Sicilia - Italia

Sicilia cu capul in nori. Partea I

Sicilia este unul dintre cele mai autentice locuri pe care le-am vazut in viata mea. Poezia ti-o faci tu daca ai rabdarea sa te uiti la ea, daca stergi praful de pe case, daca-i analizezi oamenii savurosi, daca-ti spargi mintea in apele-i ca cerul. Daca stai pe loc, Sicilia te alunga. E ca un om complicat, care nu face nimic sa-ti intre in gratii, dar pe care tu ajungi sa-l iubesti neconditionat.

Am fost in multe locuri in Italia, tara despre care am citit undeva ca ti-ar trebui 370 de ani s-o vezi asa cum trebuie. Am fost in Roma si Venetia, Milano, Napoli, Coasta Amalfitana si Cinque Terre, Florenta, Pisa, Sardinia, dar Sicilia mi-a ajuns la inima asa cum ajungi sa iubesti un catel maidanez in detrimentul unui dulau cu pedigree. Daca intr-adevar ai nevoie de 370 de ani sa vezi toata Italia, atunci cu sarmanele noastre 7 zile pentru Sicilia, cea mai mare insula a Meditaranei, noi ce sa facem? Nu va spun cu cate am plecat pe lista inainte si cat am reusit sa vedem din insula pentru ca ma deprim. Mai bine ne bucuram cu ce am vazut.

Am ajuns vineri in Sicilia si am aterizat in Catania. Iulie nu este cea mai recomandata luna pentru a merge aici. Se spune ca insisi oamenii de pe insula pleaca din cauza caldurilor oribile. Evident, am aflat aceste lucruri dupa ce ne-am luat biletele. Cand am aterizat in Catania, Etna, vulcanul neobosit al Siciliei, abia se vedea. O lumina laptoasa si fierbinte imbratisa tot orasul. Aproape ca te treceau frisoane de caldura. Ne-am luat bagajele si pana acum ajuns la centrul de inchiriat masini cred ca am eliminat 2 litri de apa. Daca asa avea sa fie toata vacanta, nu apucam sa vedem nimic. De sus din avion se vede o insula arida, sa vad orase mari, aproape ca nu se vede apa. Este o priveliste descurajanta pentru cineva care merge pe o insula de dragul apei.

Planul nostru a fost bine gandit. Ne-am luat o cazare de trei zile pe coasta de vest si apoi patru nopti pe coasta de est. Am pornit la drum. Aveam de parcurs 300 de kilometri pana la prima noastra cazare pe coasta de est, undeva intr-un sat care numeste Terrasini. Noi cautam cazare in Trapani, dar din 100 de mailuri trimise, nu a raspuns nimeni. Probabil sicilienii deja plecasera. Caldura era infernala.

Am ajuns la Terrasini dupa-amiaza iar cazarea a fost ca o binecuvantare (aici aveti detalii). Erau cateva case vechi, cu ziduri groase care pastrau racoarea, ascunse intr-o padure de pini inalti. Erau atarnate hamace prin copaci si o pisica lenesa si slaba, careia nu-i pasa deloc de noi, se tolanea la umbra. Casele nu era farmacii, adica nu straluceau de curatenie, dar pastrau ceva din atmosfera unei case de tara pursange. Dar nu acesta este punctul culminant. Casele impart ca niste surori un infinity pool. Atat. Un infinity pool mare care da spre o livada cu lamai si din care se vede golful din Castellamare. Ne-am aruncat bagajele si ne-am instalat pe malul piscinei si acolo am stat pana seara tarziu cu ochii capturati de golful acela care se aprindea in fata intunericului. Si piscina noastra s-a aprins iar caldura a cedat locul unei brize racoroase. As fi putut sta acolo cel putin o vesnicie si m-as fi declarat multumita, dar am vrut sa vad daca se poate mai mult.

Am plecat a doua zi sa vedem rezervatia naturala Zingaro. Mda, si nu prea am plecat in zorii zilei ca sa putem face pe racoare cei 7 kilometri care te duc la niste plaje foarte frumoase, ci am plecat la 10 dimineata, fara apa si fara sa avem habar ca trebuie sa mergem 7 kilometri pana la plaje. Prostia sa plateste. Cred ca sunt niste plaje frumoase, dar noi am mers vreo doua ore printr-o caldura usturatoare, ne-am bronzat in dulcele stil tranctorist din prima zi si nu am facut nicio baie pentru ca drumul, atat cat am facut noi din el, nu cobora spre mare. Pedeapsa era si mai grea pentru ca puteai vedea apa langa tine, apa albastra si curata, racoroasa, apa care te chema la ea, dar tu ca prostul stateai sa te bata soarele pentru ca nu aveau cum sa cobori. Cum ziceam, prostia se plateste. Dupa ce ne-am mai revenit putin (si din prostie, sper), am oprit la Scopello sa facem totusi o baie. Acest loc este format din cateva case superbe, aflate in buza apei, in fata unei dintre ele fiind asezate trei randuri de sezlonguri. Apa de aici era un vis. Sincera sa fiu, putea sa fie o baltoaca obosita si tot ma aruncam in ea. Cand am intrat in apa am ajuns in rai si am stat acolo vreo 40 de minute. A fost perfect. In plus, am vazut si o caracatita pentru prima data in viata mea. Mi-a fost un picut frica, dar tot am stat 10 minute sa o spionez pana a decis sa se bage sub o piatra. Am stat la Scopello ore bune pentru ca rezervatia naturala Zingaro ne terminase.

Apoi am plecat spre Erice. Pielea ma ardea. Imi amintea ca-s batuta-n cap. Si de soare. Erice este un orasel care a crescut in pantecele unei cetati la care se ajunge pe un drum fabulos, un fel de Transfagarasan, dar  cu niste curbe mai stranse. Cand am ajuns sus, era rece si deja lasasem ceva nori in spatele nostru. Toata cetatea este imbracata intr-o piatra alba si lucioasa iar locul este cunoscut pentru covoarele-i tesute cu maiestrie. Iti aluneca picioarele pe piatra aia fara cusur. Ghivece cu muscate pandesc de la geamuri, o biserica veche si aurie vegheaza locul. Pana am terminat noi de mancat ceva, micul Erice era deja inghiti de nori. Rotocoale racoroase se plimbau pe langa tine, lumina caselor devenea tot mai difuza. Era ca o baie rece pentru arsurile capatate de dimineata. Era ceva aproape erotic cu ceata aceea care-ti imbratisa fierbinteala pielii intr-o pelicula de racoare. Era un loc perfect. Am luat o tava mare cu canolo si niste scovergute cu vanilie si am plecat din frumosul Erice si ai sai nori.

Drumul de intoarcere a fost si mai strans decat al dus si toata coasta de est a Siciliei se vedea sub greutatea noptii si a luminilor din case. Am ajuns la domeniul nostru tarziu. Am mancat canolo langa piscina si am baut ceva. Nepretuit.

Mai cititi si:

Sicilia cea albastra. Partea a II-a

Sicilia cea infricosatoare. Partea a III-a

Sicilia cea vulcanica. Partea a IV-a 

7 thoughts on “Sicilia cu capul in nori. Partea I”

  1. Daca fac covoare, cei din Erice, de ce lasa pisica sa doarma intr-o farfurie? Va invidiez pentru ce ati vazut, pe bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *