Normalitatea din Amsterdam

Citeam ieri un studiu despre cele mai fericite tari din lume. Nu are rost sa ne amagim. Romania nici macar nu a intrat in acel studiu, daramite sa mai ocupe o pozitie, fie ea si codasa. Pe primul loc este Australia, urmata de un alai de tari nordice, iar pe locul noua este Olanda. Eu am ajuns anul acesta in Amsterdam si sincera sa fiu nu pot sa-mi imaginez cat de bine poate fi in Australia daca Olanda si al ei Amsterdam sunt abia pe locul 9.

Materialul care urmeaza nu-si propune sa fie un ghid turistic propriu-zis, ci mai mult o comparatie intre ce este acolo si ce este aici. Normal, or avea si ei probleme, dar eu am fost intr-o vacanta asa ca nu am stat sa analizez sistemul de sanatate, educatie sau numarul de kilometri de autostrazi.

Autobuzele vin la minut, biletele se pot lua de la sofer asa ca nu depinzi de o vanzatoare amplasata intr-o cutie de metal incomoda al carei program se termina fix cand iesi tu de la munca. Atunci cand soferii de autobuz se schimba, noul venit ii saluta pe calatori. Calatorii raspund, nu plutesc intr-o amnezie tacuta uneltind ganduri criminale. Toti soferii de autobuze stiu sa vorbeasca engleza.

„Si noi suntem cam ca voi. Nimeni nu vorbeste olandeza, asa ca trebuie sa invatam o limba pe care o vorbeste toata lumea”, ne-a spus gazda noastra, o doamna undeva la 50 de ani imbracata intr-o haina de piele superba cu un apartament in inima Amsterdamului de-ti statea tie inima-n loc.

In prima zi, am iesit la o plimbare prin zona denumita Noua Strazi. Este poate cea mai frumoasa zona de case a Amsterdamului, case inalte si ingrijite care imbratiseaza canalele mici, case in care ai vrea sa stai. Cum ne plimbam noi admirand motatele resedinte, uneori ne pierdeam prin detaliile arhitecturale si nu mai eram atente la biciclisti. Da, este adevarat tot ce ati auzit despre biciclistii din Amsterdam. Sunt peste tot. Au benzi speciale, au prioritate in fata masinilor, pietonilor, in fata lui Dumnezeu si este bine sa fie asa pentru ca in Amsterdam nu am vazut cat am stat vreun blocaj intr-o intersectie. Iar mersul pe biciclete ii face pe oameni frumosi, supli, le umple plamanii de aer bun si-i goleste de stres, iar asta se vede. Prima data cand a trecut un biciclist cantand pe langa noi, ne-am uitat una la alta si am zis dintr-o suflare: Droguri! Eram convinsa ca omul abia venise din Cartierul Rosu unde mancase cine stie ce prajiturica la un coffee shop. A mai venit insa un cantaret, si inca unul, si inca unul. Era o stare de spirit normala acolo. Spuneti-mi mie cand ati vazut ultima oara un om cantand pe strada in Bucuresti. Cand? Incruntarea este normalitatea noastra. Doar tampitii canta.

Revin la case. In Amsterdam nu exista notiunea de intimitate. Geamurile nu au jaluzele, perdele, draperii, sunt lasate goale, curate, indecente. Seara, daca mergi pe cele Noua Strazi, devii fara sa vrei partas la toata viata aia tihnita si indestulata. Casele sunt superbe iar ceea ce se remarca din prima este grija pentru tot ce inseamna iluminat. Sunt disperati dupa lumina. Vezi lampadare mari, atarnate de tavane inalte de 3 metri metri, mobila simpla de lemn, decoratiuni, flori. Ii vezi band vin, sarutandu-se, vorbind cu prietenii. Nici nu se sinchisesc de tine. De ce ar face-o? Este o senzatie uimitoare mai ales pentru noi care venim parca din alte vremuri, vremuri care inca ne mai curg prin sange, din pacate. Sa nu vada nimeni ce ai in casa! Ce trebuie sa stie vecinul ce faci tu? Cum sa stai asa? Daca-ti sparge cineva casa? Lor nu le sparge nimeni nimic. Amsterdam este orasul perfect pentru spionaj urban priteneos.

Merg mai departe. Biletele la muzee se pot lua online impreuna chiar cu biletele de autobuz. Nu am fost la multe muzee, dar am vazut doua pe care vi le recomand din inima. Muzeul Van Gogh si Muzeul Satului –Zansee Schans. In Zansee Schans se traieste, adica sunt niste oameni care stau in casele alea care sunt amplasate intr-un muzeu deschis publicului. Asa ceva nu exista! Sunt case de poveste, care au in fata un rau cu rate, mormane de flori, case facute din caramida rosie ale caror pervaze sunt impodobite de fel si fel de decoratiuni.

Intr-o alta zi am ajuns la Keukenhof, faimoasa gradina care gazduieste peste 7 milioane de lalele. Nu va puteti inchipui. Este o aritmetica destul de complicata de culori, de aranjamente, de Rai pe pamant. Pentru mine astfel de locuri sunt dincolo de imaginatie, pentru cei de acolo sunt o simpla normalitate, o plimbare intr-un parc in weekend.

Mi s-a parut ca sunt toti tineri, cu familii destul de mari, cu copii pe care-i cara tot pe bicicleta. Ne-am ratacit la un moment dat si a venit la noi un om al strazii, singurul pe care l-am vazut, ne-a luat harta si intr-o engleza impecabila ne-a explicat unde sa mergem.

Intr-o alta zi, rupte de oboseala am ajuns la Biblioteca Centrala. Nu este chiar o destinatie turistica, dar eu va recomand din toata inima sa ajungeti acolo. Intrarea este gratuita. La parter este biblioteca destinata copiilor unde vin aia mici si parintii lor si stau pe burta si citesc, se uita la poze, se joaca, mai iau o carte, mai citesc ceva. Celelalte etaje sunt destinate oamenilor mari. Fara sa ne intrebe nimeni nimic, am intrat, ne-am uitat la carti, am incercat sa ascultam ceva muzica, ne-am tolanit pe toate fotoliile, am ras de te miri ce. Nu a venit niciun paznic zelos sa ne dea afara. Eram acum o saptamana in fata Casei Poporului si m-am pus intr-un leagan. Imediat s-a infiintat o doamna paznic langa mine sa ma izgoneasca si sa-mi explice ca leaganul nu e pentru mine. „De ce?”, intreb eu nevinovat. „Domnisoara va bateti joc de mine?” In Amsterdam, la biblioteca, nimanui nu i s-a parut ca ne batem joc de cineva. Aveam senzatia ca incalcam o regula cand am intrat asa, dar de fapt noi doar ne integram discret in normalitatea lor.

Da, este adevarat, mai peste tot in oras miroase a iarba. Este ciudat la inceput. Este o chestie pe care eu nu am inteles-o, dar care deocamdata nu pare a fi scapata de sub control. Este concentrata in Cartierul Rosu, acolo unde sunt si fetele in vitrine. Sincera sa fiu nu mi-au parut cu nimic mai fericite decat fetele de la mine, de la Muncii. Poate un pic mai ocrotite, dar atat. Initial, cand am plecat in Amsterdam, aceasta era prima destinatie pe lista mea, Cartierul Rosu. A ajuns sa fie ultima. Am trecut doar in fuga intr-o zi pe acolo si cam atat. Erau alte „normalitati” cu care vroiam sa intru in contact. Totusi, cu tot fumul ala de iarba, cu sex-shop-urile care invadeaza Cartierul Rosu, cu oamenii tatuati, niciodata nu am avut sentimentul de nesiguranta.

Am vazut foarte multi oameni frumosi, bine imbracati, multi tineri, iar tineretea asta se simte in pulsul orasului. Au o gramada de magazine cu fel si fel de prostioare, galerii de arta, vintage-uri asa cum nu ti-a fost dat sa vezi. Pluteste o creativitate molipsitoare, merge pe biciclete indiferent de vreme. Este o stare de spirit buna, buna de tot.

Si cu toate astea, Olanda si Amsterdamul ei sunt abia pe locul noua in topul celor mai fericite locuri din lume. NOUA.

In timp ce lumea in Amsterdam se plimba cu bicicleta si canta, in Bucuresti, in Romania, de fapt, normalitatea a fost data disparuta. Vii acasa si te uiti la televizor si-l vezi pe premierul Victor Ponta intr-o „ratusca” gonflabila trasa de pompieri la inundatii adresandu-i-se ministrului mediului, o doamna care i-ar putea fi mama, cu „fa”. Apoi premierul il ameninta pe presedinte ca-l baga la inchisoare. Intre timp se muta in sediul Ministerului Apararii Nationale de teama interceptarilor. In replica, presedintele Traian Basescu spune ca Victor Viorel Ponta a cedat nervos. Apoi, Andreea Paul Vass, care are o functie de conducere in PDL, fostul partid al presedintelui, il face pe Ponta gunoi si ne indeamna sa avem grija ce facem la alegeri ca nu cumva acest gunoi sa ajunga presedintele Romaniei.

In Bucuresti se taie peroanele la metrou pentru a face loc unor vagoane noi. Cand iesi de la metrou, te izbesti de cogeamite panoul electroral pe care cei din USL ne spun, cu litere rosii de o schioapa, ca sunt „mandri ca sunt romani.” In toata aceasta agitatie, cine sa mai aiba grija si de normalitatea noastra? Cine sa-si mai impuna sa ne vada bine imbracati, cu trei copii frumosi dupa noi, cu biciclete aranjate, asezati comod in case luminoase? Normalitate…ce prostie mai e si asta? Stai, fa, in Amsterdam si mai lasa-ne-n pace! Noi trebuie sa vedem ce „gunoi” mai alegem.

Daca totusi vreti sa cititi si niste sfaturi de calatorii, mai jos aveti cateva link-uri:

15 lucruri de facut in Amsterdam – partea I

15 lucruri de facut in Amsterdam – partea a II-a

15 lucruri de facut in Amsterdam – partea a III-a