Predealul este scump, dar sincer vorbind este unul dintre putinele optiuni pe care le ai la numai 140 de kilometri de Bucuresti pentru a te bucura de munte. Sunt povesti cum ca ar fi mai ieftin prin Viena sau prin Praga, dar cu avion, transfer, cazare, mancare, orasele amintite mai sus nu au cum sa coste mai putin decat Predealul. Daca mai adaugi un off-road pana la Viscri si o ciorba fierbinte, paine cu cartof unsa cu smantana si o placinta cu mere s-ar putea sa-ti dai seama ca pana acum doar ai fost critic degeaba cu Valea Prahovei. Nu as vrea sa rasucesc cutitul in rana, dar cand prinzi si cea mai mare zapada de la inceputul anului aproape ca Predealul iti ajunge din nou la inima iar toate fitele care l-au stricat recent raman undeva troienite.
Dar s-o luam cu inceputul. Am vorbit de off-road. Noi am plecat sambata dimineata, cu destinatia Viscri, satul care a devenit celebru datorita Printului Charles si care este situat la circa 120 de kilometri de Predeal. Este o experienta care merita pentru ca desi noi ne imaginam ca facem off-road mai tot timpul pe strazile Romaniei, off-roadul pursange este cu totul si cu totul altceva. Oamenii cu care am fost noi erau acel gen de oameni uniti prin pasiune, cu afaceri ridicate pe cont propriu, cu nebunia de a bate tara-n lung si-n lat, cu gustul de aventura si cu pofta de citit si de povestit. Nu oricine se apuca sa faca off-road pentru ca este un hobby costisitor si periculos asa ca intrarea in acest club select de practicanti presupune un examen de admitere destul de rigid. Va spun aceste lucruri pentru a va da seama ca un off-road, dincolo de aventura propriu-zisa, se poate lasa si cu niste prietenii sau macar cu niste ore petrecute in compania unor oameni deosebiti.
Sa trecem totusi la partea de off-road. Traseul pe care l-am facut noi nu a fost peste masura de zdruncinator, de extrem, dar a fost bine condimentat cu derapaje, drumuri ocolitoare, blocaje in zapada si alte astfel de lucruri pe care tu oricat de sofer ai fi nu prea le poti face fara a-ti pune viata in pericol. In medie, ca sa inchiriezi o astfel de masina cu sofer costa cam 100 de euro de persoana si desi nu prea sunt multe optiuni puteti sa gasiti pe cineva daca luati legatura cu Club Off Road Bucuresti – CORB 44, un ONG care-i uneste pe pasionatii de mers pe drumuri imposibile si care dincolo de a-si face lor bucurii, se mai implica si in cateva actiuni umanitare in fiecare an.
Revin. In timp ce ne apropiam spre Viscri, drum care a durat cam 5 ore prin padure, am vazut caprioare, vulpi si am dat si peste o herghelie de cai zdraveni si negri. Orice om crescut printre betoane si sticla are o anumita bucurie de copil cand vede animale in mediul lor natural sau cel putin eu o am, asa ca asta a fost una dintre cele mai misto parti ale off-roadului, dincolo de drumul in sine.
N-o sa mint. Calea este destul de lunga asa ca pana am ajuns in Viscri deja incepuse sa se innopteze. Sfatul meu este, daca va decideti sa faceti acest off-road, sa plecati din Predeal mai de dimineata, pe la 7-8 maximum pentru a avea suficient timp sa va plimbati prin Viscri. Sincera sa fiu ma asteptam ca acest loc atat de apreciat de fel si fel de straini, mai incoronati sau mai putin incoronati, sa fie mai ingrijit. Credeam ca va fi un sat colorat, curat, ordonat. Ei bine lucrurile nu sunt chiar asa de bine aranjate. Si sunt mai multe motive. In primul rand, dupa ce locuitorii sai saxoni au decis sa emigreze in masa dupa 1989 in Germania, locul avea toate sansele sa se dezintregreze. Localnicii de acolo ne-au spus ca acum in Viscri mai sunt cam 400 de oameni, cativa sasi, cativa romani si multi romi.
Odata cu plecarea sasilor, romii de la periferii au venit si s-au instalat in casele din Viscri. Principalul lor merit este ca au avut grija de ele, impiedicand astfel ca satul sa dispara. Numai ca grija nemteasca este putin diferita de grija de etnie roma asa ca se vede cu ochiul liber ca unele case ar mai avea nevoie de o mana de var, ca in unele locuri tencuiala sta sa cada, ca poate ar mai merge o matura data in fata curtii. Cu toate acestea locul are farmecul sau, dar sincera sa fiu nu vad ce ai putea sa faci mai mult de cateva ore sau o zi. Noi nu am avut atat timp la dispozitie, asa ca am procedat asa cum ar proceda orice om normal la cap cand este pus sa aleaga intre cultura si mancare. Ne-am pus la masa si am inceput ospatul pentru ca si asta tot o forma de cultura este.
Fac oamenii astia o paine asa de zdravana si de densa incat ai impresia ca intr-o felie de-a lor sunt inghesuite zece felii lesinate d-ale noastre. Peste paine am uns niste smantana cu 5.000 de calorii si am mancat asa pe nerasuflate un antreu care poate concura lejer cu stiu eu ce icre fandosite. Apoi a venit ciorbica. Nu stiu ce sa spun. La Viscri ciorba este putin dulceaga iar cand am cerut otet s-o fac mai pe gustul meu ea tot dulce a ramas pentru ca nici otetul nu era acru ca la magazin la noi. Asa o fi traditia locului si nu am de ce sa ma plang pentru ca am mancat doua portii cu ciusca fara sa respir. Si muraturile sunt dulci, ca un fel de desert, dar am inteles ca asa este bucataria locului si ca de fapt noi suntem ciudati pentru ca punem sare in gogonele si nu zahar. La final am avut o prajitura cu mere buna si un pic calduta, de unii dintre noi si-au luat si la pachet cateva felii.
Pentru ca totusi aveam un oarecare sentiment de vinovatie ca nu vazusem biserica fortificata, cu burta plina si cu obrajii arsi de caldura sobei langa care am stat, am pornit pe intuneric sa vedem minunea. Strada care ducea pana la biserica nu era luminata si chiar si biserica era imbratisata de noapte, dar cu un cer senin de partea noastra si cu doua trei telefoane cu lanterna am putut sa-i distingem conturul. Era tare frumoasa, dar noi am ajuns prea tarziu pentru a-i vedea toate detaliile. I-am dat pe intuneric un ocol, ne-am uitat la turnurile-i inalte si ne-am intors la masinile care asteptau sa ne duca inapoi la Predeal. Viscri merita o zi, merita sa te plimbi si sa-i intelegi farmecul , sa-i mananci bucatele, dar sincer nu stiu daca ai ce face mai mult de atat. Cand am ajuns din nou in Predeal se pornise o ninsoare puternica ce nu si-a gasit odihna pana nu am plecat a doua zi.
Am avut un noroc mare pentru ca am fost in momentul potrivit la locul potrivit cand a dat prima ninsoare zdravana de anul acesta, am mancat paine buna la Viscri, am vazut caprioare in padurea alba si ne-am dat cu niste jeep-uri adevarate pe fel si fel de dealuri. Cine spune ca nu ai ce face pe Valea Prahovei inseamna ca pana acum a stat numai in Office si critica degeaba asa cum ne-am obisnuit in cel mai romanesc stil posibil. Sfatul nostru este sa va rezervati o camera de hotel sau pensiune in weekendul viitor si sa plecati de vineri seara din Bucurestiul asta mai urat ca niciodata in miez de iarna.