Le Big Mac care-ti da infarct. Un mic excurs prin America – Ep. 1

In luna mai am fost pana-n America. Am stat 10 zile, cam jumatate in Washington si restul de jumatate in Pittsburg. In Washington am avut cumva acelasi sentiment care m-a incercat in capitala cea noua a Kazahstanului, Astana. De artificial, de abiotic. Totul ordonat, previzibil. Ca un fel de matematica sterila.

Timpul stat acolo a fost, evident, insuficient ca sa-mi fac o parere mai inchegata despre tara asta. Cu ce m-am lamurit, totusi, a fost obezitatea. Dupa vizita acolo, pot spune ca in Romania nu exista asa ceva decit in cazuri foarte rare. Obezii adevarati sint acolo. M-am mai lamurit ca acolo nu exista imbecili la volan. Sau, si daca exista, nu se manifesta, ca n-au de ce. Am auzit povesti ca in SUA sint inscriptiii „pentru prosti”, adica peste tot, astfel ca doar un imbecil n-ar sti ce are de facut sa ajunga acolo unde vrea. Well, o scurta comparatie cu Romania ma face sa vreau, fara rezerve, sa dau un +10 afiselor „pentru prosti”. N-o sa ma pling aicea cit de prost sint indicate directiile, obiectivele tursitice etc in Romania, pentru ca presupun ca toata lumea stie. In SUA nu trebuie sa-ti faci prea multe griji ca n-o sa nimeresti directia. Trebuie doar sa-ti mai arunci ochii din cind in cind de pe sosea pe de laturi, sa vezi indicatoarele.

O alta chestie care m-a facut sa ma gindesc mai serios la ce viata de cacat au soferii in Romania este lipsa puzderiei de indicatoare rutiere. Acolo cred ca n-am vazut mai mult de trei: oprire, intoarcerea interzisa si parcare. Or fi mai multe, dar sper c-ati inteles ideea. Fara drum prioritar, fara pe unde poti depasi tramvaiul cind vatmanul isi suge maselele schimbind macazul, fara exceptii de la regula depasirii prin dreapta, fara intersectii nedirijate etc. Si totul se rezolva simplu, cu banalul semafor. Ai semafoare si la cea mai neinsemnata intersectie. Si au doua culori: verde si rosu. Daca nu esti discromat sau nu esti vreo insecta sau pur si simplu nu vezi doar nuante de gri, ar trebui sa te descurci fara ca prin asta sa ai dureri de cap ca ai gindit prea mult. Examenul auto acolo nu pare sa fie prea dificil. Poate nici aici, dar nu am auzit de nimeni (ma refer la cunoscutii mei) care sa-l fi luat din prima. Ma rog, sa vedem ce face Rox.

O problema mare acolo este furajarea. Nu stiu pentru localnici, dar pentru un european cam da. In afara de fast food nu prea ai ce sa maninci. Fast food-urile sint peste tot, la fel ca si magazinele de unde iti iei cafea. De exemplu, dimineata orice biped care pietoneaza si nu e pe bicicleta sau in masina are cafeaua regulamentara in minuta. Pare ceva religios. Pribegeala asta cu cafeaua-n mina m-a facut, nu stiu de ce, sa ma gindesc la 1984. Sau la fuga din Egipt. Oricum ar fi, cred ca e o obligatie civica sa bei cafea acolo. Si da, cafeaua americaneasca e o posirca. Tre sa scotocesti in ea dupa cofeina cam la fel de mult ca un fotbalist dupa o fraza corecta in limba natala. Acum, despre sendvisuri. Magazinele de sendvisuri sint peste tot, cele mai multe par no-nameuri. Oricum, mie nu-mi spuneau prea multe. Pina si la Starbucks (e o invazie de magazine Starbucks, sint peste tot) aveau niste sendvisuri ingrozitoare. Orice sendvis mincat acolo un pas mai aproape de spital sau direct de catafalc. Poti chiar sa simti miroul lumanirilor si sa auzi scheunaturile suspinate ale apropiatilor la parastas. Nu mi s-a parut ca ar fi avut vreun ingredient sanatos sau natural in ele. Probabil se intreaba cineva care-i densitatea de McDonald’s pe-acolo? Nu e. Am vazut doar cite unul in fiecare din cele doua orase in care-am fost. Nu pot spune ca era inghesuiala in ele, cum e in Bucuresti, de exemplu. Mentionez ca nu m-am dus acolo sa cartografiez, ci sa muncesc, asa ca timp de plimbare n-a prea fost, deci nu stiu exact cite McDonald’s-uri sint pe-acolo.

Anyway, daca e amiaza si ti-e foame, cam esti condamnt la sendvis. Daca esti si vreun grasan care nu se mai satura de mincat, ai varianta speciala de a-ti lua sendvis masura XXXL. Dupa ce-l termini, te poti duce singur la spital. Asta daca nu esti cumva si nesimtit si inca ti-e foame si mai vrei si desert. Evident ca au restaurante, dar ori sunt foarte scumpe, ori iti dau pizza din frigider, cum am patit eu. Deci, tot fast food, doar ca de trei ori mai scump. Ca sa va faceti o idee, in Georgetown, considerat cel mai chinchi loc din Washington, pe un amarit de piept de pui umflat cu E-uri dai minimum 20$. Fara cartofi, ca aia-s separat pe bon. Veti spune ca atita dai si aici. Daca vi se pare putin sa dai 60 lei pe un piept de pui, ori aveti toti singe albastru, ori sinteti milionari din Galati. Nu zic si imbecili, ca nu e situ meu. In Pittsburg preturile sint cam la jumatate fata de Washington. La bere, cel putin. Exemplu: in circiuma in Washington dadeam intre 8 si 14 $ pe o bere locala, pe cind in Pittsburg o puteam cumpara, tot in circiuma, chiar si cu 4$. La tigari, diferenta de pret era infima, in medie pachetul te vaduvea de minimum 7$. Apropos de bere, au o puzderie de „ale” pe care, daca nu esti cumva femeie divortata de curind din motiv adulterin sau o calugarita smerita in cautarea desfinarii, nu ai nici o scuza sa le cumperi. Ca-n orice loc unde ma duc, prefer sa incerc berile locale. Acolo am incercat vreo 4-5, dar mi-a placut una singura. Avea un nume cam idiot, asa ca nu l-am tinut minte. Dar era bunicica. A! Toate berile pe care le-am baut acolo aveau cam spre 5% alcool. Stiu ca exista mitul ca berea americaneasca e o posirca mai proasta ca amintirile neplacute din copilarie, dar nu mi s-a parut asa.

Altceva. Poti trece strada si daca e rosu. Evident, nu trebuie sa faci asta dar daca te apuca, asta e. Nu te calca nimeni si nici un politist nu vine sa te ia la intrebari. Nici nu prea am vazut politisti, de fapt. Presupun ca CCTV rezolva astfel de probleme mai rapid. Semafoarele au si cronometru, asa ca poti sa-ti calculezi timpul. Nu am vazut soferi isterici. Chiar daca vreun pieton trecea pe rosu, nu am auzit claxon, injurii etc. Pietonul zorea pasul, soferul incetinea nitel sa-i lase timp sa traverseze si uite-asa toata lumea reusea sa se intoarca seara bine merci acasa la familia lui. Intrucit scriind de soferi mi-am amintit de retarzii din Bucuresti, m-am enervat, asa ca schimb subiectul.

Despre cersetori, femei, vreme si security, abia maine in episodul 2.