Uffizi - Florenta - Italia

Florenta…(partea I)

Nu am simtit nevoia sa mai pun altceva in titlu. Florenta este deja cunoscuta ca fiind o bijuterie, lumea stie ca acolo sunt mai multe sculpturi si opere de arta decat oameni, papilele gustative tresalta la clinchetul paharelor pline cu Chianti si la farfuriile incarcate de prosciutto parfumat si de branzeturi tari. Asa ca eu de ce as mai adauga ceva la acest titlu? Vorbele sunt de prisos, dar chiar si asa, daca la titlu m-am zgarcit, la continut voi fi generoasa ca o mare bucata de bistecca alla fiorentina.

Primavara si toamna sunt cele mai bune momente pentru a vizita Florenta. Nu va spun aici niciun secret pentru ca oricum se pare ca toata lumea a aflat. Orasul este cucerit de turisti de toate natiile. In centru cel putin, abia mai auzi vorbindu-se italiana. In schimb, curg pe langa tine fluvii de engleza, te izbeste germana peste urechi si de parca asta nu ar fi de ajuns de multe ori orizontul se intuneca, la propriu, de hoarde intregi de turisti asiatici. Pericolul de a orbi din cauza sutelor de blitzuri este real. Peste isteria aceasta turistica, evident se suprapune isteria locala. Biciclete, scutere, taxiuri, copii veniti cu scoala in vizita. Ma rog, Italia, cafea multa.

Aceasta este prima impresie. Nu prea se leaga cu Florenta din mintea voastra, nu? Aveti rabdare.

Intr-un oras ca Florenta, indiferent daca iti place sau nu sa mergi prin muzee, trebuie sa intri macar in doua: Galleria degli Uffizi si Galleria dell’ Accademia. De ce? Pentru ca ai obligatia fata de tine sa vezi cum arata una dintre cele mai impresionanate colectii de arta realizata de cea mai faimoasa familie a Italiei, de Medici, si pentru ca trebuie sa te simti mic cand privirea unui David de 5 metri te strapunge chiar si dupa 500 de ani. Trebuie sa vezi aceste lucruri pentru a intelege ca in urma cu sute de ani in Florenta se stabileau referinte in pictura, se combina teatrul cu muzica si cu baletul, se inventau instrumente muzicale, se faceau statui de cinci metri din inima de marmura. A te expune acestui potop de cultura este ca atunci cand ai o conversatie cu o persoana cu mult peste liga ta, cand in adancul tau te simti umilit de necunoasterea ta, dar obligat sa mergi mai departe cu discutia, nu pentru a nu fi las, ci din dorinta personala de a mai invata ceva. Asta-i prima lectie in Florenta si nu ai voie s-o ratezi.

La ambele muzee se pot face rezervari, dar acest lucru te va costa 4 euro in plus. Pe de alta parte te va scuti de statul la coada. Biletul simplu la Uffizi este 15 euro in timp ce la Galleria dell’Accademia este circa 6 euro. Sugestia mea este sa nu va zgarciti si sa va luati si ghidurile audio care costa 10 euro pentru doua persoane.

Imi amintesc ca la Galleria dell’Accademia, dupa ce am privit minute bune statuia impecabila a lui David facuta de Michelangelo in doi ani de zile dintr-un bloc de marmura pe care alti doi artisti il refuzasera pe motiv ca nu era de buna calitate, am intrat intr-o camera in care era expusa o opera de arta germana care ilustra un picior de-al lui David. Opera de arta era formata din doua drepturi, in timp ce la picioarele lui David facute de Michelangelo acum 500 de ani te puteai arunca in adoratie. Mi s-a parut tare amuzant ca intr-o incapera plina cu sculpturi superbe sa dai peste cele doua dreptunghiuri atat de nemtesti. Cred ca italienii au expus opera germana pur si simplu din scopuri meschine, pentru a arata unei lumi intregi cine se pricepe la arta si cine se pricepe la tehnica si la salvat Europa.

Dupa ce vezi atatea lucruri, dupa ce simti privirea lui David si acuarela lui Botticelli, aproape ca-ti vine sa crezi in ceva. Nu stiu in ce, dar poate daca dai o fuga pana la Dom iti mai vin idei. Cladirea este uriasa, din marmura alba si verde, cu o cupola de tigla rosiatica si abundenta de detalii. Un lucru este clar. Detaliul este atat de general in Florenta incat devine aproape banal. Nu exista lucruri simple. Inauntru Domul este rece si mare, dar este un loc bun pentru a te ocroti de caldura care navaleste in oras de cum dau zorii. Daca vrei insa sa te simti doar pentru cateva momente deaspura Florentei atunci trebuie sa dai 6 euro si sa urci in turnul de langa Dom. Sunt peste 440 de scari inguste, dar pana in varf ai doua opriri asa ca nu ai nicio scuza sa eviti acest efort fizic. La fiecare oprire, poti cuprinde de sus Florenta, poti sa-i auzi zgomutul infundat, sa-i vezi rufele intinse indecent pe culmi, strazile inguste, soarele stralucind in oglinzile scuterelor, lumea inghesuita pe strazi. Vezi un organism de sus in toata spendoarea lui.

Dar acesta nu este singurul loc de unde te poti uita de sus la vanitoasa Florenta. Cautati gradinile din oras. Dupa o zi de umblat peste tot, ne-am gasit si noi rasuflarea in Piazzale Michelangelo, mai corect in Gradina Trandafirilor, Giardino delle rose. Va recomand locul din toata inima. La picioare veti avea o iarba grasa si racoroasa iar ochii vi se vor umple de Florenta.

Orasul nu este numai arta si credinta, este si pentru oameni, nu numai pentru zei, este si relaxare si desfrau culinar. Daca mergi in Florenta si te omori doar prin muzee, nu ai inteles nimic. Trebuie sa te opresti dupa fiecare efort la o terasa, sa bei cafea obligatoriu astfel incat sa devii la fel de agitat ca localnicii.

Dar despre toate acestea in partea a doua. Pana atunci mai aveti o Galerie Foto ca teaser 🙂

 

CITITI si Florenta…(partea a II-a) ca sa vedeti cum va puteti organiza o nunta de 8 milioane de euro

16 thoughts on “Florenta…(partea I)”

  1. tare frumos le zici ! 🙂 vara este poate si mai aglomerat, mare lucru daca ati reusit sa intrati la Uffizi ! Noi am nimerit la o coada lunga de ore buna si n-am avut cum sa asteptam, erau atatea altele de vazut 😀 as mai merge de cateva(multe) ori, m-as muta acolo…si tot nu m-as satura de frumusetea nordului Italiei !

  2. Just for the record, as vrea sa spun ca nu-mi comentez singura la materiale :). Multumesc, Rox. Maine avem si o partea a II-a plina cu mancare, o nunta de 8 milioane de euro, nu a mea, si o noapte perfecta pe Ponte Vecchio. Stay tuned!

  3. Vreau sa fii curioasa si sa afli semnificatia operei germane, trebuie sa fie ceva dincolo de dreptunghiuri. Cat despre “priceperea ” Germaniei de a salva Europa … mai vorbim.

  4. Opere de arta, istoria artei, oameni relaxati, vreme frumoasa, muzica pe strada, companie, sa tot fii in vacanta… pastreaza cat mai mult in suflet aceste imagini.

  5. Oameni,oameni,oameni, si in jurul lor, util ,frumos de fapt o adevarata viata. Asa este pe acolo, de fapt textul tau convinge pe oricare citeste. Cinste tie!

  6. Eu am trecut acum vreo zece ani pe acolo dar nu am remarcat “raiul”pe care cu mult har ni-l descrii tu si sincer spun ma convingi sa mai trec o data si garantez ca o voi face…. Sunt tare mandru de tine, de ce? sti tu.

  7. Ptr. pd. Depinde ce casa ve-ti vinde in Romania ca sa acoperiti necesarul nuntii la care vor fi doar 20 de invitati. Dupa cum descrie Rox si cei 20 au se vor considera extraterestri ca aici la noi sufletul nu se impaca cu habotnicia ,prostia, fala fara temei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *