Cairo, prima calatorie

De cateva zile ma gandesc la Cairo. Nu stiu ce mi-a venit, dar imi apasa mintea. A fost prima mea calatorie adevarata, primul loc care m-a rupt de toate cele stiute. Era 2006, eu aveam cu noua ani mai putin, aveam aparat de fotografiat cu film iar capul m-a dus sa fac numai 53 de poze. Mi se pareau multe. Cata minte…

Era pentru prima data cand plecam dintr-un loc rece ca sa ajung intr-unul cald. Pana nu faci o astfel de calatorie, aproape ca nu crezi ca se poate. Cand eram mai mica, credeam ca daca ploua la mine in oras, ploua peste tot in lume. Nu stiam ca cerul se poate imparti. Bine, nu eram chiar atat de redusa mintal in urma cu noua ani, dar tot aveam impresia ca nu are cum sa fie cu mult mai bine in alta parte decat la mine acasa. La noi era iarna, iar in Cairo era un vant ca o paine calda.

Credeam ca stiu ce inseamna aglomeratia, ca doar veneam din Bucuresti, dar mi-a trecut rapid. In Cairo nu exista reguli de trafic. Singura regula este ca nu exista nicio regula. Toate masinile erau lovite, se trecea pe rosu, pe contrasens, pe trotuar, pe interzis, pe sus, pe jos, pe stanga, pe dreapta. Toate masinile erau impodobite ca niste brazi de Craciun. Jucarele de plus in spate, puse pe niste blanite, jucarele de plus atarnate de parbriz si bordul imbracat, normal, intr-o blanita. Pentru prima data mi-a fost frica sa trec strada.

Si pentru prima data am stat la etajul 27 al unui hotel. Nici macar nu era ultimul etaj dar cand ieseam pe balcon stateam lipita de zid. Atunci mi-am dat seama ca mi-e un pic frica de inaltime. Bine, bine, mai mult…

Nu mai vazusem un muzeu ca Muzeul de Egiptologie din Cairo. Era fabulos prin lipsa oricarei ordini. Intr-un oras al dezordinii faraonice, o organizare nemteasca ar fi fost ca un hipster fara bicicleta. Absolut nelalocul sau. Am vazut masca lui Tutankamon si sarcofagul sau, dar acum nu mai tin minte daca erau piesele originale. Conteaza? Niciodata nu mai vazusem atata aur la un loc. Nici nu aveam sa mai vad.

Nu stiam ca milioane de oameni pot trai in morminte si nu-mi imaginam ca si printre spirite copiii se pot juca la fel de voios. Rufele erau intinse printre pietrele funerare.

Nu mai fusesem niciodata intr-un bazar, nu mai vazusem atatea pietre semipretioase, atatia mestesugari, atata mobila cu sidef, atatea statui, atatea condimente. In Cairo am invatat ca totul se negociaza. In urma unei negocieri mi-am luat un suport de carti. Ma uit la el acum. Si am mai luat o cutie de bijuterii pentru mama, un pergament, o statuie mica.

Tot in Cairo mi-am dat seama ca n-o sa-mi placa nicioadata pisicile la fel de mult cum imi plac cainii. Erau peste tot nenorocitele alea si nu erau grase si frumoase ca la noi. Erau feline in adevaratul sens al cuvantului, puse mereu de rele. M-am asezat sa mananc intr-un restaurant si au venit la mine sa ma atace, sa ma omoare, sa-mi ia mancarea din gura. Dar pentru prima data un om s-a asezat langa mine si pana cand am terminat a batut cu toiagul sau in asfalt ca sa alunge fiintele malefice. Mancarea era grozava in Cairo, era scutita de toate grijirile astea legate de igiena, care au devenit atata de exagerate incat bucatele parca sunt false ca niste silicoane. Sterilitate in tipla vidata, congelata. In Cairo nu era asa. Vedeam macelari cu halcile de carne in strada si portocale dulci pe asfalt. Si pentru prima data am vazut in Cairo niste banane mici, dar dulci ca mierea.

Un strain s-a bucurat cand a auzit ca sunt din Romania. Era tot pentru prima data. Nu m-a intrebat daca am curent in casa sau internet. M-a primit cu bratele deschise!

M-am plimbat pe Nil. Credeam ca o sa vad crocodili, dar am vazut un dervis si o dansatoare din buric si am inteles ca daca esti mai rotunjoara, dar ai o privire de drac, poti cuceri pe oricine. Privire de drac, creion negru, solduri ametitoare.

Cand am intrat in Moscheea de Alabastru, una dintre cele mai mari din Cairo, vroiam sa ma duc in pantaloni scurti si tricou. Nu m-au lasat. Mi-au dat o panza mare si verde, verde ca un smarald fluid. Daca ma concetrez bine bine, o simt si acum pe mine. Am vazut o femeie imbracata toata in negru, din cap pana in picioare. Nici ochii nu i se vedeau. Era tot pentru prima data. M-am chinuit sa-i fac o poza. Mi-a fost frica, jena. Nu am insistat. M-am plimbat cu pajistea aia verde pe mine prin Moscheea aurie. Dantela in piatra.

Si pentru prima data am vazut minuni iar in pantecul uneia dintre ele am intrat. Pietrele care compuneau cele trei piramide erau cam cat mine de inalte. Sau asa mi le aduc aminte. M-am facut mica si am intrat in piramida lui Chefren. Nu mai stiu cat am mers, dar parca se coceau misterele lumii in caldura de acolo. Camera mortuara era simpla, dar senzatia era… Sa stai in cativa metri de aer iar deasupra ta sa ai mii de tone de stanca, mii de ani, mii de povesti. Esti ca o bula de aer intr-un ocean.

Si a inceput o furtuna de nisip si pentru prima data nu stiam unde sa ma mai ascund.  Era un nisip atata de fin incat simteai cum te slefuia, cum nu ai unde sa fugi de furia lui…

Ma visam inapoi in piramida, pentru a doua oara.