Fără a avea prea mari așteptări, am mers la ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, filmul regizat de Radu Jude care a luat anul acesta premiul cel mare la Festivalul de Film de la Karlovy Vary (Cehia). De ce a fost totuși un film mișto, pe care chiar vi-l recomand, chiar dacă durează două ore și un sfert și are din plin cam toate chestiile pe care am ajuns să le urăsc în filmele românești?

Așa cum ați aflat deja, ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este de fapt povestea unui alt film, a unei puneri în scenă a unei file mai puțin cunoscute din istoria României și anume masacrul comunității de evrei de la Odessa.

Potrivit informațiilor prezentate în film, România a fost a doua cea mai ”harnică” țară în ceea ce privește exterminarea evreilor, după Germania, metodele locale și eficiența lor servind ca exemplu chiar pentru greii armatei naziste.

În total, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, România ar fi omorât în diverse forme și din varii motive 380.000 de evrei. Nu îmi amintesc să fi învățat, măcar în treacăt, la școală despre asta.

În linii mari, filmul lui Jude o urmărește pe o tânără regizoare, Mariana Marin (jucată de Ioana Iacob) în încercarea ei de povesti, printr-o piesă de teatru, exterminarea evreilor din Odessa de către armata română . Eforturile tinerei regizoare se lovesc de cenzura parțială din partea statului român, care finanțează acest proiect. Până la urmă, Mariana Marin trece de toate piedicile și reușește să pună în scenă episodul. Cu această ocazie am aflat și eu că Eminescu, marele poet național, și Slavici erau puternic antisemiți. Bine în schimb că eram obligați să învățăm Luceafărul pe de rost…

Citește și:  Ne revenim, doamna bancher si domnu' Nelu?

Mi-a plăcut jocul Ioanei Iacob atât de mult încât pe alocuri chiar m-a enervat. Dar nu cred că era ea de vină, este un gen de femeie care mă scoate din pepeni, iar regizoarea interpretată de ea este fix acel gen de femeie.

Nu mi-au plăcut însă scenele inutile de nuditate, cu amantul ei, căruia i-am văzut fără să am nevoie curul, burta, penisul în stare flască și testiculele pe tot ecranul. Nu sufăr de timiditate, dar nici nu mai suport realismul asta cinematografic gratuit. Mă descurc fain-frumos și fără să văd un cur și fără să asist la infinite țigări fumate degeaba, doar ca să ajungem cumva la un film de peste două ore.

Dar dincolo de povestea istorică, izbitoare în sine, și de nimicurile incluse de amorul artei, filmul are un mesaj foarte puternic.

Masacrul de la Odessa este până la urmă pus în scenă. Sunt modificări de ultim moment ca să nu supere prea tare autoritățile finanțatoare, care au nevoie de povești eroice, nu de denigrări, dar care nu amputează viziunea artistică a tinerei regizoare. Reconstituirea imaginată de Mariana Marin se termină cu zeci de persoane, actori de ocazie interpretând evrei, care intră într-o baracă de lemn căreia i se dă foc. Mai apoi, sus de o bară sunt spânzurate niște păpuși oribile ale căror trupuri false atârnă sinistru.

În mod normal, momentul ar fi trebuit să fie de meditație, de reevaluare a unei istorii, dar publicul care asistă la această punere în scenă izbucnește în aplauze, aplauze pentru evreii arși și spânzurați. Oameni grași și bătrâni, tineri care habar nu au de nimic, toți aplaudă tâmp la un episod care pe orice om normal la cap l-ar fi făcut să-și plece ochii-n țărână de rușine…sau măcar să se gândească. Circul fusese mișto. Ce dacă era vorba despre o crimă? Era mișto, băi, era cu tot ce trebuia, era moca, băi, din banii primăriei, dar de fapt din banii noștri! Băi, noi plătim, noi râdem, clar? Ce? Nu aplaudăm noi la concerte, târguri, bâlciuri, cei mai mari cârnați, cea mai mare fasole? Ce dacă apaudăm și la niște evrei morți? Ce?

Citește și:  Expozitia The Human Body vine la Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa

Filmul lui Jude nici măcar nu mi s-a părut despre istorie, ci mi s-a părut despre România de azi, despre oameni care nu înțeleg nimic, dar care zâmbesc prostește când sunt prostiți pe banii lor. Despre oameni care nu au nicio curiozitate de a afla ceva, dar care au câteva păreri pentru care sunt în stare să se suie cu bocancii pe oricine gândește altfel decât ei. Despre oameni care nu și-ar asuma nimic pentru că pur și simplu nu pricep nimic. La un moment dat, un actor care interpreta un evreu ajunge în mulțime, iar mulțimea sare cu pumnul. Nimeni nu face diferența între ficțiune și realitate, iar din păcate această concluzie nu se aplică doar la episodul cu evreii.

La rândul ei, regizoarea, apărătoarea dreptății istorice, are o relație cu un bărbat însurat, cu copii. Îi face ăluia capul calendar cu istoria evreilor, iar el îi cere să-i arate sexul prin camera laptopului (ni-l arată oricum în cele 4-5 băi pe care le face singură) . Apoi el adoarme când ea tot îi dădea cu evreii ăia morți. I se rupea lui de evrei, îl durea fix în curul ălă păros. Ea rămâne însărcinată, dar ăla nu vrea să-și asume responsabilitatea. Vrea să o îndulcească cu un buchet de flori. Ea îl refuză ca o femeie independentă și luptătoare pentru adevăr ce este. Știe ea mai bine, și de evrei, și de copii, și de trădări, și de adevăr (doar pentru anumite subiecte).

Citește și:  "Best jobs in the world" si-a ales castigatorii. Cine sunt cei 6 norocosi?

Funcționarul care vrea să o convingă pe Mariana Marin să mai renunțe la scene, că până la urmă filmul este făcut cu banii statului, vine cu multe exemple care arată că există mizerii și mai mari, de ce să ne poticnim în cioturile a 380.000 de evrei, donșoară? De ce să-i supărăm pe ăi mai mari cu adevărul complet când putem face circ pentru voturi cu jumătăți de măsură? Compromisul este delicios.

Mie despre asta mi s-a părut că este vorba în filmul lui Radu Jude, nu despre istorie. Despre jumătăți de măsură, despre bălteală în zone călduțe, fără vreo asumare a răspunderii. Așa, și ce? Ce, domne, dacă au murit aia? Au murit și alții! Ohooo, păi ce, doar nu am făcut noi cel mai mare masacru din istorie! Ce, domne, dacă ai rămas însărcinată? Ia un buchet de trandafiri și rezolvă. Ce, domne, dacă ai familie? Ce? Ne-o tragem, eu trăncănesc de evrei, tu dormi, vedem noi, domne! Poate ți-o și arăt pe camera de la laptop, dar să nu vadă alții. La final, zicem cât adevăr ne convine ca să fie bine. Aplauze să fie și vor fi.

E o săptămână bună de văzut un film care te pune pe gânduri. Oricum vom intra în istorie ca barbari și nu doar pentru episodul cu evreii…

Articole pe acelasi subiect:

UPDATE (14.04.2018): România neîmblânzită, poate c... Salut, pentru că am primit câteva informații, facem un UPDATE la articolul publicat inițial pe care oricum îl găsiți mai jos. În urma unei c...
Umor german cu Toni Erdmann si ceva in plus Stiam eu ca nu trebuie sa renunt la filmele europene, chiar daca au fost dati cand am cazut sub scaun de plictiseala (in sensul ca am adormit ca o val...
Concurs: Logout.ro si Freeman Entertainment te inv... Londra anilor ’50-’60 era plina de eleganta, dar si de violenta, un loc al petrecerilor fastuoase urmate insa de crime brutale, o lume a jocurilor de ...

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.