Pe coperta ghidului Lonely Planet pe care-l aveam in Maroc, imprumutat de la un alt deschizator de drumuri, era o poarta mare, ca de aur, poarta care avea deasupra ei greutatea unei dantele metalice, poarta inconjurata de un zid crosetat cu multa migala. Iar langa poarta era un om. De cum am vazut-o mi-am zis ca acolo imi voi face si eu o poza. Si asa am si facut. Este una dintre imaginile preferate cu care am plecat din Maroc iar daca vreti sa stiti poarta aceea era in Fez.

In spatele ei era Palatul Regal, un palat care este ascuns privirilor, dar care banuiesc ca trebuie sa fie o bijuterie din moment intrarea in el arata asa. Nu-l ratati pentru ca este doar inceputul unei experiente fabuloase.

In Fez nu am stat decat o zi asa ca Palatul Regal a fost cam singura atractie turistica de ghid pe care am bifat-o. In rest, am gasit pe harta Medina, un fel de oras vechi daca vreti, si am intrat acolo. Nu stiu daca va mai amintiti de episodul Marrakech, de pustiul care si-a dat imediat seama ca avem pe noi parfum de calatori si care mai departe ne-a dus pe unde a stiut el, dar si in Fez am dat peste ceva asemanator. Normal, tot incercand sa dibuim ceva pe harta, ne-a luat la ochi o doamna. Era imbracata bine, tocmai ce iesea pe portile Medinei. Avea niste pantaloni kaki, bine stransi pe picioarele ei voluptuoase, o geaca de piele si un tricou tot kaki. O geanta Gucci si niste ochelari de soare mari. Era o femeie frumoasa din cate imi amintesc, vorbitoare de engleza.

“A, vreti sa ajungeti la vopsitorii? Pai eu chiar acum am terminat treaba pe care o aveam si daca vreti va pot ghida eu!” Va suna cunoscut? Nu stiu daca am procedat bine sau nu, dar am urmat-o. Poate ca acum nu as mai face acelasi lucru, dar atunci aveam putin timp la dispozitie si am spus ca asa ne va fi cel mai bine. Trebuie sa recunosc ca nu a fost rau deloc.

Medina din Fez este incredibila. Odata ce-i calci pragul este ca o cetate vie in care pe strazile inguste se inghesuie unele intr-altele fel si fel de magazine de mestesugari. Pictori, bijutieri, tesatori, pantofari, bucatari. Este atata viata pe metrul patrat incat simti cum ti se duc ridurile de pe fata. Ai grija cum paseseti pentru ca pe langa oameni, pe strazile care nu au mai mult de un metru latime, umbla fel si fel de vietati, cele mai comune fiind magarusii.

Primul magazin in care am intrat a fost cel al unui tesator. Tot curcubeul se revarsase in pravalia lui. Avea un razboi de tesut inalt iar el sedea in spatele lui si tot lega fir dupa fir pentru a face faimoasele covoare marocane. Rosu cu albastru cu verde cu galben. Ai avea impreisa ca este prea mult dar credeti-ma pe cuvant cand va zic ca in Fez nimic nu este prea mult. Prietena noastra incepuse deja sa-si scoata in evidenta talentele de vanzator. Normal ca avea o intelegere cu acel atelier si daca noi cumparam ceva, automat primea si ea ceva. Ciudat este ca desi iti dai seama de aceste lucruri, sunt slabe sanse sa nu cazi in vraja. Vraja, nu plasa. Lucrurile sunt prea frumoase, mainile sunt prea roase de munca, culorile sunt prea tari. Si oricum, cand mai ajungi in Fez? Asa ca vrei nu vrei ceva tot cumperi. Am luat si noi o cuvertura usoara purpurie cu care ne invelim cand primavara inca mai este capricioasa, nu de-a dreptul infioratoare ca acum.

Citește și:  Vacanta la Roma. I

Am mers mai departe. Strada dupa strada, mestesugar dupa mestesugar, fara directie. Daca ochii vedeau ceva frumos, pasii ii urmau. Asta este partea care-mi place cel mai mult cand ma duc undeva. Sa merg aiurea unde vad cu ochii, sa ma uit la oameni, la cladiri, la mancare.

Intr-un final am ajuns si la vopsitorii. Probabil ca am fi trecut le langa ele daca nu o aveam pe ghida noastra „profitoare”. Tin minte ca am urcat niste trepte si deodata ne-am trezit in paradis. Sute de perechi de pantofi, colorate fel de fel, cu varfuri ascutite si cu interioare moi, asteptau sa rasfete picioarele celor interesati. Comparativ cu vopsitoria din Marrakech, cea din Fez este mai mare si mai colorata. Este un pic mai comerciala. De altfel exista la nivel local o intreaga dezbtare privind cine sunt cei mai cei pielari: mestesugarii din Fez sau cei din Marrakech. Indicat este sa nu incurcati lucrurile pentru ca ar fi ca si cum ati striga “haide Steaua” in galeria dinamovista.

De sus de acolo vopsitoria se vede perfect. Se vad urnele de culori si oamenii care muncesc folosind aceeasi metoda de sute de ani. Aici nimeni nu ne-a mai dat menta pentru a ne acoperi nasurile, asa cum a facut-o batranul din Marrakech. Sincera sa fiu mi-a placut mai mult experienta vopsitoriei de acolo. A fost mai simpla, dar mult mai reala, mai autentica. Aici in Fez eram ca la teatru. Noi eram deasupra, inconjurati de conduri fermecati, iar sub picioarele noastre erau oamenii care vopseau bucatile de piele pentru pantofii aia blestemati.

In peisaj a aparut imediat si amica noastra. Ne-a luat frumos si ne-a dus intr-un magazin ceva mai ascuns, unde a inceput o veritabila prezentare de haine de piele. Nu cred ca are rost sa o lungesc, pentru ca deznodamantul este absolut logic. Unul dintre noi a plecat acasa cu o haina de piele de camila made in Fez.

Dupa vopsitorie ne-am despartit de amica noastra „profitoare” si am ramas noi in Medina cu oamenii de acolo, cu cararile intortocheate si cu magarusii care carau in spate sute de piei in drum spre vopsitorie. Este un loc in care mintea ti se poate pierde minute intregi chiar daca picioarele iti stau pe loc. Este un loc aproape perfect.

Urmeaza Maroc, episodul 4: Essaouira, shaorma si vant puternic

Totul despre Maroc:

9 comentarii

Reply

Nu am inteles, ai vizitat sau nu Palatul Regal? Daca da de ce nu ai scris despre ce este dincolo de poarta?

Reply

Poza in fata portii … asi dori s-o vad coperta . Ce zici?

Reply

Voi, pierduti pe stazile din Fez.., eu nu m-am multumit sa va insotesc asa ca am recitit si primele doua episoade, pentru imagine completa. Tare frumos! Astept continuarea.

Reply

Am privit pozele. Cea cu razboiul de tesut mi-a amintit de copilarie. Iarna mama tesea, presuri din carpe, covoare de perete din lana, cuverturi de pat din lana sau matase naturala. Tot ea torcea lana si apoi o vopsea. Tot ea si noi copii cresteam viermii de matase. Sarcii duzi, ramaneau fara frunze. Si acum in casa parinteasca se mai gasesc acele minunatii si sper sa raman cat mai multa vreme.

Reply

Uitandu-ma pe internetul din Romania iata ca am nimerit pe saitul dumeavoastra.
Nu pot sa nu remarc ca sunt placut surprins de calitatea informatiilor de pe acest sait si va doresc cat mai mult succes!

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.