Asa cum unii sunt stelisti de mici, asa sunt eu gurmanda de mica. Imi place mancarea. Si sofisticata, si de ceaun, si in restaurant, dar si la coltul strazii, imi place mancarea facuta de maica-mea si saramura lui unchi-miu. Cred ca as putea numara pe degetele de la o mana ce anume nu as manca. Avem ciorba de burta, broccoli (dar cine poate manca broccoli) si…habar nu am. Daca mi-e foame nu te mai intelegi cu mine si daca ar fi sa aleg intre mancare si un barbat, tot mancare as alege. Poate de aia sunt singura…
Acestea fiind marturisite, am si eu niste dileme.
De ceva timp experimentez o pasiune pentru mancarea asiatica. Imi si place de mor sa mananc cu betisoare din simplul motiv ca ma mai tempereaza si pe mine.
Asa ca duminica trecuta am iesit cu o prietena in oras si normal ca la un moment dat, dupa ce ne-am holbat in casele oamenilor, case in care evident nu vom sta niciodata, ni s-a facut foame, dar ni s-a facut foame de ceva asiatic. Prietena mea este foarte bine conectata pe Facebook asa ca si-a pus relatiile in miscare. “Unde sa mancam ceva asiatic bun?”, a intrebat ea si raspunsurile au venit din doua surse.
Nu le dau numele, desi poate ar trebui pentru ca ambele persoane au pretentii de enciclopedii culinare. Variantele oferite au fost Kanpai si Tuk Tuk. Spre marele nostru ghinion, Tuk Tuk, specializat in mancare thailandeza, este inchis duminica, asa ca ne-a ramas doar Kanpai, care se recomanda destul de ipocrit ca fiind primul izakaya din Romania.
Izakaya este un fel de pub japonez, un loc informal, accesibil. Poate nu castig eu cat trebuie, dar sa platesc pentru un ramen 38 de lei, nu mi s-a parut din cale afara de accesibil. Am trecut cu vederea.
Locul este frumusel, fara a avea nimic in comun cu o izakaya japoneza. Desigur, nici asta nu te mai deranjeaza. La cate trecem noi cu vederea, ar fi culmea sa ne mai sara prostioare d-astea in ochi. Si ce daca muzica era din alt film, si ce daca spatiul aducea ca design cu un loc oarecare, si ce daca nu se manca la bar in fata bucatarilor, si ce daca lingurile erau de plastic si castroanele de la IKEA? Si ce, si ce? Nu sunt experta, dar am mai umblat si eu prin locuri si mi s-a parut un pic diferit in alte parti.
Dar sa trecem la mancare. Mi-am luat un ramen. Acest ramen este un fel de supa, zeama fiind de cele mai multe ori pe baza de carne de porc. In acest ramen se mai pun taitei, felii de carne de porc sau fructe de mare, dar mai bine porc, alge, se mai poate tranti ceapa verde, un ousor auriu si lista poarte fi completata de creativitatea bucatarului.
Eu am mancat primul meu ramen in Stockholm, la Cafe Stiernan. Cred ca ceva din mintea mea si asa putina s-a pierdut acolo. Superb. Nu am ce sa spun, absolut superb. Carnea impecabil condimentata, portia generoasa, plina de fel si fel de legume, ousorul nici prea moale, nici prea tare, totul putin piscacios. Nu am cuvinte. Iau o pauza de cinci minute doar sa-mi aduc aminte si sa salivez.
(5 minute mai tarziu)
Am mancat al doilea ramen in Berlin la Cocolo. Locul este asa cum trebuie sa fie. Am mancat la bar iar bucatarii se jucau cu ingredientele si focul in fata mea, iar la final a venit un ramen de porc ca intr-un vis frumos. Mai iau cinci minute.
(5 minute mai tarziu)
Al treilea ramen a fost la Kanpai. Ce sa vezi? Pai nu vezi nimic. Vezi un castron plin cu supa, niste taitei anosti, niste carne banala, alge si un ou fiert tare, albicios si rece. Asta vezi. Am simtit nevoia sa torn juma de sticla de sos de soia ca sa dau ceva gust imposturii de ramen, am mancat toti taiteii, am ales ceva din carnita si am ramas uluita in fata acelui ou. Oul trebuie sa fie putin moale la interior, nu fiert 10 minute. Ieri.
Si acum vin nedumeririle mele. De ce astfel de locuri prind? Am in lista de Facebook oameni care lucreaza alaturi de Chef-i cu pretentii si care apreciaza locul. Se poate, dragilor? De ce este recomandat Kanpai, mai ales de cei care pretind ca stiu cate ceva? Este bun pentru nivelul Bucurestiului, este cel mai bun dintre optiunile proaste? Ce face Kanpai? In loc sa educe consumatorul, profita de amatorismul lui si-i ia 38 de lei pe o supa submediocra? Sau, mai rau, oamenii de la Kanpai chiar au impresia ca fac o treaba grozava?
Daca este scump, nu este musai bun. In Singapore s-a dat o stea Michelin unui vanzator cu o taraba care gateste mancare la 2 dolari. Cu banii pe care i-am dat la Kanpai imi luam 5 portii de mancare cu o stea Michelin.
Prin experimente precum Kanpai, care profita de consumator sau care pretind ca stiu ce fac pe bani multi, ma tem ca n-o sa avem niciodata un ramen ca in Berlin sau in Stockholm si e mai mare pacatul cand orasul este plin de pofticiosi ca mine.
Radem, glumim, dar totul pana la mancare.
P.S.
Ramenul din imagine nu are nicio treaba cu Kanpai, iar poza este luata de aici. Sper sa nu se supere nimeni, dar poate ii inspira pe cei de la Kanpai.