Napoli

Napoli si atat

Napoli este iubire scrijelita pe toate zidurile si isterie tatuata pe piele. Napoli este Africa in inima Europei, este arta sub o pacla groasa de mizerie, este ce ar fi putut sa fie, dar totusi mai mult de atat. Napoli este mancare, desfrau, cafea si cranii impodobite cu perle.

Este credinta si pacat. Napoli este esenta pura de nebunie.

Initial m-am gandit sa scriu un jurnal de calatorii ca oricare altul, sa va spun ce sa vizitati si ce sa evitati, sa va spun programele de la marile muzee, dar apoi mi-am dat seama ca pentru asta sunt ghiduri mii si mai sunt si sute de birouri de turism.

Eu va scriu despre altceva,  despre experienta senzoriala Napoli care este mai presus de orice.

Inca de la gara principala, poarta de intrare in oras, Napoli se dovedeste a fi o gazda putin ospitaliera. Aglomeratie multa, fete dubioase, gunoaie, strazi soioase. Mergeti mai departe. Aveti un pic de curaj. Chiar in gara este un birou de turism si de acolo va puteti lua o harta cu cele mai importante obiective din oras. Eu va voi povesti doar despre cateva.

Cel mai bun lucru pe care-l puteti face in Napoli este sa va plimbati, sa intrati pe strazile inguste, sa treceti pe sub culmile de rufe intinse la uscat, sa va feriti de scutere, sa va uitati la oamenii care vorbesc cu mainile. Nu este o plimbare ca oricare alta pentru ca fara stirea voastra atmosfera din Napoli poate trece de la relaxare totala, la frica. Strazile din apropierea centrului sunt pline ochi de magazine de suveniruri si veti vedea cu usurinta ca mestesugul local sunt niste miniaturi care infastiseaza orice, pornind dela scena nasterii Domnului pana la echipa de fotbal a orasului pusa in cine stie ce ipostaza. Se vand niste kitschuri enorme, dar care cumva se incadreaza perfect in atmosfera orasului. Uitati-va la oameni si veti vedea poate cea mai impresionanta colectie de tatuaje stupide din lume. Am vazut ingeri tatuati pe gat, numele tuturor fostilor iubiti tatuati pe bratele unei femei care plimba un copil, fel si fel de inscrisuri care in multe cazuri sunt sigura ca nu aveau niciun sens. Fiti cu ochii larg deschisi! Veti trece pe langa fantani superbe, dar pline cu gunoaie sau veti vedea oameni care vor arunca ambalaje in fata voastra fara niciun fel de remuscare. Asa este Napoli. Se vede.

Cand ajungeti la Castel Nuovo, faceti o poza doua si treceti mai departe pentru ca sincer va spun ca nu prea merita sa platiti biletul de sase euro. Daca vi se face foame, chiar langa este Il Pomodorino, un restaurant fara fite, dar gustos de te lingi pe degete. Incepeti desfraul culinar cu o portie generoasa de mozzarella di bufala, impodobita cu felii de prosciutto subtiri ca foitele de tigara. Mozzarella nu este ca la noi, este mozzarella buna, din care iese laptele cand o injunghii. Mai departe luati-va niste paste. Acolo se fac niste gnocchi de-mi ploua si acum in gura, cu sos zdravan de rosii, ingreunat de mozzarella si cu niste parmezan odihnidu-se pe deasupra. Mai lasati un pic de loc pentru ca ceva mai sus de Il Pomodorino este cafeneaua Gambrinus, un loc bine cunoscut de vanatorii de calorii din Napoli. Aici se sta la coada la cafea cum se sta la noi la supermarket, iar licoarea este savurata stand in piciooare ca la un bar. Dar nu cafeaua este punctul forte al Gambrinus, ci prajiturile. V-am spus sa va lasati un pic de loc pentru ca de aici nu puteti pleca fara a va lua niste sfogliatelle calde. Este un desert tipic napoletan facut din branza, aromata cu portocale si inca ceva ingrediente de numai Dumnezeu le stie, totul invelit bine in niste foite de aluat aurii. Mai tine minte cineva ca erau gunoaie si niste dubiosi pe strazi? Nu cred. Asa este Napoli. Se gusta.

Mergeti un pic mai departe, spre port, si dincolo de barcutele albe veti vedea Vezuviul veghind cuminte la nebunia de la poalele sale. Poate de asta si orasul este atat de alert, de pus pe miscare si rele, pentru ca oamenii de aici stiu bine ca in orice moment totul se poate termina sub amenintarea muntelui. Si le place traiul asta pe muchie de cutit pentru ca veti vedea dedicatii de dragoste pentru Napoli, pentru Antonio, pentru Ana pe toate zidurile. Unde la noi vezi scris mare “Te iubesc Bucuresti”? Acolo vezi peste tot. Complicata iubire oricum, judecand dupa grija pe care oamenii o au fata de orasul lor. Dar asa este Napoli. Iubire pe toate zidurile murdare.

Daca mergeti vreo 10 minute pe muchia marii, veti ajunge la Castel Dell’Ovo.

In fata castelului, care sa fim bine intelesi este o comoara, era cel mai tampit teatru la care am asistat vreodata. O droaie de oameni se balaceau acolo. Apa era plina de mizerii. Unii mai curajosi se aruncau de pe podul care leaga castelul de uscat direct in apa, fara niciun pic de gratie insa. Altii mai practici venisera cu scaunele de acasa si stateau la o vorba doua in fata palatului batran si indulgent. Cred ca am stat un sfert de ora sa ma uit amuzata la tot acel spectacol care ar surclasa orice adunare manelista autohtona. Inauntru castelul este ca o cetate, ca o Sighisoara nelocuita. Este superb locul, dar este aceeasi combinatie de care te loveste peste tot in Napoli. De frumusete cu urat, de istorie cu bataie de joc, de atunci si acum. A vizita Napoli este ca si cum ai avea mereu o masina a timpului cu tine. Vezi ce a fost odata si ce a ajuns. Dar asa este Napoli. Un mare paradox.

Un alt loc care merita cu varf si indesat sa-l vedeti aici sunt catacombele San Gennaro. Este ca si cum ai vizita un alt oras, dar sub pamant. Catacombele sunt uimitoare prin dimensiune si prin istorie. Dar daca ar fi sa va spun despre un loc care-mi va ramane in memorie pentru totdeauna, ca un tatuaj pe creier atunci acesta este Cimitero delle Fontanelle. Este un loc care doar in Napoli putea sa fie. Puteti ajunge la el pe jos, de la catacombe, cam intr-o ora. Veti merge repede va asigur. Nu veti vorbi mai deloc. Veti fi atenti la orice miscare. Simturile vor fi intr-o permanenta stare de alarma. Veti ajunge intr-un final la destinatie si veti trai ceea ce niciun film horror nu v-a facut sa traiti. Pe drum veti vedea multe altare. In Napoli in general sunt multe altare stradale pentru ca in urma cu multi ani un parinte a avut o idee. In zonele rau famate s-a gandit sa introduca aceste spatii luminoase bazandu-se mai ales pe faptul ca oricat de nebun ar fi un napoletan, nebunia sa nu va depasi credinta si nu va ataca un altar. Acest lucru a dus la reducerea criminalitatii nocturne din zonele mai putin prietenoase. In drum spre Cimitero delle Fontanelle veti vedea multe astfel de altare. Odata ajunsi la cimitir, poate va ganditi ca veti respira usurati. Gresit. Nu mi-a fost dat in veci sa vad asa ceva. Mii de schelete stau la vedere, cranii ordonate frumos, dulapuri pline de oase. In acest loc erau adusi toti cei fara casa, aici erau aruncate cadavrele dupa bolile care au maturat orasul. Aici se faceau ritualurile de intrare in mafie. Apoi, napoletanii au inceput sa adopte fiecare cate un craniu. Le aduceau podoabe, lasau banuti si flori, toate cu un scop. Oamenii credeau ca cei care aveau oasele aruncate in acest cimitir nu-si gaseau drumul spre odihna pe partea cealalta. Avand grija de cate un craniu, aveai grija si de sufletul respectiv care isi gasea in sfarsit drumul. Cum sufletul respectiv ajungea cu bine pe lumea cealalta, iti castigai un prieten in eternitate care avea grija si de tine in odihna vesnica. Va vine sa credeti? Mai tarziu aveam sa aflam ca acest cimitir se afla intr-unul dintre cele mai rau famate cartiere napoletane, Sanita. Am scapat insa cu bine, iar spaima trasa ne-am potolit-o cu o mancare zdravana si cu un desert pe masura. Asa este Napoli. Adrenalina pura.

Napoli nu este turistic, nu este Roma, nu este Paris, dar este ca o doza seriosa de drog care-ti provoaca dependenta de la prima administrare pentru ca te expune unui amalgam de trairi cat se poate de intense. In Napoli ramai uimit de atata frumusete, te temi pentru viata ta in anumite cartiere, esti scarbit de mizerie, manaci mai bine ca nicaieri, auzi povesti incredibile. Napoli nu te lasa indiferent, nu te maguleste, nu se chinuie sa-ti intre in gratii, nu este mediocru. Este ori prea prea ori foarte foarte dar niciodata nu este asa s-asa.

 

14 thoughts on “Napoli si atat”

  1. Napoli e un singur cuvant : MAFIE. si tin sa te contrazic..in toata it se vorbeste de mediocritatea de acolo!

  2. Eu nu tin sa te contrazic, vreau sa-ti zic saru-mana pentru jurnalul de calatorie. Nu am avut ocazia sa merg prea mult in stainatate de aceia sunt foarte atrasa de documentarele tv. si de povestile celor care au ocazia sa calatoreasca. Citind materialul tau, ba chiar recitind, am plecat si eu putin prin Napoli. Frumos, tare frumos!

  3. In poza intitulata “figurine cu echipa de fotbal…” mi se pare ca este si Dan Diaconescu (randul de jos) .. Se poate sa fi ajuns statuie si stirile tv. sa nu anunte? N-avem noi norocul asta…(sac!)

  4. Salve! Din 2010 sunt rezident în Napoli și țin să te contrazic! Cred că articolul l-ai tradus de pe alt site, nu cred că ai fost tu în Napoli și te-ai plimbat și făcut poze. Am văzut în Napoli jafuri, crime, furturi. Napoli ca și construcție este un oraș frumos, dar când vorbim de persoane crede-mă că nu mai există nimic roz. Napoli este cel mai murdar oraș din lume, și acum în 2013 gunoaie imense tronează precum Garibaldi pe cal în tot orașul. Nu cred că ai făcut tu personal această incursiune în jungla Napoli deoarece ai fi rămas fără aparatul foto imediat dacă nu ai fi fost într-un grup cu un ghid turistic napoletan! Cius

    1. Salut,

      Nu am fost cu niciun grup. Am fost doi oameni, cu doua aparate foto si ne-am plimbat prin toate locurile descrise. Ne-am intors cu aparatele foto intacte si noi suntem bine, sanatosi. Recunosc, nu am stat pana la ore inaintate prin oras.

      Tot ce gasesti pe logout sunt experiente personale, iar daca sunt personale sunt si subiective. Fotografiile sunt facute tot de noi. Crede-ne pe cuvant! Nu am minti de sarbatori 🙂

      Multumim pentru comentariu. Craciun fericit si in siguranta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *