Site icon logout.ro

Locuri noi pentru călătorii altfel. Azi, Meșendorf Gasthaus

Meșendorf Gasthaus

Meșendorf Gasthaus

Există o categorie de antreprenori care au găsit echilibrul între protejarea patrimoniului rural și modernitate, rezultând din intuiția lor proiecte care reinventează satul românesc. Meșendorf Gasthaus, casă din inima Transilvaniei, este o astfel de investiție, unde ce a fost vechi a rămas așa, iar ce e nou, e nou și atât. Nicio scenografie la mijloc, doar un demers care poate avea rol de exemplu.

”Povestea a început în 2015 cu noi vizitând zona ca turiști. Am fost cazați chiar în această proprietate, care nu era însă renovată pe vremea aceea. Ne-au plăcut instant atât zona, cât și casa veche săsească și, când am aflat că proprietarii vor să vândă, am decis să cumpărăm noi și să dezvoltăm proiectul”, spune Irina, parte din cuplul de antreprenori care au realizat Meșendorf Gasthaus.

Deși stabiliți în București, fără nicio legătură cu domeniul HoReCa, dar de ”meserie” antreprenori, investiția în casa de oaspeți, veche de circa 100 de ani, nu a fost chiar întâmplătoare.

”Am început proiectul Meșendorf Gasthaus din pură pasiune și am învățat totul pe parcurs. Avem însă o legătură afectivă importantă cu zona. Bunicii mei sunt născuți și crescuți într-un sat din apropierea Meșendorfului, iar eu îmi petreceam toate verile cu ei acolo, într-o gospodărie săsească, cu poarta înaltă și o curte mare înconjurată de anexe, cum avem acum la Meșendorf.”

Lucrările au început în 2016 și au durat doi de ani, timp în care au fost renovate și dezvoltate casa, vechile anexe și șura, aflate la acel moment în paragină.

Drumul de la vis la realitate a durat așa de mult și pentru că identificarea meșterilor a fost o provocare. În plus, ideea nu a fost de a face lucrurile să pară vechi, ci de îmbina elementele tradiționale cu cele moderne astfel încât să rezulte o experiență autentică.

”A trebuit să lucrăm cu echipe din București și să facem mereu naveta, dar a meritat din plin. Am vrut să creăm o casă de oaspeți pe sufletul nostru. Călătorind prin țară ca turiști, eram conștienți că sunt foarte puține spațiile de cazare deosebite, cu un farmec aparte, care pun accentul pe calitate și pe autenticitate în tot ce fac. Asta am încercat să creăm noi la Meșendorf.”

Irina spune că pentru a-și atinge obiectivele, dincolo de echipele de meșteri, intervenția unui architect a fost foarte importantă în conturarea proiectului.

Meșendorf Gasthaus

”Am avut noroc să lucrăm cu un arhitect deosebit de talentat care ne-a îndrumat bine în acest sens – spre exemplu a păstrat șura intactă, cum a fost de la începuturi, și a construit sala de mese și bucătăria într-o <<cutie>> separate, așezată sub șură. Am fost foarte atenți să păstrăm și să conservăm elementele tradiționale săsești, să le punem în valoare prin a le delimita clar de tot ce este nou.”

De exemplu, băile casei de oaspeți sunt moderne și s-au folosit materiale naturale (ceramica și lemn) și culori naturale (gri și lemn), însă reprezintă clar un element nou în gospodăria săsească.

”Sașii care trăiau odată acolo nu aveau băi interioare 🙂 Astfel, am încercat să ne ferim de scenografie, nu am vrut să facem lucrurile să pară vechi. Ce e tradițional și vechi e pus în valoare, iar ce e nou, e clar nou. Dacă am divagat, îmi cer scuze, dar am vrut să împărtășesc puțin din filozofia care ne ghidează :).”

În primăvara anului 2018, totul a fost gata și chiar din prima zi Meșendorf Gasthaus a avut oaspeți, un grup de polonezi rătăciți prin România, voioși și binedispuși, de au stat toți de vorbă, și gazde, și călători până seara târziu.

Proiectul are în prezent 7 camere (toate cu baie proprie, una din ele și cu saună privată), sală de mese pentru oaspeți, bucătărie, salon vânătoresc, o curte interioară generoasă cu o terasă de vară și o livadă mare care se termină în dealurile și pădurile din spatele proprietății.

”Am ales un design simplu care să pună în valoare moștenirea săsească tradițională și am încercat foarte mult să folosim materiale naturale – mult lemn, de exemplu.” 

Zona este, la rândul ei, tare frumoasă, colinele Transilvaniei fiind ele însele o atracție. Plus că mai sunt și vreo 100 de kilometri de trasee prin pădure bune de făcut cu bicicleta pentru a-ți umple plămânii de aer curat.

Și chiar dacă acum totul pare că s-a oprit, la Meșendorf Gasthaus este din nou agitație mare.

”Tocmai am renovat încă 6 camere deci, începând cu 2020, avem capacitate totală de 13 camere. În plus, avem în amenajare un salon-bibliotecă și o zonă de spa cu saune și ciubere în aer liber”, mai spune Irina. 

Cel mai probabil, vor fi și ele gata când toată criza de acum va trece. Și nici că se putea un moment mai bun, pentru că ieșiți din izolarea asta poate vom deveni și noi călători mai altfel, curioși de ce e aici, nu doar de ce e mereu departe.

Contact Meșendorf Gasthaus

Sau rezervari la:

 

Exit mobile version