Este 22 martie. Noaptea. Am sosete in picioare, d-alea, stiti voi de care, sunt sub plapuma, caloriferul este dat la maximumul pe care-l poate atinge el. Frigiderul e gol, la fel ca sufletul meu (dramatizez). Ma gandesc la Portugalia, unde am fost de Revelion, si unde intr-o zi in Lisabona nu mai puteam de cald, asa ca am stat in camasa sa ma uit la casele alea colorate. Va povestesc mai departe cele intamplate.

Toata lumea imi spunea cat de frumoasa este Portugalia, numai eu nu mai ajungeam acolo. Asa ca anul trecut, de Revelion, am plecat intr-o vacanta de o saptamana in aceasta tarisoara, atrasa de temperaturile pozitive si de mancare. Sunt un om simplu. Atata pot.

Prima oprire a fost in Lisabona si prima impresie nu a fost neaparat buna. Este destul de murdar orasul. Adica trei zile cat am stat acolo am avut privilegiul sa trec pe langa acelasi cac…gunoi de fiecare data cand ieseam din casa. Bine, nu e ca si cum veneam de pe pasunile perfecte ale Elvetiei, dar nu plec din Bucuresti sa ma duc sa calc in cac…gunoiul altora.

Cred ca am avut cam 14 grade in fiecare zi si am mai avut ceva magic, un soare galbior ca un galbenus si o lumina frumoasa, numai buna de prins in poze. Cu toate acestea, seara nu era foarte cald nici afara, nici in casa, motiv pentru care am dezvoltat o relatie destul de apropiata cu un resou vintage.

Portughezii nu au caldura in case si ambele gazde, ca am stat in doua locuri, au avut o manie ciudata in a ne explica exact cum se inchide usa si cum se deschid robinetii de apa de parca tocmai ne dadusem jos din capita de fan. Dar ne-au dat o sticla de bautura si ne-am potolit alaturi de carismaticul resou.

In fine. In Lisabona lucrurile nu sunt foarte bine organizate, cel putin la partea de transport in comun, lucru valabil mai peste tot in Portugalia, asa ca nici eu nu voi fi foarte precisa in povestiri.

Am stat in Alfama, poate cel mai cunoscut cartier al Lisabonei. Este cel mai vechi, plin de case colorate, imbracate in celebrele placi de faianta. Oricat de multa dezordine ar fi, ochii iti aluneca peste aceste splendori si uiti de neajunsuri. Rufe la intins, oameni imbatraniti frumos, cu chef de conversatie si de privit la altii.

Despre Alfama se spune ca a rezistat celui mai oribil cutremur prin care a trecut Lisabona, cel din dimineata zilei de 1 aprilie, 1755, chiar de Ziua Sfintilor. Acest cutremur ar fi durat intre 3 si 6 minute, avand o magnitudine de aproape 9 grade pe scara Richter. De altfel, calamitatea este considerata a fi una dintre cele mai mari din istoria omenirii. Pentru Lisabona, problema a fost ca nu a venit doar cutremurul. Orasul a fost lovit la cateva zeci de minute de un tsunami urias pentru ca apoi sa fie mistuit de flacari. Cutremurul facuse ca multe lumanari aprinse pentru Ziua Sfintilor sa cada si din lumina de sarbatoare, flacarile s-au transformat in iad.

Si azi se vad anumite ruine, dar in esenta cartierul nu pare o rana. Multe case s-au transformat in locuri in care se asculta Fado, muzica tipic portugheza, o tanguiala nu neaparat pe gustul meu, dar care are o compatibilitate aparte cu tot locul. Sunt baruri frumoase si lume zglobie. Ce a fost a fost, dus sa fie.

Ce este foarte misto la Lisabona este faptul ca exista multe puncte de unde poti vedea orasul de sus. Chiar in centru este Elevador de Santa Justa, un fel de lift cu o terasa mare deasupra. De sus se vede Oceanul si se zaresc oamenii mici, iar langa este Convento da Ordem do Carmo, cel mai cunoscut „schelet” al cutremurului din 1755. Si in jurul manastirii este numai viata, oameni la soare si la pahare de vin. Uiti lucruri urate dupa cateva luni, daramite tragedii de secole.

Ceea ce trebuie sa  precizez inainte de a ma aventura in alte explicatii turistice, este ca am ajuns in Portugalia fix in plin sezon de reduceri. Va mai spun ca inca nu mi-am revenit dupa socul financiar prin care am trecut si merg mai departe.

Un alt punct de unde se poate vedea toata Lisabona de sus este Arco da Rua Augusta, un arc (doh) care marcheaza sfarsitul arterei principale a orasului, Rua Augusta, si inceputul pietei Praça do Comércio.

In aceasta piata mi-am facut eu si primul Revelion in aer liber, asistand la un foc de artificii perfect la care am chiuit de bucurie ca un pusti in fata primului Lego. Tot in respectiva seara de Revelion, am baut sampanie pe strazi si am stat sub un brad imens, facut din becuri care avea si ceva muzica. Am mai remarcat ca in comparatie cu Romania noastra cea de toate zilele, primaria din Lisabona nu a fost interesata de impodobirea excesiva a orasului pe banul contribuabilului, decoratiunile fiind mai degraba austere si de bun gust. De asemenea, am remarcat un apetit redus privind taierea copacilor si protapirea lor in spatii publice.  Bizar…

Un alt loc frumos si murdar din Lisabona este Bairro Alto, un cartier cunoscut mai degraba pentru viata de noapte. Fiind iarna, la vida loca lipsea un pic. Oricum, am vazut niste graffiti-uri foarte misto si o babuta nebuna care facea palarii pentru pisici de mai mare dragul sa te uiti la ea. (Sper sa nu ajung totusi asa…)

Tot plimbandu-ne noi prin Bairro Alto, cartier in care am ajuns luand celebrul tramvai 28, ala galben si mic, care este condus de niste mecanici nebuni, am dat de Manteigaria. Ei bine, la aceasta Manteigaria se face al doilea cel mai bun pastel de nata din Lisabona si din lume. Ce este acest pastel de nata?

Este un cosulet facut din foietaj umplut cu o crema de ou. Nu fiti naivi si nu va lasati dusi in eroare de simplitatea explicatiei. Pastelul trebuie sa il primiti caldut, iar crema din cosulet trebuie sa fie echilibrat rumenita.

Veti mai primi in dar un pliculet cu zahar vanilat si unul de scortisoara. Suntem oameni mari, stim ce e mai bun intre zahar vanilat si scortisoara. Mai departe, se sta pe prima scara pe care o vedeti, se scoate pastelul din cutie, se miroase, se admira, se toarna peste el continutul pliculetului cu scortioara, se savureaza gurita cu gurita si se lesina sub imperiul placerii. Ati auzit?

Daca ati fost atenti, ati remarcat ca am spus ca este al doilea cel mai bun pastel. Ei bine, cel mai cel pastel se gaseste in cartierul Belem. Prelungesc un pic suspansul. Tot in Belem sa gaseste si Mosteiro dos Jerónimos, structura religioasa inclusa in patrimoniul UNESCO, alaturi de Turnul din Belem.

Noi am ajuns acolo istovite dupa un delir de shopping, dar ne-am spalat de pacate stand vreo ora in Mosteiro dos Jerónimos, locul unde se afla si mormantul lui Vasco da Gama, primul european care a reusit sa ajunga pe mare in India. Noi nu am facut cine stie ce performanta de exploratoare, dar ne-am tarat cu plasele de cumparaturi pana la Padrão dos Descobrimentos, o statuie tare frumoasa facuta in cinstea marilor descoperiri portugheze, pentru ca apoi sa colapsam la MAAT, Museu de Arte, Arquitetura e Tecnologia.

Nu stiu cum va organizati voi excursia in Lisabona, dar musai sa ajungeti aici. Este un loc cu o arhitectura cu totul aparte, ca un val in interiorul caruia stau adapostite fel si fel de expozitii. In plus, in departare se vede Ponte 25 de Abril, un fel de Golden Gate mai mic, dar frumos oricum. Ce am mai facut noi aici a fost sa intram intr-unul dintre corpurile complexului muzeal, adapostit in trupul unei vechi centrale, si sa ne prostim in fata unor ecrane pe care vedeai centrele de caldura ale corpului pana ne-a dat un paznic afara cu plase de shopping cu tot.

Dar, dar, in Belem mai este ceva si anume Pastéis de Belém. Aceasta patiserie este fix langa Mosteiro dos Jerónimos si nu este o pura intamplare. Veti vedea ca multe dintre deserturile din Portugalia sunt facute pe baza de galbenus de ou. Ei bine, umbla vorba ca in timp ce in manastiri era un mare consum de albus folosit la apretarea robelor, din galbenus oamenii au inceput sa faca fel si fel de deserturi. In cazul de fata, calugarii vindeau pasta de galbenus catre o mica fabricuta de procesare a zaharului. Prin 1837, proprietarii acestei fabricute au decis sa infiinteze Pastéis de Belém, afacerea fiind dusa mai departe din tata-n fiu pana in ziua de azi. Acum, na, eu nu sunt o credincioasa din cale afara, dar nici nu pot sa nu remarc cum un desert asa de bun, de-ti plesnesc aripi de inger pe spate savurandu-l, se afla chiar poarta-n poarta cu cea mai cea biserica din Lisabona. La Pastéis de Belém se vinde cel mai bun pastel de nata din univers, desertul fiind pe locul 15 la nivel global intr-un clasament care ordoneaza cele mai bune dulciuri din lume.

Eu nu le-am incercat pe toate, dar pe asta l-am gustat dupa o zi in care am umblat mult de tot, am cheltuit mai multi bani decat trebuia, am vazut Lisabona de la inaltimi si m-am hlizit prin muzee in loc sa invat ceva.

La final, nu stiu daca mi-a placut Lisabona la fel de mult precum ma asteptam, dar cred ca este un loc aparte, care a trecut printr-o incercare si apoi s-a refacut cumva, dar nu complet. Ca noi toti…

Stiu insa ca ma bucuram ca-mi miros mainile a scortisoara, de sarbatori, intr-un oras in care iarna e ca vara. Iar acum, la – 5 grade, in miez de primvara, nu stiu daca exista ceva mai frumos decat aceasta amintire.

Cititi si:

PORTUGALIA UNDE IARNA E CA VARA (SAU PE APROAPE). AZI, SINTRA

PORTUGALIA, ACOLO UNDE IARNA E CA VARA (SAU PE APROAPE). AZI, Porto