In Genova, este o strada intreaga, Via Garibaldi, care are de o parte si de alta numai palate, foste resedinte de familii nobile. Se numesc Palazzi dei Rolli, patrimoniu UNESCO, iar numele lor vine de la faptul ca pe vremuri, aceste palate deveneau un fel de gazde pentru oaspetii de rang inalt care vizitau orasul. Rolli este de fapt o lista, sistemul fiind conceput acum aproape 500 de ani. Azi, acest sistem te pune pe ganduri.

Ca sa ajungi pe Via Garibaldi, mergi pe niste stradute inguste. Faceam poze si la un moment dat, o femeie bine crescuta ca o paine negruta s-a dat la o parte. Ai fi zis ca are grija de poza mea, dar de fapt cred ca avea grija de intimitatea ea. In spatele meu, era un mosulet. Mergea incet. Ai fi zis ca este un bunic simpatic, dar era un batranel care pur si simplu se ducea la prostituata ca abanosul iar eu eram inoportuna.

Seara, strazile din Genova sunt cotropite de vanzatori de prostii, de mizerii colorate fara niciun folos, dar daca-ti ridici ochii de la lumea asta urata, da, am zis-o, si te uiti in sus la cladiri, intelegi o alta lume.  Oamenii astia noi care vin nu pricep nimic din ce strica si cu toata toleranta pe care mi-o impun, uneori mi-as dori sa nu-i mai vad. Nu exista cenzura mai mare decat corectitudinea politica.

Citește și:  Moscova sau de ce mai mult chiar este cu adevărat mai mult

Te uiti din strada in casele acelea, in palatele de sute de ani, si ai norocul de a vedea tavane precum cele din Capela Sixtina. Cred ca plang ingerii aia pictati cand vad ca la parter straini vand nimicuri sclipitoare din plastic chinezesc. 

Poti sa scapi insa, daca vrei.

Te intorci pe Via Garibaldi, treci pe langa tarfe, te urci la ultimul etaj din Palazzo Rosso, iesi pe acoperisul lui si vezi tot orasul de undeva de sus. De la inaltimea aia nu se mai distinge uratenia. Se vad portul frumos si cladirile superbe, strazile subtiri ca niste spaghetti, macarale, cladiri d-alea noastre, mai putin frumoase, ca noi. Parca este alt aer.

Si mai scapi daca intri in Basilica dell’Annunziata. De afara nu spune nimic, dar are un interior care transforma pacatosi in prozeliti. Nu-mi amintesc sa fi vazut ceva mai frumos recent. Trebuie sa vezi ca sa crezi. Si mai trebuie sa vezi catedrala San Lorenzo care are aceeasi combinatie de marmura ca domul din Florenta. Nu este la fel de impunatoare, dar te face sa te pierzi in detalii.

Si cu toata credinta refacuta, om esti, asa ca foame tot ti se face. Putine locuri sunt la fel de apetisante ca Genova.

Citește și:  Scurt ghid de supravietuire in Sardinia

In Panificio Sebastiano am intrat din intamplare, dar nu as mai fi iesit de acolo. Painici de toate soiurile iti faceau cu ochii iar bezelele iti trimiteau bezele. Mai ca iti sareau in plasa.

Peste drum este Cacio & Pepe, un loc in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea, unde halcile de carne stau la intrare, iar branzele cu mucegaiuri nobile se odihnesc langa strachini cu pesto. Pestiuc aromat, ciorba de naut, cozonaci cu fructe confiate, lasagna, tot ce e mai bun din lumea asta, era acolo. Nu cred in oamenii care nu cred in mancare. Am plecat cu tolbele pline. Lacomia legata de merinde imi este cel mai drag pacat.

Am mancat in port, gandindu-ma la arome si uitandu-ma mai putin la lume si apoi am luat un autobuz sa ajungem pana in Bocadesse, un loc de langa Genova, care aminteste mult de Cinque Terre. Am ajuns pe la apus. Oamenii si cateii lor se adunau la sfat. Fiecare avea ceva de zis. Se manca ingheta ca ritual chiar daca era frig afara. Scaunele erau puse in pragul marii ca la un film. Cel mai bun, singurul pe care il poti revedea zi de zi. 

La intoarcere, un om ne-a spus ca in Genova totul este de vazut. (C’e tutto da vedere). Este, dar este de vazut printre degete, astfel incat sa acoperi noii oaspeti veniti in palatele de 500 de ani.

Citește și:  Despre Sevilia III - Flamenco

Te uiti doar in sus, la tavane cu ingeri, mananci bine, simti sarea pe buze.

La nivelul ochilor insa sunt un mosulet si o femeie usoara, in ciuda masivitatii trupului, care zambesc complice din umbra patrimoniului UNESCO.

Articole pe acelasi subiect:

Portugalia, acolo unde iarna e ca vara (sau pe apr... Imi place cum suna Sintra, la fel cum imi placea cand am ajuns in Bucuresti cum suna Dristor. Si acum cand ajung cu metroul la Dristor in drum spre mu...
Despre scaune si altele prin Milano Imi place Milano cu aceeasi incapatanare cu care tin uneori la oamenii care nu-mi fac bine. Eu stiu ca este mare si murdar,  galagios si infidel,...
TOP 20 orase mici din Italia (to be continued̷... Nu este o tara pe care sa o fi vizitat de mai multe ori ca Italia. Motivele sunt zeci pornind de la mancare, atitudinea lor pana la peisaje, muzee, ma...

4 comentarii

Reply

„precum Capela Sixtina”. Nu de alta, dar „ca si”-urile fac lumea mai urata…

Reply

Multumesc. Asa e.

Reply

Alta destinatie, alta lume, alta stare sufleteasca, alta poveste, alt mod de a povesti.. Frumos, tare frumos!

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.