenit in urma cu o saptamana – doua si nu mi-a mai placut. Am avut doar impresia de mese in boscheti. Prima data mi-a dat impresia de spatiu, de proaspat, de mult aer, de padure in ciment.
Mi-a placut mult de tot. Acum insa ceva nu mi-a mai placut. Mi s-a parut mica si zgomotoasa. Poate toata caldura asta m-a facut sa-mi doresc o ceainarie in padurea Baneasa si nu doua mese intre doi copacei. Nu vreau sa va dau impresia ca este un loc urat, dar ati putea fi putin dezamagiti fata de ce asteptari aveti ascultand opinii din stanga si din dreapta.
Am auzit ca mai este o ceainarie tot in aer liber, Ceai la Cotroceni, dar la care inca nu am fost. De fapt Ceai la Cotroceni, Ceai la Vlaicu si La Metoc fac parte din aceeasi familie. Tot in aceasta familie este si Vasiliada.
Ce ar trebui sa retineti? Ca vara cel mai bine este sa va duceti in aceste locuri pentru ca sunt proaspete si aerisite, cu toate neajunsurile lor.  Centrul Vechi a devenit prea sufocant, prea zgomotos. Nici nu mai este Centru Vechi, ci este o shaworma cu mici exceptii de care voi vorbi intr-o alta cronica.
Mai jos aveti linkurile cu datele de contact si harta pentru fiecare ceainarie. Daca ati fost p-acolo puteti da o nota si scrie un review:

5 thoughts on “Scaunul din boscheti”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *