Site icon logout.ro

Pescuit de octombrie in Delta Dunarii

Delta Dunarii

Delta Dunarii

Visam la o stiuca inca de anul trecut si cum am auzit ca exos lucius „trage” cel mai bine in octombrie am purces cu mari sperante in Delta Dunarii. Scapam de corporatie vineri seara, iesim din Bucuresti la ora 9 si o luam prin Constanta sperand ca autostrada soarelui ne va scuti de chinul drumului national prin Harsova. Ajungem la o ora dupa miezul noptii in Dunavatul de Jos, unde ne-am cazat la niste prieteni. Daca nu beneficiati de asemenea favoruri, pensiuni sunt destule si pentru toate buzunarele. Oamenii va plimba, va gatesc si va trateaza regeste daca va prezentati pregatiti financiar.

In sfarsit, ne trezim la 4 si jumatate si mergem spre debarcaderul din Mahmudia unde ne asteapta o barca. In principiu, pentru o zi de pescuit se achita benzina pentru barca (100-200 ron) si in jur de 50 – 100 de ron / persoana pentru barcagiu care va duce cam unde vreti (daca stiti locurile). In general e bine sa il intrebati unde si ce trage si sa mergeti in zonele recomadate de el.

Noi ne-am impartit in doua grupuri. Unii dintre noi au ramas pe mal intr-un loc stiut de Silviu barcagiul in timp ce eu si cu inca 2 prieteni am ramas pe barca in cautarea rapitorilor. Oricum, sa stiti ca daca barcagiul nu pescuieste cu voi este foarte putin probabil sa prindeti ceva ;). Ei bine, noi am pescuit singuri pe barca, Silviu a umblat mai tot timpul la telefon si nu a parut interesat de balta. Logic, nici pestii nu au fost interesati de noi. Cei de pe mal in schimb au prins ceva peste. Un ciortan, cativa carasei, niste rosioare. Indeajuns sa fie voie buna.

Prindeti, nu prindeti, o vizita la o cherhana autohtona este obligatorie daca nu ati mai fost pana acum. Sa ne intelegem, o cherhana autohtona inseamna un localnic care va prepara bors si prajeala de peste proaspat undeva in inima deltei. Intrebati in Mahmudia, la pensiune sau pe barcagiu daca stiu de asemenea locuri.

Se ajunge tot cu o barca si se mananca pe saturate pentru ca nu va veti mai intalni cu asemenea delicatese altundeva. Nu stiu exact ce le face atat de bune, o fi pestele pescuit in aceeasi zi, o fi vreo reteta secreta sau pur si simplu priceperea bucatarului. Ceea ce e sigur este ca bucatele sunt senzationale. Aveti grija sa negociati de la inceput toata distractia, pentru ca preturile sunt in intervalul foarte ieftin (300 de ron pentru 6 persoane) si extrem de scump (1200 ron tot pentru 6).

Un prieten imi spune ca stiuca incepe sa traga inceputului lui octombrie, odata cu prima bruma. Cumva, niciodata nu a fost dornica sa fie prinsa cand am fost eu acolo. Pescar sau nu, Delta este un adevarat paradis, un loc in care merita sa mergeti macar o data sau de doua ori pe an.

Traseu Bucuresti – Constanta – Tulcea – Dunavatu de Sus


Vizualizare hartă mărită

Exit mobile version