La Grande Bellezza – 4. Siena si un inceput de Toscana

Continuam de aici – La Grande Bellezza – 3. Monterosso si Vernazza

A cincea zi planul era sa plecam de dimineata spre Lucca si seara sa ajungem in Siena. Planul italienilor a fost sa faca greva asa ca au anuntat ca trenurile nu mai circula in intervalul 9-17. Buuuunnn. Vazand una ca asta ne-am agitat ce ne-am agitat si pana la urma am gasit solutia. Da. Am decis sa mai stam la plaja cu bagaje cu tot si sa mai facem baie in Riomaggiore. Greu, stiu.

Greva din Italia nu este insa ca greva din Germania. Adica au zis ca nu mai circula trenurile, dar de fapt unele mai circulau, numai ca nu se stia exact care. Dupa noroc. Noi am zis sa nu fortam nimic, motiv pentru care am vorbit cu un taximetrist sa plecam la 17:00. Tot pe atunci pornea si un tren spre La Spezia, unde trebuia sa ajungem noi, dar nu eram sigure ca circula. In fine. A venit taximetristul si am plecat pe un drum de coasta comparabil cu Transfagarasanul. Taximetristul era absolut savuros. Ne-am intalnit cu niste turisti asiatici pe strada, moment in care tipul incepe sa urle: „Cretini, cretini (cu accent pe i – n.red.)!” Cred ca luase si mainile de pe volan in plina curba. “Incredibil cum circula pe strada! Cretini!!!”

Avea ceva farmec mosul. Cand am ajuns noi in gara, in La Spezia, a ajuns si trenul din Riomaggiore. Normal. Ne luam bilete de tren spre Siena, care avea doua schimbari, si cu zece minute inainte de plecare se anuleaza trenul. Ne-am urcat in urmatorul, dar noi nu aveam bilet pentru acela asa ca a fost cu ceva emotii. Si tot asa am tinut-o pana in Siena. Cu trenuri anulate, schimbate, cu fuga printre linii sa prindem legaturile, cu dansat de nervi in gara, cu cantat. Pe la 10 noaptea am sosit si noi in Siena. Rupte. Ploua.

Am ajuns la cazare, la Casa Laura, un palazzo „modest” cu o gazda ca o paine calda. Ne astepta cu bomboane si cu sfaturi si-si facuse griji ca nu mai ajungeam. Nu stia ce este cu noi. Ne-am lasat bagajele si am pornit prin orasul limpezit de ploi sa-i vedem chipul in miez de noapte. Cand am ajuns in Piazza del Campo mi-am pierdut rasuflarea.

Nu-mi aminteam sa fi vazut vreodata un loc atat de frumos si am vazut ceva locuri la viata mea. Rotocoale de nori imbratisau turnul cel mare iar cladirile erau luminate perfect. Asfaltul sclipea sub pelicula de ploaie. Era liniste. Dupa o zi alergata printre trenuri, Siena era ca un calmant. Am pornit spre dom. Linistea. Ploaia se oprise. Linistea. Marmura. Linistea. Dantela. Linistea mea, linistea ta. Coplesitoare Siena.

M-am intors la palazzo nostru si am dormit atat de profund incat cred ca puteai sa construiesti palate pe mine si nu ma trezeam.

A sasea zi a debutat cu o ploaie torentiala. Si gazda ne-a spus ca nu mai intelege nimic din vreme, ca de doi ani ii tot ploua. “Parca suntem la tropice”, ne-a spus cu acea exasperare simpatica pe care aproape nici nu poti sa o iei in serios. Dar nu a durat mult ploaia si apoi cerul s-a curatat asa ca am putut si noi sa pornim prin oras. Nu stiu cu ce sa compar Siena. Nu este nici Roma, nici Venetia, nici Milano. Nu stiu. Este un loc de o integritate arhitecturala remarcabila. Nimic nu este nelalocul sau, nimic nu este in plus. Din cauza vremii, turnul cel mare, Torre del Mangia, era inchis. Ne-am inghitit amarul si am luat-o spre dom. A inceput din nou sa ploua, dar nu ne mai pasa. Sub protectia domului puteau sa se dezlantuie toate pacatele lumii.

Cand am iesit, din nou era cerul albastru cu niste nori albi si pufosi ca niste povesti. Si in Siena cred ca se mananca tare bine.

Atatea magazine de bunatati am vazut incat cred ca mi-am dezvoltat o abilitate speciala de a manca cu ochii. Noi ne-am dus la Te Ke Voi, o crasma unde sa mananca panini bun de tot si ne-am odihnit un pic acolo. Cand am iesit, tocmai sa daduse drumul la turn asa ca am luat bilete, 10 euro, si am urcat rapid scarile. Are rost sa va scald in clisee? Nu cred. Trebuie sa vezi sa crezi ca astfel de frumuseti exista. In departare se vedeau furtuni peste campurile de aur ale Toscanei, dar aici cerul era inca senin iar sub el casele caramizii ale Sienei straluceau. In comparatie cu acele vremuri, cred ca traim acum un fel de sterilitate a creativitatii. Uimitor.

Am mai baut o cafea si apoi ne-am recuperat bagajele pentru ca la ora 18:00 trebuia sa ne prezentam la centrul de inchirieri auto. Am luat un taxi iar soferul a avut amabilitatea de a ne explica cele trei reguli ale condusului in Italia: claxon, vaffanculo si ciao bella+claxon. Aceasta este sfanta treime a condusului in Italia. Ani intregi de traditie automobilistica, legende precum Ferrari sau Lamborghini se reduc la aceste trei reguli simple. Claxon, vaffanculo si ciao bella. Am luat masinuta si am plecat spre Toscana.

Ne-am cazat la San Giorgio Agriturismo, undeva la vreo 15 kilometri de Siena, ceea ce va recomand si voua. Stiti voi imaginile alea cu casele de piatra in mijlocul dealurilor, cu flori si pisici? Acolo am stat noi.

Primul lucru? Aruncat valiza in camera si aruncat corpul in piscina pentru ca da, aveam si piscina. Asa cerea protocolul. Apoi m-am schimbat si am plecat in recunoastere. Nu-mi dadeam seama ce putea fi spectaculos la niste dealuri, dar spectacolul vine din imensitatea peisajului, din lipsa de bariere, din continuitate. Deal dupa deal dupa deal. Verde dupa galben dupa verde. Val dupa val. Mergeam singura pe o carare si nu aveam decat pamantul sub talpi, cerul deasupra capului si iarba in varful palmelor. Nimic in plus. Nici nu simteam nevoia de altceva. Apoi am stat langa piscina si cerul s-a umplut de stele iar campul de lumini. Erau mii si mii de licurici. Sclipeau pamantul si vazduhul. Anul trecut nu au fost licurici, dar anul acesta s-au intors. Trebuie sa vezi ca sa crezi.

Cititi continuarea aici: La Grande Bellezza – 5. Toscana

Mai cititi si:

La Grande Bellezza – 1. Pisa si Riomaggiore

La Grande Bellezza – 2. Corniglia si Manarola

La Grande Belleza – 3. Monterosso si Vernazza

La Grande Bellezza – 6. Florenta