Dupa patania cu ancora, a doua zi am luat masina si am pornit spre Capo Caccia care in maruntaiele sale ascunde si Grota lui Neptun. Drum bun si serpuitor care are generozitatea de a te lasa sa vezi crampeie de coasta. Nu se poate ajunge cu masina pana in varf pentru ca acolo este o baza militara, asa ca in cele din urma Capo Caccia a ramas cucerit doar de farul care-l lumina in puterea noptii. Ajunsi sus, am descalecat din bolidul nostru, un Nissan Micra, si in cel mai italian spirit posibil ne-am asezat la un espresso. Aici am dat peste cel mai ofuscat, nepoliticos si tampit italian dintre toti italienii. O rusine pentru toata natia aia savuroasa si vorbareata ca un stol de pasarele. La un moment dat am facut enorma greseala de a turna niste apa intr-o scrumiera ca sa nu zboare tot scumul spre mine. Aici am declansat isteria. “Vai, eu trebuie sa spal scrumiera acum. Daca nu va convine sa plecati. Si ce daca sunteti clienti, asta este casa mea!!!” si alte asemenea ineptii de nu-mi venea sa cred. Am plecat bulversati de mitocania omului si ne-am indreptat spre cele 700 de scari sapate in stanca al caror punct final este Grota lui Neptun.
Spre Mugoni via Cala Dragunara
Aceeasi liniste colosala. Liniste de piatra spalata cu apa sarata si albastra intrerupta doar de tipetele pescarusilor. Cobori si cobori in inima stancii iar sub picioarele tale se sparg valuri iar vantul umbla siret pe langa tine. Pas cu pas mai in inima stancii. Grota este ca o pestera imensa. Am stat ceva sa ne recorim si apoi am luat-o din nou in sus pe scari pentru a ajunge iar pe pamant. Cu respiratia intretaiata, ne-am urcat in bolid si am oprit la Cala Dragunara, la italianul stapan peste un colt de rai de care v-am spus data trecuta. Acolo am incremenit cateva ore. Este treaba grea, grea de tot. Nu este pentru oricine sa stea si sa se uite in gol la mare si la iahturile lenese, sa manace inghetata si sa bea espresso. Este greu sa-ti iei ochelarii de scuba si sa casti ochii la toata viata aia care pulseaza in adancurile marii.
Dupa cateva ore de atata greu, am mers sa cautam Mugoni, restaurantul de care ne pomenise italianul cu o zi inainte. Este o terasa oarecare de lemn, cu lampadare de hartie si cu farfurii de plastic. Si ce? Cand a venit chelnerul s-a luminat totul. Ne-a recomandat scurt ce sa mancam. Ne-a adus bauturile si un pahar cu vin alb in plus. “Ce este cu asta?”, am intrebat noi. “A, este pentru mine”, a spus el zambind, retragandu-se intr-un colt sa-si soarba licoarea. Iar mancarea a venit. Un platou imens de scoici, intr-un sos usor piscacios. Apoi paste simple, tavalite prin putin usturoi si acelasi condiment piscacios, acompaniate de scoici de mai multe feluri ca sa nu fie atmosfera monotona in farfurie. Alte paste trase prin pesto cu alte fructe de mare. Mai tine minte cineva de farfuriile de plastic cand midiile grase si pline de parfum sarat de mare ti se topesc in gura? Parca am fi degustat mancare pentru zei din cele mai fine portelanuri. In jurul nostru se stransesera familii de italieni cu copii galaciosi, cum altfel, iar dintr-o boxa venea o muzica cu un aer de jazz cantata de Joss Stone. Apele Sardiniei erau ca o coala de hartie. Marea se linistise si ea.
Stati aproape. Urmeaza episodul 3 din Vacanta in Sardinia, serialul care i-a inspaimantat pe producatorii Game of Thrones, si doua locuri fabuloase: Arhipelagul Maddalena si Porto Cervo, cea mai scumpa adresa din Europa.
Serialul Vacanta in Sardinia mai cuprinde:
Vacanta in Sardinia. Episodul 1 – Alghero