Cinci optiuni, un drum de 40 de ore, trei kilograme in minus pana la destinatie, o maramureseanca la sosire, multe emotii, putin noroc si niciun gand de intoarcere. Pe scurt doar povestea unui om care intr-o zi a spus: Stiti ce? Eu ma duc in Noua Zeelanda!
Inceputul
Sincera sa fiu, niciodata nu mi-am imaginat ca o sa ajung in Noua Zeelanda. Daca mi-ar fi zis cineva in august 2008 ca o sa fiu la o lume distanta trei luni mai tarziu, i-as fi zis ca a innebunit. Noua Zeelanda nici macar nu a fost prima tara pe lista tarilor de emigrat. A fost a cincea.
Dupa ce am petrecut un an si jumatate de training in hotelarie in SUA, cand mi-a expirat viza a trebuit sa ma intorc acasa. Am facut tot posibilul sa raman in acolo, dar cei de la biroul de imigrari au legi prea stricte.
Nu am avut de ales asa ca m-am intors in tara in octombrie 2007, sperand ca o sa reusesc sa ma duc inapoi. Ajunsa acasa, nu m-am mai readaptat conditiilor de viata de aici, fie din cauza ca nu am vrut, fie nu am mai putut. Nici eu nu mai stiu. Pur si simplu nu mergea. Acasa nu mai era acasa.
Canada, Anglia…
Intrasem usor in depresie, toate gandurile mele erau la ce am lasat in urma in America: un trai de viata mai bun, prieteni si prieten. Asa ca am incercat sa merg in Canada. Acolo se parea ca aveam sanse mai multe, am gasit job, dar cei de la biroul de imigrari au fost prea inceti in a-mi procesa aplicatia, asa ca dupa 6-7 luni de asteptat, am aflat ca angajatorul si-a gasit pe altcineva si nu mai avea nevoie de mine.
Ajunsa din nou la zero, m-am gandit la Anglia, dar m-am razgandit repede, dupa ce am citit cat de „bine” erau priviti romanii in Regat.
Familia si prietenii mi-au zis ca ar trebui sa-mi gasesc un job in Romania, sa-mi gasesc o ocupatie si sa ies din depresie, asa am acceptat jobul la la o agentie de turism, dar in sinea mea tot mai speram intr-o minune.
Am o prietena in Australia si la momentul ala imi tot zicea sa incerc sa merg la ea. Atunci era foarte greu pentru romani sa obtina o viza de turist, deci nicio sansa pentru viza de munca.
Australia nu a fost sa fie, dar tot ea mi-a sugerat sa incerc Noua Zeelanda.
Domnul Pucu
Era prin septembrie 2008 cand am aflat ca nu imi trebuie viza de turist pentru Noua Zeelanda si ca ti se acorda in aeroport daca indeplinesti conditiile. M-am decis foarte repede si urmatoarea o luna mai tarziu eram in Noua Zeelanda.Nimeni nu m-a crezut ca o sa plec asa de repede in Noua Zeelanda, nici macar parintii mei.Inainte de a pleca am aplicat pentru joburi in Noua Zeelanda, dar nici un angajator nu a vrut sa-mi ofere un loc demunca fara a avea un interviu „face to face”.
Cum nu stiam pe nimeni in acolo, am inceput sa intreb in stanga si in dreapta daca are cineva totusi niste cunostiinte in Noua Zeelanda.
O verisoara avea un fost coleg de facultate care emigrase in urma cu vreo 12-13 ani. La randul lui, acel coleg m-a pus in contact cu presedintele asociatiei romanilor din Auckland, domnul Pucu. Acesta mi-a gasit o doamna romanca, de vreo 60 de ani care m-a luat in gazda pentru doua luni.
Minus 3 kilograme in 40 de ore pana in Noua Zeelanda
Drumul a fost destul de stresant, nestiind daca cei de la imigrari o sa ma lase sa intru in tara, daca o sa fiu destul de convingatoare ca sunt o turista in adevaratul sens al cuvantului, cum o sa fie gazda mea, daca o sa-mi gasesc job. Am slabit 3 kilograme pe drum iar drumul a durat vreo 40 de ore.
In cele din urma am aterizat in Auckland si a trebuit sa trec pe la biroul de imigrari. Inaintea mea era o nemtoaica. Ofiterul foarte amabil a intrebat-o care era scopul calatoriei ei si imediat i-a si pus viza de turist. Cand am ajuns eu, imi zice: „Ah, colegul meu vrea sa vorbeasca cu tine”. Asa ca m-au luat intr-o camera separata, cu geamuri oglinda (ei ma vedeau, eu nu) si m-au luat la intrebari. A trebuit sa le arat ce bani am la mine, extrasul de cont bancar, cardul bancar (pe care l-au luat la ei in birou, nu stiu daca au avut cum sa verifice daca erau bani in cont sau nu), biletul de avion. Tremuram toata, dar le ziceam ca sunt foarte obosita. Sincer daca ma puneau inapoi pe avion, nu cred ca mai ajungeam acasa. In cele din urma mi-au zis ca sunt libera.
Maramureseanca si mancarea romaneasca
„Acasa” in Auckland, doamna din Maramures ma astepta cu mancare romaneasca .:). Am fost prezentata altor romani din Auckland. Copiii doamnei ma luau cu ei prin plimbari, ca sa nu stau singura acasa. Am stat acolo in Auckland cam 2 luni. Am gasit imediat angajator, cu care am avut interviu prin telefon. Din Romania nu se putea, dar daca eram in Auckland era ok.
A durat foarte mult sa mi se proceseze aplicatia pentru viza de munca, fiindca am aplicat in Wellington pentru un job ca receptionera in Picton, Marlborough. Pot sa zic ca am fost norocoasa ca mi-au dat viza de munca pentru ca de obicei regula este ca daca vii ca turist nu poti aplica pentru viza de munca la mai putin de o luna de la intrarea in tara. Eu am aplicat la numai 3 saptamani. Cat am stat in Auckland, mi-am facut griji ca nu o sa inteleg ce vorbesc kiviotii pentru ca au un accent foarte ciudat.
Desi consideram ca stiam engleza americana si nu aveam probleme sa urmaresc filme din USA, aveam dificultati in a intelege stirile la TV. Puteam intelege doar vremea pentru ca aratau mai mult harti decat vorbeau :).
Jobul a fost ok. Am avut mult noroc pentru ca imediat dupa ce am inceput munca, criza economica din USA a inceput. Desi a afectat foarte putin economia din Noua Zeelanda, birourile de imigrari au luat masuri mai drastice si au redus numarul vizelor de munca acordate. Ma tot gandeam sa-mi schimb jobul, dar asta insemna sa aplic din nou pentru viza de munca si sigur ma trimiteau acasa la vremea respectiva. Am rezistat acolo cam 9 luni. Daca eram suparata, ma consolam ca era mai bine decat in Romania. Asta m-a ajutat sa nu renunt.
Demisia si noul job
La interviu mi s-a spus ca hotelul o sa fie renovat si ca o sa mareasca capacitatea de cazare, asa ca sansele mele de a avansa si de a avea o marire de salariu cat un cal verde si gras pe un perete erau enorme. Ceea ce au uitat sa-mi spuna a fost ca o sa risc sa nu am job pe perioada lucrarilor de renovare.
Asa ca intr-una din zile nu am mai suportat stresul si mi-am dat demisia cu vreo 2 luni inainte de a-mi expira biletul de avion de intoarcere in Romania, pe 4 octombrie. Dupa vreo luna si un pic, mi-am gasit un alt job in Queenstown la un alt hotel. Urma sa merg in Queenstown si de acolo sa aplic pentru viza de munca. Pe data de 4 octombrie 2009, in loc sa ma urc in avionul spre Romania, m-am urcat in autobuzul din Picton catre Queenstown, fara a avea viza de munca.
Daca cei de la biroul de imigrari ma refuzau, trebuia sa-mi cumpar un alt bilet de avion si sa parasesc tara in doua saptamani. De data asta, viza de munca a fost acordata in 4 zile lucratoare si am inceput munca ca receptionera. Dupa un an, am fost promovata ca duty manager. Sunt la hotelul acesta din octombrie 2009 si fac parte din “mobilierul” hotelului (dupa cum mi-au zis unii clienti) pentru ca foarte putina lume sta aici pe termen lung. Daca esti in oras cam de 2 ani, te poti considera localnic.
Cel mai frumos oras
Queenstown e cel mai frumos oras din Noua Zeelanda, dupa parerea mea. Sunt atatea activitati de facut si locuri frumoase de vazut, incat, incat…
E o statiune de munte, cunoscuta pentru schi iarna si pentru tot felul de activitati vara. Lucrand la receptie, am avut posibilitatea sa incerc majoritatea activitatilor din oras si din zona, gratuit. Queenstown e cunoscut si pentru numarul barurilor. Desi are numai 30.000 locuitori, sunt peste 150 de baruri si restaurante. O seara in oras inseamna sa vizitezi cel putin 4-5 baruri. Orasul nu doarme niciodata. Multi tineri vin aici sa-si faca de cap, majoritatea sunt turisti sau persoane venite la munca numai pe un sezon. Maorii si kiviotii nu prea locuiesc aici pentru ca e mai frig decat in restul tarii, iar costul de viata e mult mai ridicat.
Cu usa deschisa. La propriu
Noua Zeelanda e in general o tara sigura, dar se mai intampla incidente prin orasele mari. Queenstown este insa foarte sigur. Multa lume nu incuie usile la case sau masinile. Poti risca doar sa te trezesti in casa cu vreunul mahmur care nu si-a mai gasit drumul spre casa si s-a gandit sa se odihneasca pe canapeaua ta. Daca se mai intampla mici incidente, se intampla in sezoanele de varf cand sunt multi turisti in zona sau backpackeri.
Nu de mult am aflat ca mai sunt cativa romani in oras si pe 1 decembrie ne-am intalnit cat mai multi sa sarbatorim. Ne mai intalnim din cand in cand la cate un gratar.
In 2011 mi-am luat rezidenta asa ca pentru moment am de gand sa mai stau putin prin zona. Poate putin mai mult.
P.S.
Acesta este primul episod dintr-un „serial” pe care incercam sa-l facem cat mai mare. Vrem sa dam de oameni care intr-un moment de „nebunie” si-au luat lumea-n cap si au decis sa plece unde au vazut cu ochii. Noua Zeelanda ni s-a parut o destinatie numai buna pentru episodul pilot. Sa vedem ce urmeaza.
Pana atunci, ii multumim Danei!