Va spuneam ieri ca daca mergeti sa schiati la Arena Platos , langa Paltinis, cel mai bine este sa va cautati cazare acolo si nu in Sibiu, desi orasul este la 30 de kilometri distanta. Dar de ce oare, daca Sibiul e dat cu toate fainosagurile si toata lumea a cazut intr-o admiratie contagioasa mai ales de cand o purtat coroana de Capitala Culturala europeana? Simplu. Nu ai ce face acolo.

Noi am fost de Revelion in Sibiu. Ne-am luat o cazare pentru patru nopti si in fiecare zi am fost la Arena Platos sa ne dam cu schiurile sau cu placa. Planul era ca dupa ce ne intoarcem de pe partie, sa avem pe unde sa mergem pentru ca sincer Paltinisul nu prea suna a fi centrul distractiei. Zis si facut numai ca socoteala de acasa nu prea s-a potrivit cu cea din Sibiu.

Fiind perioada sarbatorilor de iarna, ne asteptam ca seara, pe la 10-11, centrul sa fie plin de oameni, targul de Craciun sa fie in toi, alunele sa se scufunde in caramel incins, carnatii sa sfaraie pe foc, vinul fiert sa curga aromat in pahare ca sa-ti incalzeasca trupul si sa-ti potoleasca mintea. Cand colo, ce sa vezi? Pai nu vezi nimic pentru ca nu mai era nimeni pe strada la 10-11. Nimeni. Eram noi, proaspat aterizati de pe partie, si doi paznici care aveau grija de cogeamite targ de Craciun pustiu. Centrul arata frumos si toata lumea stie asta, dar daca in perioada Revelionului nu era nimeni pe strazi, nici nu vreau sa-mi imaginez cum este acum centrul Sibiului. Pacat de frumusetea aia daca tot n-o vede nimeni.

Dupa ce ne-am revenit din acest soc, care nu a fost atenuat nici macar de podoabele luminoase pe care le purta centrul orasului, am zis sa mergem intr-o crasma. Daca nicio casuta cu vin fiert nu mai era deschisa, macar sa ne veselim in alta parte. Cand colo, ce sa vezi? Pai nu vezi nimic din nou pentru ca nu era nimic deschis. Am tot ratacit noi pe acolo pana cand am dat de crasma Union, singurul loc din tot centrul ala frumos care mai era deschis si, mai important, care mai avea si bucataria deschisa. Cat am stat in Sibiu, numai acolo am mancat, cu o singura exceptie. Fain sau ce?

Cum este posibil asa ceva, ne-am intrebat intre noi si apoi pe chelnerii de la Union. „Pai, no, asa e. Toate-s inchise acum. Vara tinem mai mult ca sunt terase, dar acum iarna, inchidem devreme!” Raspunsul a venit ca un dus rece la -10 grade. Sibiul nu este totusi nu stiu ce satuc, este un oras cu studentime, cu turisti, cu atractii. Unde se duc oamenii care merg acolo daca toate se inchid asa devreme? Incep sa am dubii serioase ca turismul merge chiar asa de bine prin zona.

Citește și:  Bolivia nu-i pentru obrazul subtire. Episodul IV

Mancarea a fost o alta dezamagire in toata excursia asta. Bine, nici nu am incercat noi multe pentru ca nu am avut unde. Concluzia este ca m-am saturat pana peste cap de restaurantele cu specific romanesc. Chiar nu mai gasim nimic de mancare in afara de cefe, carnati, pomana porcului, sarmale, ciorba de burta, tochitura, tocatura si alte asemenea? Adica nu zic nu, dar in ditai Capitala Cultarala europeana nu putem sa vedem in centru si altceva?

Inca ceva. Eu sunt din Constanta asa ca stiu cum sta treaba cu manelistii, dar mereu am avut impresia ca acest soi de oameni nu se gaseste prin Sibiu, ca este o plaga a dobrogenilor, nu a ardelenilor. Cand colo, ce sa vezi? Pai ce sa vezi? Tocuri pe partie, genele cat bidineaua, pantalonul de trening cu turul lasat, baietii pensati, blanitele, buzitele, unghiutele, parul intins cu placa. Tot arsenalul manelistului se desfasura sub ochii mei ajunsi la dimensiunea cepelor de uimire. Initial am zis ca sunt turisti, dar cand i-am auzit cu „no, ce fain” mi-am dat seama ca treaba nu mai este deloc faina prin Sibiu. Nu va mai povestesc si peripetiile cu un taximetrist care pur si simplu si-a batut joc de noi pentru ca o sa aveti impresia ca suntem in Gara de Nord, nu in Hermannstadt.

Asa ca va recomand din toata inima sa nu stati in Sibiu iarna. Treceti pe acolo pentru ca orasul este la fel de frumos, dar parasiti-l seara. Pastrati prima impresie buna pentru ca altfel o sa treceti prin dezamagirea prin care am trecut noi. Si nu de alta, dar nu sunt chiar atatea orase in Romania despre care sa poti spune ca-s frumoase ca Ileana Cosanzeana in cea mai buna zi a ei. Sibiul era pentru mine un astfel de oras pana acum o luna si ceva. Mergeti mai bine vara in Sibiu, cand e racoros ca o limonada buna, cand va puteti plimba prin Muzeul Astra, pe care este obligatoriu sa-l vedeti, cand puteti zabovi la terase pana noaptea tarziu. Este mai bine asa, credeti-ma pe cuvant.

8 comentarii

Reply

eu am fost de putine ori in sibiu dar planuiesc sa merg de si mai putine. ca acolo nu m-am plictisit nici in vagauna comunala in care am avut nesansa sa zac.

Reply

Rox, pot sa te contrazic un pic? Ti-ai facut pacate cu Sibiul . Cum sa-l desfiintezi, ca destinatie turistica, numai pentru ca nu are comert stradal noaptea si prea multe localuri deschise? Sibiul este SIBIU si ma bucur ca-i al nostru. Tii minte ce spuneai despre Milano unde ai mers intr-un ajun de Craciun ?

Reply

Sunt un iubitor de Sibiu. Merg acolo de cate ori se poate, fara sa ma plictisesc. Mereu descoper ceva nou. Cred ca nu a corespuns planului vostru de vacanta si te-ai suparat un pic..

Reply

Mi-ar placea sa vad Sibiul in periada festivalului. Vad la tv. multe reportaje despre viata culturala a Sibiului si-mi doresc sa am ocazia sa constat la fata locului.. Ce zici, merita?

Reply

Un articol foarte subiectiv.

Reply

Sunt sibian. Orasul asta e puternic influentat de marginime. Sunt sate multe si frumoase dar nivelul de educatie/cultura lasa de dorit, desi e oras universitar. Nici afluxul de olteni nu-l ajuta. Serviciile lasa de dorit. Pentru un bucurestean de exemplu, orasul este plictisitor, nu are nimic din ritmul si spiritul unei metropole. E linistit si frumos. Inert chiar. Noua asa ne place. Si asta conteaza, nu opinia turistilor despre el. Daca doreai oameni pe strada, trebuia sa vii in zilele deschiderii targului de Craciun. Nu avea loc sa stai in picioare.

Lasa un raspuns

Emailul tau nu va fi facut public. Campurile marcate sunt obligatorii *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.