Florenta…(partea a II-a)

Ramasesem la italieni si terase. Oamenii in sine, dincolo de oras, sunt absolut savurosi. La un moment dat am nimerit langa trei mosi pantecosi. Normal ca mosii pantecosi erau toti la dieta motiv pentru care mancau doar rosii cu mozzarella, dar vorbeau numai despre bucate. Langa ei a mai venit un mos care a inceput sa dezvaluie din beneficiile pestelui crud. Un alt mos rubicond i-a spus clar ca treaba asta contine mercur. Celalalt a inceput sa gesticuleze nervos si a plecat, semn ca interlocutorul lui habar nu avea despre ce vorba. Au ajuns normal sa se certe. Politica este un alt subiect la moda care se consuma cu multa cafea si tigari. Toata lumea are pauze enorme, iar restaurantele sunt inchise intre ora 15:00 si 19:00 din motive numai de italieni intelese. Dar asta nu trebuie sa va descurajeze, ci trebuie sa va intareasca si sa va programati mesele astfel incat sa apucati sa mancati cat mai mult in oras.

Va recomand doua locuri. Chiar in centru se afla Obika, un mozzarella bar destul de scump, dar care in opinia mea isi face toti banii. Restaurantul este in interiorul unui palat, este incalzit cu o lumina discreta si acompaniat de o muzica perfecta. Dar nu astea-i sunt atuurile. Nu. Mancarea este din ceruri. De la nicio masa din Florenta nu au voie sa lipseasca antreurile. Sunt obligatorii. Numai aici poti savura mozzarella din care sa tasneasca lapte bun atunci cand o injunghii, rosii dulci ca niste pepeni mici si fel si fel de tipuri de mezeluri taiate atat de fin incat poti vedea razele soarelui prin ele. Te saturi si cu un antreu, dar ce rost are? Bea un pahar de vin rosu, sec, si mergi mai departe avand curajul celui care se afla la o cura de ingrasat. Manaca pizza. Pizza simpla, cu mozzarella, rosii, busuioc si aluat. Simplitatea originala a acestui preparat este perfecta. Si daca tot ai mers atat de departe, nu are rost sa te opresti aici. Arde mental  toate dietele citite si ia si o portie de tiramisu. Pe celalalt restaurant vi-l zic mai incolo.

In ultima zi in Florenta, dupa ce am mai ratacit prin oras, am trecut Ponte Vecchio pentru a sta cateva ore in gradinile Palatului Pitti. Intrarea costa zece euro iar gradinile se inchid la ora 7 asa ca faceti bine si va grabiti. Voiam doar sa ne asezam pe iarba, sa mancam cei doi canolo luati de la un targ traditional din Pisa (despre care veti citi in curand), sa ne complimentam cu alte doua sfogliatelle si sa stam asa fara sa facem nimic. Cum stateam asa, la un moment dat a inceput sa se auda muzica simfonica. Mi s-a parut o idee senzationala pe care as vrea sa o regasesc in toate parcurile din Romania, dar toata visarea noastra a fost intrerupta de apropierea orei de inchidere a gradinii. In timp ce ne indreptam spre iesire, am remarcat ceva agitatie in fata palatului. Normal ca am inceput sa punem intrebari. Am aflat ca se faceau pregatiri pentru o nunta. Eu nu stiu daca voi aveti idee cat de mare este Palazzo Pitti, dar imaginati-va cam 20-30% din Casa Poporului cu o gradina pe masura.

Nunta era a fiicei unui mogul indian si aici era doar una dintre cele 4 seri de distractie planuite in Florenta. Tot Palazzo Pitti fusese inchiriat pentru a fi pus la dispozitia celor 600 de invitati. In total, nunta costa peste 8 milioane de euro. “Cel putin”, ne-a spus un fotograf. Incet, incet oamenii s-au adunat si era normal sa fie asa. Cand mai vezi o nunta de 8 milioane de euro? Eram curioasa sa vad cum arata mireasa, dar nu am avut noroc pentru ca am asteptat doua ore si ea tot intarzia sa apara. Era totusi ultima noapte in Florenta asa ca daca ea nu a vrut sa ne salute, am considerat ca putem pleca si noi. Pe drum ne tot intrebam oare ce mananci la o nunta de 8 milioane de euro, cine-ti canta, se fura mireasa, cu cat au fost platite garzile palatului pentru a face un mic specatcol la sosirea fiecarui oaspete. Faptul ca tot spatiul din fata palatului fusese inchiriat i-a enervat, normal, pe italieni, care acum aveau un alt subiect de discutie, dincolo de mancare si politica.

“Da, pai asta se intampla domne cand iti vinzi tara. Nu te lasa sa stai unde vrei tu!”, spunea cu naduf o reporterita locala catre echipa ei. Imediat, cateva voci au aprobat-o, altele au contrazis-o asa ca pe nepusa masa se iscase un mic scandal. La un moment dat, o italianca plutind putin prin aburii betiei, a luat-o de-a dreptul spre intrarea palatului, spre stupefactia garzilor. Un barbat solid, de fapt nu, un cosmar de barbat, i-a atras atentia si a rugat-o pe cat de politicos i-a permis figura sa se indeparteze. Daca esti beat nu inseamna insa ca simtirile iti sunt anihilate, asa ca italianca turmentata a avut grija sa-l trimita intr-un loc intim cu un gest care face o mie de cuvinte.

Asa cum va spuneam, ne-am pierdut si noi rabdarea, asa ca am parasit petrecerea de 8 milioane de euro si am luat-o incet spre Ponte Vecchio. Nu am vorbit prea mult despre el pana acum. L-am pastrat pentru final. Deja ne obisnuisem cu Florenta, deja acesta era podul peste care treceam zilnic. Numai ca in seara aceea, Ponte Vecchio a organizat la randul lui o petrece, de 8 milioane de ori mai reusita decat cea a miliardarilor de la Palazzo Pitti. Pe podul mic si vechi, burdusit de magazine de bijuterii, se adunasera zeci de oameni in jurul unui tip, cu vocea ragusita, care canta tare la chitara. Noapte clara si curata. Era momentul perfect. Fara comentarii in plus. Am ramas acolo intepenita, fara sa simt nevoia sa fac nimic altceva decat sa tac, deasupra apei, inconjurata de aurul magazinelor si avand cerul senin deasupra. Intre toate acestea, o voce ragusita. Florenta incepuse sa se linisteasca un pic. Magia incepuse sa lucreze cu norma intreaga.

Am mai fi stat, dar frigul ne-a dus in alte parti. Am zis sa mai bem un pahar cu vin undeva aproape de hotel, sa mergem la culcare cu gustul aspru de Chianti. Aici vine a doua recomandare de restaurant. Se numeste La bottega di Rosa. Paste umplute cu pecorino, un tip de branza, si cu ansoa, un peste mic dar puternic aromat, si o o bucata de vita absolut indecenta. Cred ca va dati seama ca sunt un om pofticios, dar va jur ca in viata mea nu mi s-a mai intamplat sa-mi ploua-n gura in timp ce mancam. La doamna Rosa cam asa a fost. Cu nunta de 8 milioane in minte, cu vocea ragusita de pe Ponte Vecchio la suflet si cu simturile rascolite de arome am incheiat cele doua zile si jumatate din Florenta.

Ma uit pe text si vad ca am scris fara sa-mi dau seama si fara a intra prea mult in detalii 3.000 de cuvinte, vreo 13.000 de litere si cu toate acestea nu am nici macar senzatia, daramite certitudinea, ca am reusit sa transmit ceva din toata magia acestui loc. Poate doar trebuia sa ma fi oprit la titlu si atat. Florenta…

CITITI si Florenta…(partea I) ca sa intelegeti ceva 🙂