Venetia, dupa zece ani

Au trecut aproape zece ani de atunci…aproape ca nu mai stiu nimic. Crampeie. Imi aduc totusi aminte ca aveam niste adidasi verzi cu portocaliu, o pereche de blugi bej si o bluza caramizie pe care am purtat-o pana la exasperare. Parul strans in coada. Geanta verde. Nimic deosebit, dar tu erai superba, fara efort…

Era cald, final de septembrie, cand am iesit din gara si te-am vazut. Erai o bucurie pentru ochi tristi si cred ca la fel esti si acum. Cel putin asa am auzit. Mi-ar placea tare mult sa te revad. Aveai niste oameni zglobii, care te faceau si mai frumoasa, si aveai apele pline de gondole si de gondolieri cuceritori. Si mai aveai niste culori ca un apus de soare. Si galben, si auriu, si rosu.

Nu prea ai avut grija de tine, dar ai imbatranit frumos. Ti-ai pastrat strazile mici si lumea autentica in ciuda hoardelor de turisti. Si ti-ai mai pastrat dantelele de la geamuri, risipa de frumusete din piata San Marco, forfota aceea acvatica molipsitoare. Oamenii nu aveau masini la scara, aveau barci colorate.

Stii ce mi-a placut cel mai mult la tine? Ca nu erai un oras maraton, un oras care sa scoata sufletul din tine, care sa te puna sa alergi printre o mie de muzee ca sa-i pricepi importanta. Esentele tari se tin in sticlute mici. Puteam sa stau simplu pe o scara undeva si sa ma uit la tine. Elixir.

Aveai rufe intinse la geamuri. Nerusinato…

Erai un loc al pierzaniei si cred ca la fel ai ramas. Nu in sensul acela rau, ci in sensul in care te poti rataci intr-o cescuta de cafea sub un colt de soare si atat.

Loc spectaculos pentru senzatii atat de omenesti.

In total te-am vizitat de doua ori, dar mereu pe fuga. Mai tin minte ca a doua oara am ajuns seara in vizita. Tot la fel de frumoasa erai. Poate si mai frumoasa. Se spune despre locurile dintre ape ca sunt magice, dar tu stii asta prea bine. Tin minte ca m-am uitat la masti si ca mi-am luat portocale. Era frig iar manusile imi miroaseau a Craciun. Iubeam Craciunul…Nici macar nu stiam sa fac poze. Le faceam strambe. Ce tampita! Daca stiam ca avea sa treaca atata timp…

Faceam poze mai mult cu noi, cu oameni. Ne prosteam mai mult. Nu ne luam in serios.

Mai tin minte ca din greseala am nimerit intr-o piata nocturna. Avea de toate, inclusiv feliile alea de nuca de cocos.

Stii despre ce vorbesc, nu?

Si mai tin minte ca intr-o piata aveai un brad de Craciun facut din sticla de Murano. Ce sa caute niste biete ramurele in palatul tau?

Era frig. Nu erai impodobita din cale afara. Nu aveai nevoie de gateli suplimentare. Stiai ca esti frumoasa oricum.

Aveam o geaca mov si un fular imens pe care l-am stricat. Am stricat multe.

Credeam ca nu mai tin minte nimic, dar imi amintesc totul.