Scurt tratat despre a lasa sau nu bacsis

Las bacsis de fiecare data, chiar si atunci cand nu trebuie, dintr-o prostie netarmuita pe care mi-o asum.  Este serviciul jalnic, stau jumatate de ora pentru o apa, taximetristul ma duce prin Oradea ca sa ajung de la Universitate la Muncii? Nu-i nimic, eu las bacsis. Insist. Cum in perioada asta stau prost cu finantele, incerc sa-mi analizez totusi prostia natarmuita, ca nu ma costa nimic, si sa raspund la cea mai complicata intrebare din istorie, si anume de ce las bacsis cand nu trebuie?

Eram intr-o seara, dupa Craciun, in Crazy in Constanta. Poate aveti impresia ca in Constanta sunt o gramada de locuri de iesit, or fi mai multe decat in Galati, dar tot este o oferta destul de saracuta. Sunt 2-3 baruri in care merita sa iesi. Doua. Restul sunt motiv de amuzament. Cum eram noi in Crazy, ne-am pus pe asteptat, ca doar asta vrei sa faci cand iesi in oras. Sa stai pe un scaun, intr-o camera cu caldura data la maximum si sa mori de sete. Cand deja nu am mai putut astepta, am inceput sa ridicam mainile, doar, doar o veni salvarea de undeva. A venit. Nu masina salvarii, nici Iisus Mantuitorul, ci insasi Majestatea Sa, Regina Chelnerita.

Am luat un pahar cu vin, o apa si o bere. Am vorbit ce am vorbit si deodata au inceput sa ma treaca frisoanele. Bauturile se apropiau de final. De data asta am fost prevazatoare. Nu am baut tot. Abia cand m-am asigurat ca Alteta Sa ne-a vazut, am indraznit sa beau ultima gura de vin. Desigur, mai lasasem putina apa pe fundul paharului ca doar nu-mi bausem complet mintile. Nici nu prea aveam cum.

Am mai luat un rand. La final totul costa 58 de lei. Am lasat 70 de lei si am zis sa asteptam restul.

Nu mi se parea ca serviciile din Crazy din acea seara meritau sa fie recompensate cu mai mult de traditionalul 10%.

Am stat ce am stat si, la un moment dat, Luminatia Sa vine la masa de langa sa ia niste pahare. Deschid politicos conversatia:

– Nu te supara, ne aduci si noua restul? (Mi-era frica. Bestia a simtit)

– Ce rest? (Sictirul escalada Everestul)

– Am lasat 70 de lei si nota era 55 de lei. (Imi venea sa ma iau la palme ca am deschis conversatia)

– Nota era 58 de lei. (Hai, ma Rox? Era 58, nu 55! Chiar asa?)

– Bine, 58 de lei. Ne aduci, te rog restul? (Nici nu o mai priveam in ochi. Ma temeam pentru viata mea. Pentru 12 lei te tiganesti? Ce-i in mintea ta, Rox? Of, macar de as fi lasat 100 de lei…)

– Hm! Nici nu-mi imaginam ca pentru asta stati, pentru rest. Am presupus ca atat ati lasat, dar, in fine, vi-l aduc.

Mai lipsea putin si ma pleznea cu tava peste cap. Meritam, clar. Se inventase un varf mai inalt decat Everestul.

Culmea, la final tot eu ma simteam prost. Totusi, de data asta a fost ceva care pur si simplu m-a enervat si anume aroganta chelneritei de a-si baga singura mana in buzunarul meu ca dupa aceea sa ma si certe scarbita.

Sursa foto:

Sunt mai multe motive pentru care lasam bacsis. Initial, englezii au inventat obiceiul asta, pe la 1800, To Insure Promptitude (TIP), adica pentru a le veni comanda mai repede in birturi. Cand americanii au vazut chestia asta, s-au apucat si ei de lasat bacsisuri. In principiu, ar trebui sa las bacsis doar pentru un serviciu peste asteptari, nu pentru ca-ti faci tu meseria de chelner. Mie nu-mi da nimeni bacsis pentru ca ma duc la munca. Mai las bacsis pentru ca stiu ca nu este o munca usoara si mai stiu ca nici nu este recompensata asa cum trebuie.

Dar ceva se intampla, iar mie-mi place mult de tot. De taximetristi am scapat pentru ca a aparut Uber. Nu mai exista discutii de genul nu am sa-ti dau rest, este cursa 12 lei, hai ca iau eu 20 de lei si tu da-te jos pentru ca ti-am zis deja ca nu am rest, nu am chef sa merg acolo, mergi tu si schimba si asa mai departe. A aparut Uber si au disparut toate astea. In schimb au aparut mici bucati de ciocolata date pe nepusa masa, conversatii frumoase si masini in care nu credeam ca o sa ma plimb vreodata. Si chiar daca acum este mai scump, tot prefer sa platesc acel premium pentru confortul meu psihic si pentru ca impreuna cu bacsisul clasic o cursa cu un taxi tot atat ar costa.

In cateva orase din SUA, dar si in Paris, a fost lansat uberEATS, adica acelasi sofer care ma duce acasa poate sa se duca sa-mi ia si mancarea de la restaurantul preferat in timp ce eu stau frumusel pe canapea. Bacsis? Nici vorba!

In SUA, in cafenele, mai ai optiunea de a alege ce bacsis lasi. Adica poti opta pe telefon daca lasi bacsis sau nu sau cat lasi. In unele locuri, poti opta daca lasi bacsisul chelnerului sau omului din bucatarie care pana la urma are un merit infinit mai mare pentru experienta ta culinara decat chelnerul. Ba mai mult, in unele locuri poti achita in avans ce consumi astfel incat sa nu mai stai sa faci calcule dupa o friptura obscen de suculenta si 2-3 pahare cu vin. Decizia de a lasa bacsis iti revine.

Si tot in SUA, patronul mai multor restaurante celebre a luat o masura care a starnit ceva discutii si anume a interzis bacsisul. Acelasi om a interzis fumatul in restaurantele sale cu ani inainte de a se lua aceasta decizie peste tot. Pare ca stie ce face. Patronul spune ca odata cu interzicerea bacsisului vor creste cu un anumit procent preturile practicate in restaurantele sale ceea ce mai departe se va traduce in salarii mai bune pentru tot staff-ul sau, inclusiv pentru omul care taie ceapa in bucatarie si pe care nimeni nu il vede. Daca incasarile merg bine, toata lumea va fi recompensata, nu doar intermediarul dintre bucatarie si client. Daca nu, vina este colectiva si plateste toata lumea.

Mie toate variantele de mai sus imi convin de minune si sunt sigura ca vom ajunge si noi acolo pentru ca asa este firesc. Imi convin variantele de mai sus pentru ca mi se pare ca nu mai arunc cu banii, ca am optiunea de a recompensa pe cine merita si ca pana la urma chiar daca platesc mai mult, daca acest lucru se va traduce si in salarii mai bune pentru toti cei care contribuie la experienta mea, merita.

Insa nu stiu cat iti va conveni tie, stimata Chelnerita de la Crazy din Constanta.