Volare, o pizzerie cu midii minunate

Pe langa Parcul Tineretului, pe Calea Vacaresti 203, la parterul unui bloc, a crescut o pizzerie la care ar cam trebui sa ajungeti. Se numeste Volare, este o afacere de familie, si cred ca este unul dintre putinele locuri din Bucuresti care chiar are darul de a recrea ceva din atmosfera trattoriilor italiene.

Pizzeria este foarte mica, nu cred ca sunt mai mult de 10 mese inauntru, asa ca inainte de a va duce, faceti bine si sunati pentru o rezervare. Fiind o pizzerie de cartier, mai toata lumea din zona stie de ea, asa ca mai tot timpul este plina.

In pizzeria Volare se aude muzica italiana, d-aia veche si ridicol de romantica, dar tuturor ne place chestia asta. Sunt niste mese de lemn, cu scaune verzulii, iar de pereti atarna fel si fel de ingrediente sau de strachini, vinuri si alte asemenea. Este o atmosfera foarte misto, locul fiind populat de familii iesite la o pizza, de oameni care aproapre se cunosc intre ei, exista anumite conversatii cu personalul pizzeriei, asa ca sunt multe elemente care te trimit cu gandul la o crasma italiana.

Sa trecem insa la actiune.

Impreuna cu prietena mea ne-am luat o portie de midii salbatice din Marea Neagra in sos rosu, cu paine de casa cu maia (27 de lei), o pizza margherita (22 lei), un tiramissu (nu mai tin minte cati lei, dar nu multi oricum) si niste beri Zaganu. Da, nu mancasem toata ziua pregatindu-ma pentru acest moment.

Am prins ultima portie de midii si pot sa inteleg de ce este bataie pe ele. Am primit un castron plin de scoici, scufundate intr-un sos de rosii cu usturoi, adica tot ce e mai bun pe lume, si patru felii grasune si negrute de paine, putin crocante pe afara, dar cu un miez moale ca pacatul la interior. Painea mergea in sos, sosul se mai lua si cu cochilia de scoica, midia se manca cu mana, tacamurile au ramas neatinse. Nu am mancat midii mai bune in Bucuresti sau la malul marii noastre, asa ca vi le recomand cu caldura pe cele de la pizzeria Volare. Nu, chiar trebuie sa le incercati.

(Imi cer scuze pentru calitatea pozelor. Probabil imi tremura mana. Pur si simplu nu pot sa fac poze la mancare buna pentru ca grija mea este sa mananc, nu sa fac sesiuni foto. Scuze. Am luat niste poze cu scoici de pe pagina de Facebook a Volare, dar chiar asa arata si in realitate.)

Desigur, puteam sa ne limitam la strachina de midii, dar de ce sa te multumesti cu putin? Aceasta fiind locgica, am ras si cogeamite pizzoiul. Mie-mi place cel mai mult pizza margherita pentru ca fiind un produs atat de simplu (blat, sos de rosii, mozzarella si busuioc), vezi exact unde sunt greselile. Produsele simple nu au cum sa te pacaleasca, singurul lucru care conteaza in realizarea lor fiind calitatea ingredientelor.

Booon…Nu era rea pizza, sa ne intelegem, dar nu era din aceeasi liga cu midiile, de exemplu. Blatul era ok, fara a avea elasticitatea delicioasa a unui blat din Napoli, iar sosul de rosii avea o dulceata care nu-si gasea neaparat echilibrul cu mozzarella si cu frunzele de busuioc. Nu mi-a placut nici faptul ca frunzele de busuioc erau taiate la jumate, mititelele.

De tiramisu in schimb, chiar nu am cuvinte de lauda. Piscoturile nu erau pufoase, erau mai degraba niste biscuiti moi, iar crema nu era deloc aromata. Poate mai lucreaza totusi la el.

In 2014, am fost pentru prima data in Cinque Terre. Mi se pare ca au trecut vieti pe langa mine de atunci. Poate intr-o zi o sa fac o lista cu toate amintirile pe care le mai port cu mine, dar printre ele este si un lucru din acea vacanta, o cina luata intr-o seara ploioasa la Trattoria dal Billy din Manarola. Parca si acum vad cartofii cu muguri de pin si rosii zdrobite, toate scaldate in ulei de masline, cu un peste alb ca lipsa de greseli. Tin minte si cu ce eram imbracata. Imi ardeau obrajii de la vin si de la bine. Iar in 2012, in Salerno, intr-un gang am mancat o pizza si un tiramisu neegalate pana acum. Daca inchid ochii, il vad pe chelner, simt lemnul pardoselii sub talpi si vad paharul plin cu mascarpone.

Nu stiu de ce va zic astea, dar la un moment dat, intre midiile si pizza de la Volare, a intrat un pusti cu ta-su, iar piciul a inceput sa strige cat il tineau fortele copilariei: pizza cu branza, pizza cu branza!

A ras toata crasma aia mica de langa Parcul Tineretului, inghesuita in betoanele unui bloc. Poate mai trebuie umblat putin la pizza si mai mult la tiramisu, dar daca pe mine locul m-a dus cu gandul la toata Italia, inseamna ca atmosfera e acolo.

E un inceput tare bun.