Calatoria noastra prin Maroc a ajuns la final. Dupa Marrakech, Casablanca si Fez, a venit si timpul sa ne odihnim, sa ne asezam la o masa buna si sa lasam vantul sa ni se joace prin par. Nu este un loc mai bun pentru toate acestea decat Essaouira.

In berbera, numele acestui loc inseamna zid si vine probabil de la ramasitele fortaretei care inainte imbratisau tinutul. Tinut bogat in peste, printre cele mai bogate din tot Marocul si mereu zapacit de un vant puternic. Tin minte ca atunci cand am ajuns acolo cu masina, marea toata parea ca o imensa duna de nisip. Atat de agitata era din cauza curentilor si atat de murdare ii erau valurile din cauza miliardelor de particule de nisip care se lipeau de coama lor. Nici macar o tigara nu puteai sa-ti aprinzi. Ne-am lasat masina chiar la portile cetatii si am dat repede buzna in ea pentru a ne ocroti de vantul indiscret.

Inauntru cetatea era linistita. Peretii albi si inalti erau sparti din loc in loc de de usi de un albastru intens. Toate strazile erau cucerite de ateliere de mestesugari care-si expuneau arta, fie ca era vorba de tesatori, de sculptori, de maestri pielari sau de bijutieri iscusiti. Departe de marea dezlantuita, marocanii faceau ceea ce stiau ei mai bine: comert. Pe langa ei, stateau destul de multe pisici, animal siret, o companie numai buna pentru negustorii vicleni.

Locul are un farmec aparte pentru ca se inchide in jurul tau ca o cochilie colorata. Am mers mult pe strazi, cu ochii pierduti printre magazinle de toate felurile, asa ca la un moment dat era aproape imposibil sa nu ni se faca foame.

O taraba de kebap statea langa o alta taraba de kebap. Noi la mijloc. Unde sa mergi? Vazandu-ne putin nehotarati patronii au inceput sa faca tot ce le-a trecut prin cap penru a ne trasnforma in oaspetii lor. Unii bateau in taraba, altii strigau zgomotos, unii ne faceau oferte pe cinste, ceilalti promiteau preturi si mai bune. Ne doreau. Mai bine zis doreau dirhamii care ne mai ramasesera in buzunare dupa toata calatoria asta.

Intr-un final, am ales taraba din stanga si cand am intrat in restaurant taraba din dreapta huiduia ca un stadion intreg. Pierdusera patru clienti. Locul era urat, aproape gol si destul de murdar. De fapt, mai in tot Marocul veti vedea ca in general igiena este mai mult iun concept abstract decat un lucru cat se poate de practic. Asa ca treceti de primele impresii, uitati cristalurile curate din vitrina mamei si adaptati-va situatiei.

Citește și:  Maroc, episodul 1: Si totusi nimic nu s-a comparat cu Marrakech

Ne-am luat toti acelasi lucru, shaorma la farfurie, si va jur ca a fost una dintre cele mai bune shaorme mancate vreodata. Carnita era frageda si aromata si pe farfurie nu a venit amalgamul acela de legume pe care-l regasesti la noi. Nu, totul era in ordine, parca pentru a contrasta cu haosul din jurul nostru. Morcovii erau taiati frumos, rosiile la fel. Totul ordonat nemteste in plina nebunie marocana. Ne-a palcut tare mult. Ne-a placut si faptul ca s-au luptat pentru noi si faptul ca la final ne-au dat o recompensa aromata si gustoasa.

Noi atat am apucat sa facem in Essaouira. Stiu, este putin, dar eram pe drumuri de zile intregi si am intrat in cetate doar ca sa ne adapostim si sa mancam ceva. Sfatul nostru este, daca puteti, sa incercati sa stati mai mult in acest loc batut de vant aspru. Are ceva magic. Ca tot Marocul de altfel.

Si mai avem un sfat. Macar anul acesta plecati din Europa asta batrana si potolita ca o pensionara. Iesiti din zona de confort si alegeti o destinatie care sa va testeze simturile, sa va sperie, sa va uimeasca, sa va dezguste, sa va faca sa ganditi, s-o iubiti, s-o detestati, s-o savurati. N-o sa vezi trafic ca in Marrakech si nici un loc mai animat ca piata centrala de aici in miez de noapte, nicaieri nu se vopseste pielea ca in Fez si rar gasesti peste asa de bun de mancat ca in Casablanca. Vantul nu bate in multe locuri la fel de intens ca in Essaouira, si daca bate mai mult ca sigur nu ai o cetate vie la cateva zeci de metri care sa te adaposteasca in maruntaiele ei si sa-ti dea cea mai buna shaorma de mancat. La intoarcerea din Maroc o sa-mi dati dreptate.

Totul despre Maroc:

6 comentarii

Reply

in sfirsit, o mare mai penibila ca Marea Neagra.

Reply

🙂 Noroc cu vantul ala…

Reply

clar:)

Reply

Marea, ca se numeste Neagra, Egee, Mediterana…., daca ai acces la tarmul ei considera-te fericit. Plimbarea pe malul marii, indiferent de anotim, te face sa uiti de suparare si, asa cum spui, creaza pofta de mancare. Abia astept sa parcurg km. dintre blocul CCINA si Delfinariu.

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.